Fascinanta nu doar prin latura pur aviatica, dar si prin ineditul unor situatii ori personaje intalnite in anii razboiului, povestea Marianei Dragescu si a camaradelor sale surprinde si captiveaza. In convorbirile avute cu domnia sa, ma uimea intotdeauna aversa de amintiri provocata de simpla pronuntare a unui nume, de simpla mentionare a unui moment... Parantezele, divagatiile din convorbirile noastre erau delicioase si cu atat mai interesante, cu cat fie nuantau aspecte arhicunoscute, punandu-le intr-o lumina noua, fie dezvaluiau lucruri complet inedite.
O figura pe cat de pitoreasca, pe atat de controversata, pe frontul din Crimeea, a fost maiorul de cavalerie Ioan Toba, cunoscut mai mult ca "Toba Hatmanul", comandant al Escadronului 4 Vanatori Calari (vanatori de partizani). Ioan Toba Hatmanul s-a nascut la 10 iulie 1903 in comuna Zavoaia, jud. Braila. Pe frontul de Est s-a dovedit un ofiter exceptional, sovieticii punand un pret pe capul lui. 23 august 1944 il prinde in Germania, la un curs de vanatori de tancuri. In acel moment avea gradul de maior. A luptat in "armata nationala" organizata de guvernul pro-german de la Viena, condus de Horia Sima. Intors in tara, a fost judecat de comunisti si a avut parte de o condamnare la moarte. A petrecut ani grei de detentie in Siberia, apoi s-a intors in Romania. De pe urma sa a ramas un foarte interesant jurnal, scapat ca prin urechile acului de perchezitiile si confiscarile Securitatii, facute inclusiv in anii '70, cand Hatmanului i s-au confiscat diverse acte, fotografii si Crucea de Fier. Ioan Toba actiona impotriva partizanilor sovietici din Crimeea.
Intr-o duminica, Mariana Dragescu se pomeneste cu el la aerodrom, sosit intr-o masina militara, de teren. Hatmanul ii lanseaza, ei si Stelei Hutanu, o invitatie neobisnuita: sa mearga in ziua aceea cu el si sa viziteze baza vanatorilor de partizani. Personajul era imbracat cat se poate de original, cu o combinatie de uniforma militara si costum inedit: purta pantaloni din piele de capra, un lant la gat de care atarna un medalion cu cap de mort, si pe umar tinea o pusca automata. Cele doua aviatoare accepta invitatia si au parte de o scurta "excursie" plina de peripetii. La un moment dat, in drum spre baza lui Toba, de langa Karasubasar, masina este atacata de partizani. Hatmanul, care calatorise pe scara automobilului, le spune, pe tonul unui fapt divers: "A, zona e usor nesigura", si trage cateva rafale cu arma automata in timp ce automobilul oprise, iar cele doua femei se culcasera ingrozite la pamant. In sfarsit, ajung teferi la destinatie. Vanatorii de partizani se stabilisera intr-o cladire abandonata, unde detineau un adevarat arsenal de arme capturate de la sovietici. Hatmanul le face invitatelor o mica demonstratie: incarca o arma automata si incepe sa traga in peretele unei camere, perforandu-l. Cum se gaseau in interior, zgomotul a fost asurzitor. Vanatorii dispuneau de aparatura radio, transmiteau mesaje si puteau capta posturile sovietice in limba romana, de propaganda si dezinformare. Fascinata de personaj (spre deosebire de Stela Hutanu, care era inspaimantata), Mariana il intreaba ce le face partizanilor prinsi. "Le tai urechea!" raspunde Hatmanul fara sa clipeasca. "Care ureche?" "Urechea stanga!". Nu se stie daca vorbea serios sau nu!
Ziua se incheie cu sosirea vanatorilor de partizani de pe teren, in cantece si marsuri; un vitel este pus la frigare... Parca si acum ii rasuna in urechi marsul lor:
"Ne-am intors din drum spre tara/ Sa luptam si-n muntii Crim/ si sa ducem sfant stindardul/ Pana-n ceasul cand murim. // Misiunile primite/ De-a lupta cu darji dusmani/ Le-am indeplinit cu cinste/ Si prin munti, la partizani. // Pentru Cruce, Neam si Tronul/ Vom despica mari si zari/ Caci noi suntem Escadronul/ Patru, Vanatori Calari. // Sa traiasca escadronul/ Care-a dat atati eroi/ Sa traiasca si Hatmanul/ Cel mai mandru dintre noi". In cele din urma, cele doua aviatoare se intorc la aerodrom. "Comandantul - spune Mariana zambind - n-a aflat nici pana in ziua de azi!".
Urmatoarea intalnire cu Hatmanul Toba avea sa se petreaca in cu totul alt decor: pe strada Gheorghe Manu din Bucuresti. Ofiterul era imbracat civil, cu un loden de piele nemtesc si cu o palarie vanatoreasca. Afisand un aer misterios, ii spune Marianei ca ar fi bine sa uite ca l-a intalnit. "Ai sa mai auzi de Toba Hatmanul!".
A mai existat si o a treia intalnire a Marianei Dragescu cu Ioan Toba: dupa razboi, la restaurantul "Montijo" din Paris, in compania altor cativa ofiteri romani si a unei tinere frantuzoaice, pe care Hatmanul i-a prezentat-o zambind usor ironic: "Fiica mea".
Dupa instaurarea regimului comunist, Hatmanul avea sa faca multi ani de inchisoare si deportare in Siberia. In cele din urma a fost pus in libertate si lasat chiar sa plece in Germania, de unde avea de ridicat importante sume de bani. Comunistii isi luasera masuri de precautie: sotia si fiica sa ramasesera in tara, ostatece in mana regimului. Ioan Toba s-a intors cu banii, pe care i-a predat evident statului, dar - culmea! - i s-a lasat o suma suficienta pentru cumpararea unei garsoniere in Bucuresti. Aici a locuit pana la sfarsitul zilelor fiica sa Lia, care se casatorise cu celebrul aviator Tudor (Dido) Greceanu, unul dintre asii aviatiei noastre de vanatoare, ulterior "beneficiarul" unor grele condamnari politice.
Aceasta poveste are un epilog trist. Dupa moartea lui Tudor Greceanu (in 1994), fiica lui, bolnava de scleroza in placi, avea sa piara intr-un incendiu, provocat in aparenta chiar de ea. O data cu fiica Hatmanului Toba au ars si mai multe harti militare, pastrate de la tatal ei, care detaliau pozitiile partizanilor sovietici din Crimeea, din timpul razboiului, lagarele sovietice prin care trecuse si ascunzatoarea unui tezaur capturat de la partizani. Sa fi fost, acest incendiu, doar un simplu accident?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
