Dacă nu va fi reţinut drept cel mai bun volum de debut al anului, Poema desnuda* a Cristei Bilciu poate fi clasat în mod sigur la cele mai interesante noi apariţii. Şi asta pentru că, deşi de o vârstă cu majoritatea douămiiştilor, autoarea nu prea are nimic în comun cu ei. E şi motivul pentru care ea a aşteptat probabil să treacă primul val de mizerabilişti şi autenticişti pentru a-şi scrie şi lansa cărţulia. Ceea ce o individualizează, încă de la început, e reînnodarea discretă, dar pe toate palierele, cu cărtărescianismul. Crista Bilciu se numără, adică, printre puţinii tineri care mai cred atât în gratuitatea literaturii, cât şi în puterea ei de a transforma realul. Dacă ţinem cont şi de volumul de anul trecut al Iuliei Militaru, altă debutantă, s-ar zice că se configurează timid, după o perioadă de maxim program antilivresc, o reîntoarcere la literatură şi la fantezie.
Poema desnuda nu e, de altfel, decât o chinezărie poetică plină de bună dispoziţie şi chiar de umor. Domină, în fond, în pretinsa epopee anunţată zgomotos - autoironic, ("O, începe poemul/ Daţi-vă la o parte!"), o sensibilitate caldă, învăluitoare, dar permanent pusă pe şotii literare. Poemul de 13 capitole, din care, dacă nu ne-ar fi atras atenţia autoarea însăşi, n-am fi observat că lipseşte unul, ar putea fi citit atât ca proză onirică, cât mai ales ca piesă de teatru (ambele stau, în fond, sub tirul parodic al poetei). Personaje extrem de vii populează o lume cu decorurile în permanentă schimbare. Cadrul convenţional al pseudo-epopeii e un bloc fantasmatic de pe "Progresului nr. 7", populat de locatari care de care mai exotici, de la scindata Laura (alter ego-ul Fetiţei), până la Bunica sisifică, Bruna, Femeia de Afaceri, Marele Actor sau Omul cu sprâncene. Aparent figuri tipologice, ei nu sunt, în fond, decât nişte caricaturi în evidentă descendenţă urmuziană. Ce-i drept, câteodată prea evidentă, ca fragmentul în care un personaj se îndrăgosteşte de o cămaşă de forţă "descoperind că tare i-ar plăcea/ să fie dominat". Toţi locatarii poeticului bloc au ceva din mecanica urmuziană, minus răceala desfiguratoare sau sarcasmul fără limite al magistrului. Subconştientul gata să dea oricând în clocot, ce întreţinea monomanii şi o relaţie perversă cu obiectele, e aici mai degrabă o simpatică şi amuzantă ţicneală, luată drept mărturie pentru puterile nelimitate ale imaginaţiei. Femeia de Afaceri a blocului pictează, de pildă, bărbaţi necunoscuţi, care i se înfăţişează în scurt timp la uşă, predându-i-se total. Bunicuţa sisifică croşetează zilnic câte un ciorap gigantic retezat de vecina de jos când creşte în dreptul geamului ei, Bruneta îşi pictează la nesfârşit iubitul intangibil ş.a.m.d.
În părţile ei cele mai bune, poezia Cristei Bilciu reuşeşte să construiască o atmosferă de fantasy textualist, foarte apropiată de Harun şi marea cu poveşti a lui Salman Rushdie. Peste tot în poem pitorescul face casă bună cu oniricul şi cu comicul de bună calitate. Într-un pasaj ni se spune că "Bunica adormise croşetând,/ iar mâinile ei croşetau înainte", în altul că "Marele Actor ieşi purtând ochelari de soare/ (deşi afară era înnorat) şi purtând costum de piele/ deşi mai avea un rând de piele/ pe dedesubt". În alt fragment, tot el serveşte la micul dejun o "gumă de mestecat", în timp ce cu câteva etaje mai jos Bruneta "simte mirosul mentolat/ şi are orgasm". Fiecare personaj e un astfel de bovaric simpatic, trăind cu sufletul la vedere (ba unii îşi angajează bodyguard la el), gata să-şi dea pe faţă în orice moment cele mai ascunse dorinţe. Împletirea intimă dintre oniric şi comic provine din punerea la comun şi amplificarea monstruoasă a acestor dorinţe până într-atât, încât par că participă toţi la un vis colectiv. Desigur că, ducând jocul până la capăt, poeta simte nevoia să dea cu tifla în final acestei utopii onirice în favoarea imaginării unei ingenioase apocalipse livreşti. Şi n-ar fi nimic de lăudat, ba chiar dimpotrivă, în faptul că auctorele sau personajul îşi dau arama pe faţă la finalul ficţiunii. Doar că din nou Crista Bilciu reuşeşte să dezamorseze această dezvăluire printr-o tonalitate degajată, plină de haz: sub carnaţia iluzorie a lumii nu se ascunde sacrosancta hârtie înnegrită de scriitor, ci, vai, doar infama etichetă "Made in China". Chinezăria e, de acum, literală şi completă: "Atunci cerul se crăpă cu pocnet în două/ şi Laura văzu din nou rotiţe/ şi şuruburi şi ţevi./ Văzu că stelele/ erau, de fapt, becuri colorate/ vântul începu să bată cu putere/ florile şi copacii începură să se învârtă/ cu sunet metalic şi ruginit/ Laura se apropie de un salcâm/ şi îl simţi rece/ trase de scoarţa lui/ care se desprinse,/ ca o etichetă prost lipită/ şi, printre şuruburi şi rotiţe,/ Laura văzu tăbliţa:/ "Made in China".
Oricât de agreabil ar fi volumul la o primă lectură (prospeţimea oniric-textualistă a autoarei e remarcabilă), stăruitoare rămâne senzaţia că poeta construieşte doar castele de nisip. O mai bună autocenzură ar fi putut elimina pasaje în care show-ul lingvistic îşi pierde orice haz. De multe ori, zborul fanteziei alege calea cea mai scurtă, de tot terestră, a calamburului: "Patronul Ghiţă de la McDonald' s/ s-a tot gândit pe unde să scoată cămaşa,/ a scos-o până la urmă (cămaşa/ a zburat halucinant pe urma/ fustelor Aemiliei care cântau)". Multe detalii ale scenariului, fie el şi oniric, nu-şi găsesc apoi nici cea mai mică logică. E de înţeles că poeta e ataşată de imaginea lui Al lu' Cincistele, aluzie transparentă la figura unui cunoscut critic contemporan, dar nu-i de priceput de ce-l pedepseşte ficţional să facă traseul Târgu Mureş-Bucureşti fără nicio noimă şi fără nicio atingere cu fauna umană de pe Progresului nr. 7...
Deocamdată, umorul de bună calitate şi plăcerea autentică, aproape patetică, de a scrie au reuşit să infuzeze exerciţiile textualiste din Poema desnuda cu destulă personalitate. Abia când va reuşi să-şi găsească suporturi imaginare mai consistente, chiar fără a părăsi această zonă autentică de livresc idilic, va deveni însă Crista Bilciu o poetă matură.
*Crista Bilciu, Poema desnuda, Cartea românească, Bucureşti, 2011
ALEX GOLDIŞ s-a născut pe 26 aprilie 1982. A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca. Doctor în filologie - cu distincţia summa cum laude - al aceleiaşi Universităţi. A fost redactor al revistelor Echinox (2003-2005) şi Verso (2006). În prezent este asistent universitar la Facultatea de Litere (Universitatea Babeş-Bolyai ). Redactor şi cronicar literar al revistelor Cultura, Vatra şi Steaua. A publicat peste 200 de cronici şi eseuri în revistele menţionate, dar şi în Bucureştiul cultural, Tribuna, Cuvântul, Euphorion etc. Prezent în volumele colective (selectiv): Horea Poenar (coord.), Dicţionar Echinox, 2004; Ruxandra Cesereanu (coord.), România înghesuită, 2006; Sanda Cordoş (coord.), Spiritul critic la Cercul literar de la Sibiu, 2009; Al. Cistelecan (coord.), Mircea Ivănescu 80, 2011. Coordonator al colecţiei "Prozotheca" a Editurii Casa Cărţii de Ştiinţă.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
