Născut al 9 aprilie 1980, Liviu Mihai a studiat la Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti – secţia Grafică (2001-2005). A participat la mai multe expoziţii personale sau de grup: 2016 – Solo show „Keep searching” – Art Yourself Gallery Bucureşti; 2015-Selected at „Flux” exhibition – Royal College of Art, Londra; 2015 – Solo show „On the inside” – Literaturhaus Salzburg Austria; 2015 – Solo show „Receptor” – Nancy Victor Gallery Londra; 2014 – Selectet group exhibition TIAF – Rag Factory Gallery Londra; 2014 – Oxford International Art Fair – 3-rd prize Best OIAF artist; 2013 – London Calling 013-selected group exhibition, Factory – Art Gallery Londra; 2013 – „Seduction of the Right Angle”, group exhibition, Salonul Mic Bucureşti, Bucureşti; 2012 – „F-line”, solo exhibition, Uart Gallery, Bucureşti; 2012 – „Human Evolution”, Princely Palace Curtea Veche, Bucureşti; 2011 – „African Spirit”, solo exhibition, Bucureşti; 2009 – Oraşul [The City], Sala Dalles, Bucureşti; 2007 – „Digital Sign” group exhibition, Den Helder, Netherlands; 2004 – Gaudeamus Award for Painting – Romexpo Exhibition, Bucureşti. Descoperă-l pe Liviu Mihai şi picturile lui pe http://www.liviumihai.com/
– De ce se cheamă expoziţia dvs cea mai recentă, la Art Yourself Gallery, „Keep searching”? E cumva o declaraţie despre dvs înşivă?
– În proiectul „Keep searching”, am adus laolaltă trei medii de exprimare şi anume desenul, pictura şi colajul/instalaţia. Sunt de fapt, pentru mine, instrumente de exprimare şi căutare artistică plastică. Prin ele îmi continui căutarea, explorarea, iar colajele de obiecte sunt un element nou pe care nu l-am mai avut în alte proiecte şi în acelaşi timp sunt şi un experiment personal. Pentru mine arta şi creaţia sunt o explorare şi o mişcare continuă a mea intre câmpul realităţii aşa cum o ştim şi interiorul meu.
– Aţi început să pictaţi de mic. Cum au fost începuturile? Sigur aţi mai povestit asta, o puteţi face şi pentru „Ziarul de duminică”?
– Începuturile aş spune că n-au fost prea diferite de începuturile altor copii, m-am desprins de ceilalţi abia prin generală când am început să fiu foarte concentrat la orele de desen. În timp ce în jurul meu era o debandadă, eu eram destul de liniştit şi concentrat pe planşa mea. Bineînţeles odată cu ora de desen se termina şi starea mea liniştită J))
– Aţi expus în galerii din Bucureşti, dar şi în Anglia, Austria, Olanda. Cum aţi reuşit? Cred că vreo 15 expoziţii într-un deceniu – enorm.
– Aşa cum se zice că trăim în secolul vitezei, am preluat şi eu ritmul ăsta si m-am mişcat destul de repde şi de intens ca să zic aşa. Generaţia mea beneficiază în momentul acesta de o mare libertate de mişcare şi deschidere către lume şi nu mă refer neapărat numai la artă, dar în domeniul artei sunt foarte multe proiecte expoziţionale şi o vâltoare a artei contemporane în care m-am prins şi eu. E important să te expui ca artist şi să-ţi faci cunoscută vocea şi în alte spaţii culturale, iar arta fiind un limbaj universal, poţi comunica în aproape orice mediu social.
– Am citit că preferaţi scena artistică londoneză, mai ales după participarea la evenimentul numit Flux Exhibition şi după ce aţi câştigat un premiu Oxford International Art în 2014. De ce?
– În momentul actual, sunt câteva „noduri de cale ferată” în lume pe partea de artă contemporană, iar Londra este unul dintre ele. Dincolo de faptul că îmi place oraşul, e un spaţiu cultural foarte complex în care muzeele de artă si galeriile private crează un spectacol artistic foarte divers şi foarte dinamic.
– Ştiu că aţi fost captivat de grafica digitală. Mai sunteţi?
– Am avut câţiva ani buni în care am mers în paralel şi cu arta digitală şi tradiţională şi, da, am fost captivat de arta digitală, mai ales prin prisma faptului că îţi oferă o lejeritate foarte mare de exprimare a oricărei fantezii artistice. Însă am revenit pe teritoriul tradiţional, mai ales pictură, întorcându-mă, de fapt, pe drumul pe care am plecat de copil, pictura fiind mai aproape de ce simt.
– Aţi afirmat că se pot face afaceri din artă. Cum? Sunt atât de mulţi artişti care jinduiesc să afle… Pe de altă parte, cred că aţi mai spus, dacă nu mă înşel, „arta pentru bani este coşmarul meu cel mai mare”. Cum se împacă cele două?
