Gaby Michailescu
Maria cea fără de moarte
Editura Eikon
„N-a fost o alta să-i semene – spune autorul. Încălecând secole, venită foarte de departe, din adânc de neam. Fascinantă apariţie, de miracol, nedesluşită în totul cât fost-a să ardă, doinind. Un început şi un sfârşit de cântec românesc...
Perpetuând, în nemărginire, trilurile privighetorilor, murmurul izvoarelor, ruga milenară din fluier a ciobanului, foşnetul pădurii, într-o echivalenţă demiurgică. Silabele ei au încopciat cu stele şi cu dulci eresuri firmamentul. Şi s-a pierdut în şaga lor diamantină ca noi să tânjim după ea, năzdrăvana.”
Gaby Michailescu (1910-2008), pe numele real Gabriel Michăilescu, a fost impresar de teatru, cronicar dramatic şi memorialist. Le-a fost impresar artiştilor Iancu Brezeanu, Maria Tănase, Ion Iancovescu, Petre Ştefănescu-Goangă, Grigore Vasiliu-Birlic, Radu Beligan, Amza Pellea. În cărţi a cultivat portretul în basorelief, realizat din cuvinte şi expresii pregnante, cu fraze îndelung şlefuite înainte de a fi încredinţate hârtiei. Caracterul memorialistic al miilor de pagini scrise de Michailescu rămâne peste timp o preţioasă mărturie a pasiunii sale pentru arta spectacolului. Cartea despre Maria Tănase a apărut în 2003, cea de faţă este o reeditare. Este alcătuiră din portrete, relatări şi scurte interviuri, ca următorul, în care Maria Tănase vorbeşte despre miracolul muzicii: „Cântam la Spitalul Polizu, pentru răniţi. Între cei evacuaţi din focul luptei, a căror sfântă jertfă făureşte dăinuirea eternă în lume a existenţei româneşti, se afla unul care-şi pierduse cunoştinţa, fiind de trei zile în transă. De tot atâtea zile nu scosese nicio vorbă... Dacă-i dădeai un hârdău cu mâncare, îl mânca... Avea o leziune la creier. Încep să cânt. Şi pe loc, pe fuiorul melodiei, îşi aminteşte... câţi ani are... că e din Dâmboviţa... că... Doctorii se crucesc în faţa miracolului.”
Despre Cântecul românesc, Maria Tănase spune: „Interpretându-l, e cea mai mare satisfacţie pe care am trăit-o în lume. E sensul dăruirii mele colectivităţii. În schimb, avalanşa asta de cântece moderne, în stil românesc, este profundă durere...”
La numai 15 ani, i se propune să participe la concursul „Miss România”.
Maria îmbracă o rochie imprimată cu flori de măr (croită de sora ei mai mare) ajunge în faţa comisiei, dar la proba costumului de baie, este respinsă pe motiv că are picioare prea groase. Maria se mânie şi se duce direct la Balul Presei de la Cercul Militar. Acolo cânta o orchestră renumită, cea „a lui Iduardo Bianco”. La un moment dat, dansează numai ea, orchestra ţine ritmul după paşii ei, acordeoanele aproape că se rup. Gaby Michailescu povesteşte că după acest incident frumuseţea ei a fost apreciată de un tânăr medic de la Spitalul Central, care o cucereşte şi îi „dăruieşte” un copil. Medicul îi propune Mariei să avorteze, iar ea nu va mai putea avea niciodată copii. Pe patul spitalului Fundeni, cu câteva zile înainte să moară, se confesează: „O viaţă întreagă am suferit pentru că nu las în urma mea copii”. După această dezamăgire, Maria fuge de acasă şi se angajează casieriţă la unul din birturile ce animau mahalalele Capitalei în anii deceniului trei. Începe să cânte şi vocea ei place muşteriilor din cârciumile bucureştene. Apoi norocul îi surâde şi semnează un contract cu restaurantul Neptun de pe strada Buzeşti. În vara anului 1936 imprimă cântece populare la casa de discuri „Columbia”, sub supravegherea etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu şi Harry Brauner, primele două fiind „Cine iubeşte şi lasă” şi „M-am jurat de mii de ori”, pe care le-a imprimat cu acompaniamentul tarafului Costică Vraciu din Gorj. 20 februarie 1938 reprezintă debutul radiofonic al artistei. Acompaniată de taraful Ion Matache din Argeş a prezentat „pe viu” un program de cântece româneşti la „Ora satului”. Succesul a fost enorm.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
