Ziarul de Duminică

Lucia Beller – o expoziţie necesară/ de Raluca Băloiu

Portretul artistei Lucia Beller, 1936, autor: Aurel Bordenache (1902 - 1987),  ulei/pânză

Galerie foto

Autor: Raluca Baloiu

25.08.2016, 23:44 141

Lucia Beller a fost o prezenţă discretă în arta plastică românească de la începutul secolului XX. Ilustraţii de carte, proiecte pentru ţesături şi proiecte pentru vitralii au fost scoase la lumină din depozitul Muzeului Naţional Cotroceni de Mădălina Niţelea, organizatoarea expoziţiei.

Modalitatea de panotare a scos în evidenţă etapele stilistice prin care a trecut Lucia Beller: de la ilustraţiile de carte în stil Art Nouveau, la proiectele Art Déco pentru ţesături până la maniera tradiţionalistă.

Fenomenul Art Nouveau a persistat în România la foarte puţini artişti, printre care şi la artista Lucia Beller, după ce ecourile europene ale stilului s-au stins, după cum bine observa Marian Constantin în catalogul expoziţiei din 1995, Art Nouveau-Art Deco dans des collections de Roumanie (pag 7). Repertoriul formal utilizat de Lucia Beller în lucrările sale de grafică şi pictură este definit prin curbele sinuoase cu aranjamente asimetrice, prin viţa de vie, crini sau mimoze ilustrate într-o curgere, într-o înlănţuire grafică. Pene de păun, fluturi şi insecte vin să completeze gramatica ornamentală.

După anii ‘20 începe să-şi facă simţită prezenţa stilul Art Déco, uşor de recunoscut prin formele unghiulare şi geometrice, prin repetiţia motivelor decorative, a imaginilor stilizate cu pene de păun, scoici, frunze, copaci; prin contrastul aproape teatral al culorii. Sunt utilzate pete decorative şi culori puternice: albastru, verde, roşu, turcoise, alături de foiţa de aur sau auriu.

În unele compoziţii pentru broderii, Lucia Beller inserează elemente tradiţionale stilizate: simboluri heraldice româneşti, dar şi bizantine: heruvimi, serafimi, cruce greacă. Abordarea stilistică precum şi preluarea unor teme din basmele populare româneşti mă determină să mă gândesc că Lucia Beller era la curent cu disputa dintre tradiţionalişti şi modernişti, fiind adepta filonului tradiţionalist. Artista valorifica miturile autohtone, credinţele străvechi, basmele populare româneşti (ilustrate în intervalul 1920-1933), adăugându-le o componentă religioasă. Aşa cum afirma Nichifor Crainic, o creaţie românească trebuia să conţină şi factorul religios, astfel că, putem observa la Beller o întreagă heraldică bizantină.

Era cunoscută existenţa în epocă a câtorva artişti care abordau subiecte tradiţionaliste asemenea lumii satului şi a personajelor sale.

Lucia Beller s-a înscris pe un filon tradiţionalist, dar cu certitudine nu într-o manieră programatică, aşa cum erau colegii săi de generaţie: Francisc Şirato, Nicolae Tonitza, Ştefan Dimitrescu şi Oscar Han (din "Grupul celor patru") sau Dimitrie Ghiaţă, pentru care „existenţa rurală alterată era reprezentată prin periferia citadină” (Ioana Vlasiu, Dumitru Ghiaţă, Buc, Meridiane, 1985, p21).

Este salutar efortul Mădălinei Niţelea de a scoate la lumină opera Luciei Beller – o expoziţie necesară pentru recuperarea unui pasaj din istoria artelor româneşti de început de secol XX.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO