O magazie părăsită din curtea Combinatului Fondului Plastic a fost "parcelată", iar Mircea Roman a preluat o bucată. Uşi de metal, tablă cutată groasă, de un ruginiu care demonstrează cât de puţin au fost manevrate. Pereţii... perforaţi, plini de praf, plase de păianjeni şi alte culcuşuri de insecte, cărămidă crudă, sau nimic... Acoperişul din tablă cutată ruginită şi găurită este aşezat pe ferme din bare de oţel. Întuneric, aer greu de respirat... Dar totul se schimbă cu o placă de beton drept pardoseală şi refacerea pereţilor.
O basculantă de moloz şi gunoaie a plecat... Urmează rigipsul, tencuirea unor pereţi, geamuri, cabluri de lumină, ţeava de apă... Hala devine o galerie, o galerie ascunsă însă în curtea mizeră a combinatului...
Mircea insistă. Vopseşte o parte din pereţi în nuanţe de roşu. Tavanul devine alb, pardoseala păstrează culoarea betonului nou.
Şi spaţiul începe să fie populat: "Situaţie limită", "Trup şi suflet", "Oraşul", "Viermele", "Autoportretul la 30 de ani", ce a mai rămas din "Omul barcă" aşezat timp de doi ani pe malul Tamisei, radiografii... Ultimul intră zidul, celebrul său zid care, în timp, a pierdut două piese, dar care este uscat şi completat. Numai bun de aşezat la intrare... alături de alte peste 30 de sculpturi din bucăţi de lemn asamblate şi pictate...
Vedeţi! Magazia devine un labirint total, o trecere prin volume, culori, priviri, uimiri, întrebări şi gânduri...
Labirintul imaginar al lui Mircea Roman a ajuns apoi într-un catalog: Mircea Roman, MAGAZIA 2012 (foto 2), editat de Centrul de Cultură George Apostu cu ocazia Simpozionului Naţional de Estetică. Catalogul cuprinde texte ale lui Mircea Roman despre sculpturi şi, de asemenea, fotografii de Remus Andrei Ion.
âMircea Roman a trecut prin trei ateliere bucureştene şi unul londonez. Magazia este locul în care sculpturile lui locuiesc aşa cum ideile artistului şi-au găsit locuire în sculpturile pe care le-a modelat... Acum, mai mulţi artişti au preluat ideea lui MiRo şi îşi pregătesc magazii mai mari sau mai mici în Curtea Combinatului Fondului Plastic.
În cele ce urmează reproducem un fragment dintr-un interviu realizat exclusiv pentru Ziarul duminică de către Marcela Gheorghiu cu marele sculptor şi publicat în 2007.
- Cum sunt priviţi artiştii români peste hotare?
- Nu ştiu, eu când am luat premiul de la Osaka, lucrurile au beneficiat de un context special. Pentru Japonia, România nu era o ţară din Estul Europei, ci din Europa şi, oricum, în Japonia există un capital important de simpatie pentru România, pentru Maramureş, pentru arhitectura veche în lemn. În consecinţă, aveau cuvinte frumoase despre români. În Anglia, s-a tot schimbat atitudinea faţă de noi. Sigur că, în ultima vreme, nicăieri nu e bine să fi român. Dar englezii, în mod special, îşi sprijină artiştii, dar şi pe toţi cei care urmează şcoala acolo.
- Chipul uman ocupă un loc central în lucrările dumneavoastră, mai ales în cele din "Dezorient Expres"...
- Întotdeauna am fost atras de figura umană. De fapt, şi şcoala de la Cluj pe care am urmat-o era de formaţie figurativă foarte temeinică; altfel spus, am beneficiat de o instrucţie în domeniu foarte bună şi, odată ajuns la Bucureşti, am continuat în această direcţie. Atmosfera era extraordinară aici, colegii erau minunaţi, se formase o grupare de oameni deosebiţi, era o perioadă de efervescenţă (prima jumătate a anilor '80), în care toţi artiştii expuneau lucrări interesantre. Atmosfera competiţională m-a ajutat să mă dezvolt şi, deşi nu m-am îndepărtat de crezul meu, totuşi consider că am evoluat.
- Dar care este crezul dumneavoastră?
- Cred în figura umană, în valoare, în calitate, adică în încercarea de a fi eu însumi şi nu neapărat în modă.
- Vorbind despre modă, care ar fi coordonatele ei actuale, liniile sale de forţă?
- Necazul este că moda a rămas aceea de acum douăzeci de ani. Dacă în urmă cu două decenii mai puteai să şochezi cu ceva, astăzi deja totul a devenit gratuit şi nu se mai şochează lumea la nimic, nici în afara ţării, nici aici - mai ales aici, unde noi suntem încă nişte mici copii faţă de ceea ce se făcea în Occident acum douăzeci de ani şi chiar acum doi ani. De aceea, eu am afirmat că vreau să şochez prin bun-simţ. Revenind la întrebarea dumneavoastră, nu se poate vorbi de o modă propriu-zisă, lumea nu mai preferă, exclusiv, filmul sau fotografia. Fenomenul a fost reperabil, de altfel, şi la Bienala de la Veneţia, unde a domnit un haos total, nimic din care să alegi ceva. Se tot punea întrebarea: "Ce ţi-a plăcut?", dar nimeni nu putea spune ce i-a plăcut, pentru că nu era nimic de ales, câtă vreme totul a fost o apă şi-un pământ, iar premiile s-au dat aiurea.
- A ajuns, cumva, lipsa de criterii un criteriu?
- În Occident, de pildă, selecţia se face pe bază de scandal, acolo şi-au dat seama că nu mai există criterii de selecţie...
- Traversăm o perioadă de decadenţă, de rătăcire artistică?
- E mai potrivit cuvântul "dezorientare", pentru că s-a mers în ultimele decenii numai pe experiment şi noutate. Or, sigur că experimentul este bun, atunci când avem de a face cu un artist autentic, dar e nevoie şi de un experiment autentic, nu mimat. De exemplu, în Anglia, copiii, încă de la vârsta grădiniţei, sunt învăţaţi să facă experiment, aşa încât copilul nu mai poate să fie sincer. Ei bine, toate acestea au dus la actuala stare, care s-a generalizat practic în Vest şi se extinde în restul lumii, pentru că foarte mulţi artişti încearcă să copieze şi să facă acelaşi lucru. Sigur că în Est este mai multă simţire, în Africa este şi mai mult sentiment şi apar lucruri mult mai interesante, dar ar putea să fie şi mai bune. În Occident, societatea însăşi este bolnavă, dezinformată şi trăieşte de parcă ar şti totul pe lumea asta. Normal că şi artiştii sunt la fel.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
