Şi eu m-am decis greu, după 1990, să merg la Neptun. Cred că maistăruia în memorie senzaţia neplăcută a acelei seri, în primul rândca tristeţe provocată copilului. Dacă peste lucrurile rele noi,adulţii, putem trece fără să mestecăm ani buni zgura amară a unorfrustrări sau revolte, peste ceea ce îi afectează pe copiii noştricu greu putem trece senini.
Plecarea noastră a coincis (sau a atras?) o vreme aspră, cuploaie şi vânt şfichiuitor, probabil acea vreme ce-l făcuse peOvidiu să-şi blesteme zilele exilului. Vreme barbară de pustiusufletesc şi premoniţii ale unor vremuri şi mai barbare.
Mie îmi plac drumurile până la mare, Cristinei i-a plăcut nespusprimul drum cu trenul (parcă prin 98-99, am spus că nu am vocaţiede memorialist!), oprirea lui în halta Neptun (sau Popasulcăprioarelor? habar n-am cum se cheamă exact!), coborârea uşorbuimacă din tren şi aerul de vacanţă ce ne-a întâmpinat de când ampus piciorul pe peron. Apoi, drumul până la vilă, trăgând agale detrolerele în care încăpuse juma' de casă. Drumurile cu maşina suntmai nervoase, mai rapide, intrăm prea abrupt din grijileBucureştiului sufocant în relaxarea de la "măricuţa noastră", dupăcum îi zice Cristina. Abia după ce ne instalăm - mai nou, am găsitplăcerea nebună de a sta la parter, dar nu în garsonierele care dauspre curtea vilei ci în cele ale căror balcoane dau spre livadaunei alte vile -, ne relaxăm, facem turul rapid al grădinii,terasei, barului (eu, mai ales) spre a-i saluta ca pe vechicunoştinţe pe don Vasile, pe Marius, pe Lili. Se instalează maiapoi cea mai savuroasă monotonie de care poţi avea parte într-oviaţă de om. Cu aceleaşi dimineţi de plajă, de obicei exact înacelaşi loc, cu aceleaşi lungi reprize de înot pentru mine, cu masade prânz, cu somnul de după masa de prânz, cu orele de seară laplajă şi, desigur, iarăşi la înot, cu masa de seară, cu partidelede tablă cu Ilie Constantin ori Gabriel Dimisianu, cu Marius Ghicasau Gelu Negrea (doamne, să nu jucaţi table cu Gelu, are un norocde vă strică vacanţa!), cu lenevitul pe terasă, cu ieşirile la unpeşte la cherhana împreună cu Călin Vlasie şi adorabilii săicopii.
Îmi plac doamnele (traducătoare în general) care se aratăelegante atât la masa de prânz, cât şi la cea de seară. Şi nu îmiplac deloc lanţurile de aur pe care le afişează unii care vin înpielea goală la masa de prânz ori la cea de seară, îmi plac serilepe terasă şi nu îmi plac grupurile aterizate cam forţat la Vilăcare îşi acoperă goliciunea de tot felul cu acapararea zgomotoasăşi agresivă a spaţiului.
Şi nu mi-a plăcut deloc, şi nu îmi place, dar absolut deloc, călumea asta a fost invadată şi tinde să fie cariată de genul uneiţoape care, cu ochii în masa noastră - eram cu Dan Cristea, GabrielDimisianu şi Mircea Dinescu în jurul unui platou cu guvizi stinşiîn vinurile Murfatlarului - urla într-un telefon de ultimă fiţă:"Nu, dragă, nu am văzut niciun scriitor pe aici!" Probabil că nu ovăzuse pe scriitoarea ei preferată, Mihaela Rădulescu!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