– De fapt arta şi creaţia pentru mine se întâmplă numai în atelier, când sunt numai eu cu pânzele şi ustensilele mele şi sunt total implicat în procesul creativ. După ce creaţiile au ieşit pe uşa atelierului deja au trecut un alt prag şi intră pe tărâmul marketingului şi al expunerii către public. De aici încolo intră în funcţiune un mecanism care nu mai are legătură cu creaţia. Întodeauna am sperat ca propunerile mele artistice să fie în tandem cu un anumit public, deci să dictez propriul discurs plastic către public şi nu invers.
– A fost o perioadă în care pictura dvs a fost în totalitate dedicată femeii, aşa-numita perioadă F-line, linia feminină, nu în mod abstract, ci aţi pictat figuri feminine foarte cunoscute, unele vedete din showbiz, într-o interpretare proprie. Brusc aţi incetat. De ce? Putem vorbi de proiecte pe care vi le propuneţi, le realizaţi şi le abandonaţi?
– Pot spune doar că artistul, de-a lungul muncii şi vietii sale, are, după părerea mea, mai multe etape, iar aceste etape se succed în funcţie de concluziile şi de o anume simţire şi maturizare a acestuia. Cum am mai spus, pentru mine arta şi creaţia sunt un proces în continuă mişcare şi transformare care merge alături de realitate, care are atribute asemănătoare. Deci nu putem vorbi despre vreun abandon, ci mai degrabă de etape care ard.
– Cât de mult inovaţi?
– Cred că inovaţia în artă înseamnă viziune, iar în pictură viziunea artistului e totul, tot de acolo apare şi aşa-zisa „inovaţie”. Însă inovaţia ca termen nu mi se pare potrivit, mai degrabă pentru o chestiune tehnică/tehnologică. Arta este un act spiritual în primul rând, la care privitorul este participant. De multe ori am avut sentimentul că din cauza faptului că artistul vrea să fie cu tot dinadinsul inovativ, au apărut în artă tot felul de abominaţii numite artă. Dar nu putem îngrădi libertatea de exprimare.
– Ce înseamnă, în pictură, ideea că sunteţi fascinat de transformare?
– De multe ori încerc să sugerez şi în pictură ideea de mişcare, printr-o anumită tehnică plastică, sau forme care se transformă şi devin altceva. Pornesc în anumite lucrări de la forme concrete, uşor de recunoscut care pe parcurs se transformă şi capătă alte conotaţii estetice, sau se dizolvă în mase abstracte. Transformarea este un proces mişcător, viu, prezent în orice formă a materiei, care descrie traiectoria vieţii. Această mişcare vibratorie continuă e fascinantă.
– V-aţi declarat ataşamentul iremediabil faţă de pictura de şevalet. Si totuşi, în ultima dvs expoziţie s-au aflat mai multe colaje, despre care cu greu aş putea spune că sunt pictură pe şevalet. E vorba de un nou proiect, un nou drum?
– Este mai degrabă un experiment un pic neconvenţional faţă de ce am expus până acum. Colajele sunt create exclusiv din propriul meu gunoi menajer. Poate ca unii ar spune că aceste colaje nu sunt „din acelaşi film” cu picturile, dar eu nu le văd aşa, le văd ca pe o căutare în paralel cu pictura. Faptul că publicul nu e obişnuit cu modul acesta de exprimare la mine, nu are legătură neapărat cu ce-mi doresc eu să fac, mai ales că nu caut să mulţumesc neapărat publicul. Ideea colajelor nu e nouă, însă eu le-am dat sensul meu artistic. Dacă un detectiv s-ar uita în gunoiul cuiva ar afla informaţii despre el, ar vedea o anume rutină chiar, ce consumă etc. Şi despre asta e vorba în colajele mele, despre rutina consumistă, despe o expunere a propriei mele persoane şi despre faptul de a da un alt sens unui obiect considerat gata de aruncat. Se creează un sens acolo unde nu pare a fi nimic, posibilităţile sunt aproape fără limite.
– Vă consideraţi aparţinând unui stil anume? Sau căutaţi acest stil?
– Arta contemporană e o masă foarte largă care înglobează aproape toate stilurile şi formele de exprimare actuale , iar eu sunt prins în valul acesta cu uşoare influenţe expresioniste, însă acum cu toată libertatea şi multitudinea de discipline plus faptul că artiştii jonglează de la un mediu la altul este destul de greu să-i bagi într-o categorie de stil.
– E pictura un mod de viaţă?
– Dacă simţi cu adevărat că vrei să faci asta, da, poate deveni un mod de viaţă. Artistul îşi ia un rol şi de mediator între lumea aşa cum o creează el şi lumea aşa cum o stim noi, e într-un balans între acestea două. Mie îmi place balansul asta!
– Cât de profitabilă este arta în România? Se poate trăi din pictură?
– Piaţa de artă de la noi nu este prea dezvltată sau mai bine zis cred că e încă la început. Abia acum se întrevede o anume acceptare uşoară a artei contemporane şi apariţia unor târguri de artă de specialitate. Ca artist, cred că odată ce ai apucat pe drumul acesta trebuie să îţi asumi cu pasiune poziţia şi să înţelegi că după un anumit prag de maturitate vin şi roadele. Da, se poate trăi foarte bine din pictură şi mai mult chiar, dacă ai talent şi te afli într-un context favorabil.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
