„Ziarul de duminică” a publicat trei săptămâni la rând fragmente dintr-o carte-eveniment, lansată la recent încheiatul Salon Internaţional de Carte Bookfest – Marea Spovedanie a brokerului fugar, de Cristian Sima. Cine este Cristian Sima? Un controversat om de afaceri, doctor în matematică, cu câţiva ani de practică pe pieţele de capital din Italia, Franţa şi de la Londra. Sima a fost unul dintre primii investitori români care a deschis o firmă de brokeraj dedicată pieţelor internaţionale. WBS Holding, firma pe care Sima a înfiinţat-o în 1997 la Londra, investea pe bursele internaţionale şi pe piaţa valutară Forex, într-o perioadă când majoritatea brokerilor se concentrau pe bursa locală. În perioada martie - august 2007, el a fost membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Cristian Sima a dispărut din România în octombrie 2012, fiind acuzat de mai mulţi dintre clienţii săi că le-a blocat accesul la banii din conturi. Sima a susţinut că de fapt le-a pierdut toţi banii pe bursă. Fost preşedinte al Bursei SIBEX şi proprietarul casei de brokeraj WBS Holding, Cristian Sima era cunoscut pentru pariurile sale riscante pe bursă, care i-au adus câştiguri enorme, însă şi pierderi similare. Printre clienţii care şi-au pierdut atunci banii pe mâna lui Sima s-a numărat şi fostul ministru de Finanţe liberal Daniel Dăianu, care ar fi pierdut 200.000 de euro, creatoarea de modă Irina Schrotter, care ar fi pierdut 100.000 de euro, dar şi Marie Rose Mociorniţă sau vedeta de televiziune Andreea Raicu.
Cristian Sima a scris o Spovedanie. Cine o citeşte este ultuit cu câtă nonşalanţă povesteşte despre oameni ai puterii de ieri şi de azi.
De altfel, spune el, „o spovedanie e o mărturisire. Un act de curaj şi în acelaşi timp o uşurare. Nu m-am spovedit niciodată, niciunui preot, nici iubitei, nici măcar propriului meu copil. O voi face acum, public. Nu mă aştept să fiu crezut şi cu atât mai puţin să fiu iertat. Am avut o viaţă agitată, un fel de montagne russe. Nu regret nimic din ce am făcut, regret poate ce nu am făcut, experienţele pe care nu le-am avut, oamenii pe care nu i-am cunoscut suficient. Am fost norocos, pentru că am fost mereu în mijlocul evenimentelor. Am trăit intens şi niciodată nu m-am plictisit şi nici nu am avut sentimentul că trăiesc degeaba. Istoria ultimilor 50 de ani nu a trecut pe lângă mine, am fost binecuvântat să fiu mereu alături de vremuri,chiar şi atunci când m-am împotrivit curentului. Se poate spune orice despre zbuciumul meu din ultimii 30 de ani,în afară de un cuvânt pe care, oricum, l-am detestat dintotdeauna: cool. Nimic nu a fost liniştit şi nimic din ceea ce am trăit nu a fost degeaba. Am dormit puţin toată viaţa, 3-4 ore pe noapte, tocmai pentru că erau atâtea lucruri de trăit pe viu. (...)
Această carte s-a născut cu multe chinuri existenţiale, cu multe întrebări la care am încercat să-mi răspund, dar mai ales cu o luptă continuă a autorului cu propria-i ipocrizie. Rămâne să decodaţi singuri dacă am reuşit să mă lepăd de o ipocrizie care mi-a condus existenţa din 1985 până în 2012. Eu sper ca la sfârşitul acestei spovedanii să pot să spun că nimic nu a rămas nespus. Ipocrizia este ofranda pe care viciul o pune pe masă virtuţii. (La Rochefoucauld). Mă iluzionez că, după ce mă voi uşura de tot ceea ce mă apasă azi, îmi veţi descoperi toate viciile pe care le admiraţi şi toate virtuţile pe care le detestaţi. Intuiesc că după publicarea acestor Spovedanii voi fi întrebat cu preponderenţă de ce am făcut-o abia acum şi mai ales de ce am ales acest moment. Lenin spunea că cele mai importante lucruri la o revoluţie nu sunt nici idealul pe care-l ţinteşte şi nici cauzele şi frustrările pe care se sprijină, esenţial e doar momentul ales pentru a o declanşa. Departe de mine ideea de a declanşa chiar şi o minoră răzmeriţă, dar cred cu tărie că suntem într-un moment de cumpănă şi că o mai bună înţelegere a vechiului sistem va duce cu siguranţă la crearea unuia mai bun.”
Ei bine, abia a fost lansată cartea la Bookfest şi pe internet a început să circule o enormă dezinformare – falsa Mare Spovedanie! Cineva pretinde că are cartea brokerului fugar, publicată integral, cum spuneam, la Editura Integral! Aşa-zisa carte conţine, de fapt, postările lui Cristian Sima, preluate de pe site-ul acestuia şi puse într-un fişier pdf. Coperta este furată după prima versiune a coperţii editurii Integral (de pe care este scoasă sigla Integral şi este adăugată infama semnătură LG.)
Conţinutul fişierului PDF nu are nicio legătură cu cartea „Marea Spovedanie a brokerului fugar” publicată de Cristian Sima la Editura Integral. Fişierul furat de pe site-ul lui Cristian Sima conţine 332 pagini, în timp ce cartea publicată de Editura Integral contine 512 pagini. Fişierul pdf care circulă pe internet este o făcătură ordinară semnată de cineva care se ascunde sub inţialele LG. O dezinformare, o manipulare, dar în folosul cui?
Publicăm mai jos un scurt fragment din carte („Aşteptându-l pe Moş Crăciun I”), care nu se găseşte nicăieri în postările lui Cristian Sima, ci numai în volumul apărut la Integral:
– Aţi făcut Matematica? La Bucureşti?
– Nu, am făcut Inginerie chimică la Iaşi. Polymer Science.
– Ok. Atunci, că nu suntem pe public: Geometria Riemanniană nu pleacă de la infirmarea Axiomei lui Euclid, că două drepte paralele nu se întâlnesc. Deci nu e neeuclidiană. E doar o abstractizare a Geometriei diferenţiale a lui R3, o varietate riemanniană, e una unde măsura e riemanniană, spre deosebire de măsura metrică, dar şi Spaţiul Riemannin e Spaţiu Banach. Faptul că schimbi măsura metrică cu o altă măsură nu infirmă Axioma lui Euclid. Bolyai şi Lobacevski au plecat de la infirmarea axiomei euclidiene, deci aşa au construit o altă geometrie, fără aplicabilitate până azi.
– Aveţi dreptate, însă aşa nici Spaţiile Minkowsky nu le veţi considera neeuclidiene…
– S-a împământenit ideea că Lobacevski a inventat Geometria neeuclidiană.
– Nu sunt un specialist în geometrie, nici măcar în aia diferenţială.
– V-am spus că am făcut Analiză funcţională şi Operatori cu Voiculescu. Era Şcoala Foiaş la modă atunci şi articolele mele şi tezele au fost din Operatori. Referitor la bunicul, eu i-am spus că a fost condamnat 20 de ani. Referitor la „membru PCR“, am povestit chestia într-o „Spovedanie“. Dacă o citeaţi, acolo, în „Spovedanii“, scriam şi despre bunicul şi Canal mai detaliat. Poate că eu am spus „19 ani“ la Roncea. Dacă aţi auzit pe bandă, în PCR am intrat în anul doi de facultate, nu făceai anul cinci dacă nu erai membru PCR. Toma Matei a refuzat până în anul 4, când a intrat ca să nu se ducă profesor la ţară.
– Reascultaţi banda… Aşa aţi spus, dar nu e important. Despre PCR, poate e preferabil să vorbim în public, ca oamenii să înţeleagă ce e cu dosarul „Caragiu“, „Trădare“ etc. Erau tehnici diferite…
– Tot în PCR, la prima şedinţă după ce m-au primit în anul doi, în anul trei am făcut scandal că Smaranda nu preda Geometrie diferenţială, apropos de geometrie. Păi nu mă ascund, dar vreau să public „Spovedania“ cu Serviciile ca să se înţeleagă. Aşa, fiecare ia ce vrea. Vedeţi dumneavoastră, eu am fost la TV şi am spus toată povestea, şi cu manifeste, şi cu bătaia, şi cu „Toma Caragiu“. Apoi, unii au preluat doar „Toma Caragiu“. Roncea a tăiat mult din interviu. El m-a sunat în Irlanda şi mi-a zis: „Aţi declarat că vă chema Toma Caragiu.“ Eu i-am zis: „Da, şi vorbim când mă întorc la Bucureşti şi numai face to face.” Nu mă ascund, el a înregistrat convorbirea telefonică, a dat-o tăiată fără să-mi spună şi abia apoi şi-a cerut scuze şi a venit la mine cu interviul. Poate şi de aia e chestia cu bunicul, eram foarte nervos când am vorbit cu el, mai ales că îmi dispăruse dosarul de la CNSAS şi ştiu sigur că Dinescu îl avusese în mână. Deci, dacă aveţi întrebări, vă răspund aici, după ce public „Spovedania“, vă răspund în public.
– Ok, acum am văzut ce aţi scris, am să şterg comment-ul de la „Spovedanii“ de acum câteva clipe.
– Da, eram membru PCR din ’83, or pe Savu l-am cunoscut în ’85-’86. Eu am semnat un angajament şi mi-au zis să pun un nume. Şi am pus două: „Toma“ şi „Caragiu“.
– Dinescu nu putea avea dosarul în mână, pentru că eraţi doar „sursă“, poate doar „mapă tehnică“… Nu puteaţi semna angajament, asta făceau doar informatorii ne-membri PCR. Ăia la Secu nu ştiau că sunteţi membru PCR?
– Auziţi? Aveam dosar cu „Trădare“. M-au bătut, exista dosarul ăsta la CNSAS, l-a citit Dinescu. Unde e acum? Nu am auzit de vreo aprobare a BOB PCR pentru cineva să devină informator, habar nu am care e diferenţa dintre „sursă“ şi „informatori“. Dar dvs. de unde ştiţi aşa de multe? Eu nu ştiu ce e aia DUI sau CID.
– Termenul „trădare“ se folosea doar în cazul când aţi fi rămas în Italia, dar v-aţi întors. Când au fost suspiciuni cu englezul, se făcea „supraveghere operativă“ şi nu „urmărire operativă“… Erau tehnologii diferite şi metodologie diferită… Încercaţi la CNSAS să vedeţi dacă există microfilmul dosarului…
– Deci pe dosar aşa scria. Eu lui Mark i-am dat tot felul de chestii de aici, făceam manifeste la Poli la imprimantă, le puneam la Facultatea de Matematică la etajul 3, la Cabinetul de Mecanică, la Sanda Tigoiu, actuala soţie a decanului de la Matematică.
– DUI = dosar de urmărire informativă. CID = centrul de informare şi documentare al Secu. Acolo era (este) baza de date cu tot: informatori, surse, rezidenţi, adormiţi etc. Totul prelucrat frumos pe Felix…
– Deci nu ştiu dacă eram sursă sau informator, habar nu am. Ştiu că m-au arestat în ’89, în sfârşitul lui septembrie şi m-au bătut la „Luigi Cazzavilan“. Acolo au venit şi Paul Savu, şi Nicu Cristache, şi un maior al cărui fiu e aici pe Facebook (maiorul a murit) şi care mi-a zis că bine mi-au făcut, că el m-ar fi omorât în bătaie. Dar de unde ştiţi dvs. toate astea cu stocarea bazei de date etc.?
– Dacă eraţi PCR, eraţi maximum „sursă“, nu „informator“. Puteaţi fi şi „persoană de sprijin“, adică rugat pentru mici servicii, din când în când, dar ăştia erau pe posturi de conducere… Aştept să terminaţi episoadele Secu şi am să detaliez. Dar un lucru sigur: nu se bătea în anii ’80, mai ales membrii PCR.
– Ete-na, m-a bătut vântul! Hai să fim serioşi! „Rotisor“ şi „sacul cu apă“ ştiţi ce sunt? Dar încă o dată: dvs. de unde ştiţi? Aţi fost ofiţer de Securitate?
– Am să vă trimit un material (nu-l am la îndemână) cu modul în care se făcea codificarea în baza de date. Foarte frumos, chiar ştiinţific. Vă poate ajuta să înţelegeţi cum totul era organizat înainte de introducerea în baza de date. Cine are acces la acea bază de date are multă putere. Şi dvs. sunteţi acolo, cu date personale etc.
– Paul Savu nu sunteţi, că ăla habar nu are cine a fost Riemann! Dar acolo nu scrie de Mark Stevenson şi de înregistrări prin Bucureşti, prin crâşme şi parcuri? Dacă tot aveţi dosarul, de ce nu îl faceţi public? Cu toate, cu ce am scris eu, şi mai ales cu ce am fost acuzat.
– Nu am fost ofiţer de Secu în RO. Dar ştiu, n-are importanţă. Dacă doriţi, am să vă trimit baza de date COMPLETĂ a celor de la Stasi, ca să vedeţi ce frumos era organizată informaţia. La CID Secu, nu era aşa organizat.
– Sau nu dă bine, ar trebui să fiu făcut „turnător“. Eh, nu prea am turnat. La Stasi a fost transparenţă, puteai să vezi tot: cine te-a turnat, tot. La noi, toţi ofiţerii de Secu sunt, vezi doamne, eroi şi acum văd că spuneţi că nu băteaţi, că pe mine m-o fi bătut vântul…
– Eu n-am spus că aţi fost informator. Eu intervin doar dacă sunt discrepanţe tehnice în ce scrieţi. De exemplu, chestia cu 19 ani – Canal. În rest, scrieţi cum vă amintiţi…
– Dacă spui adevărul, nu trebuie să-ţi aminteşti. Aia cu Canalul e de la faptul că Roncea mă enervase foarte rău, în „Spovedanii“ scrie tot, şi acolo chiar că nu pot povesti decât ceea ce mi s-a povestit. Şi bunicul evita subiectul, eram mic atunci.
– Eu am spus care erau regulile cu bătutul. Dacă s-a întâmplat aşa, puteaţi să reclamaţi, dar trebuia dovedit. Au fost de la Secu care au făcut şi puşcărie pentru abuzuri, nu erau tabu. Şi avocatul Muşat (soţul lui Carmen de la Observator Cultural) a fost Secu şi apoi a fost la bulău… Nu era tabu…
– Vai, ce vă plâng de milă!…
– De ce?
– Nu vă e chiar frică de nimeni? Nu vă e frică că mulţi ca mine se pot strânge şi pot face exact ce au făcut bandele de evrei cu naziştii după ’45?
– Nu mi-a fost frică niciodată. N-am făcut rău nimănui. De ce nu s-au strâns „mulţi ca Dvs.“ după ’90 să facă asta?
– De proşti! Sau pentru că şi eu, şi alţii ca mine nu putem să luăm viaţa cuiva, orice ne-ar fi făcut.
– Mai aveţi timp. Dacă v-au bătut (repet, mă îndoiesc) puteaţi cere despăgubiri prin Legea 221/2009.
– E, nu! Ăsta e maximum de tupeu! Despăgubiri…
– E chestie de principiu şi aveaţi ocazia să dovediţi ce s-a întâmplat…
– Cu 5.000 de euro, un napoletan îi elimină pe Paul Savu şi Nicu Cristache în maximum două săptămâni! Dar nu vom face asta. Pedeapsa vine, dar mereu din altă parte. Şi eu am fost pedepsit din altă parte pentru tot ce am făcut.
– Văduva lui Eremia (generalul) a luat 600K euro despăgubiri. Dar important e că se pun pe masă fapte şi se probează…
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
