Toate aceste personaje, alături de Ştefan Gheorghiu (sinonim cu şcoala de politruci), sau I.C. Frimu (nume de stradă şi de fabrică in Sinaia) figurează la loc de cinste, cu portret cu tot, in manualul de „Istoria patriei" pentru clasa a IV-a din anul 1962.
Este vorba de o intreagă panoplie de eroi comunişti ai clasei muncitoare, lansaţi pe piaţă pentru consumul maselor in scopul construirii unei legitimităţi istorice ce lipsea cu desăvârşire partidului comunist din România. In 1962 mai supravieţuiau incă, chiar dacă infricoşaţi, cei care ştiau cu adevărat cine fuseseră şi ce făcuseră sus-numiţii eroi, dar micuţii din clasele primare, emoţionaţi sincer de cămaşa albă şi de cravata de pionier, sorbeau cu sfinţenie ce scria in manual şi le explica tovarăşa invăţătoare.
In fond, la fel ca in basmele lui Petre Ispirescu sau ale fraţilor Grimm, in tot acest ghiveci propagandistic era vorba despre ancestrala luptă dintre bine şi rău, binele fiind repartizat exclusiv către tot ce era comunist. Nu doar faptele cosmetizate şi edulcorate de ideologii comunişti intr-o poveste cu final tragic-moralizator ale acestor eroi de conjunctură cumulează idealurile morale ale omenirii, ci şi intreaga lor ficţiune biografică, confecţionată după aceleaşi canoane. Invariabil, toţi aceştia au avut o copilărie şi o adolescenţă nefericite, marcate de sărăcia cauzată inevitabil de odioşii burghezo-moşieri, eternii exploatatori nemiloşi. O altă invariabilă a biografiei acestor eroi de mucava este setea de invăţătură incă din fragedă pruncie, apetit ce se va sublima apoi prin iluminarea primită de la partidul comunist.
In acest fel, fostul fiu al clasei muncitoare sărac şi setos de invăţătură a devenit tânărul revoluţionar de profesie (Nicolae Ceauşescu), care işi jertfeşte prematur şi eroic viaţa, luptând pentru clasa muncitoare, nu inainte de a rosti câteva ultime cuvinte memorabile: I.C. Frimu, activist şi teoretician socialist, moare in urma intervenţiei sângeroase a autorităţilor impotriva manifestanţilor tipografi la 13 decembrie 1918, in Piaţa Teatrului Naţional din Bucureşti; Vasile Roaită, utecist, a fost impuşcat, zice-se, in timp ce trăgea sirena pentru chemarea la luptă a greviştilor de la Atelierele Griviţa in 15 februarie 1933; Ilie Pintilie, activist comunist, mort in inchisoarea Doftana in urma cutremurului din 1940; Filimon Sârbu, utecist, executat de autorităţi in 1941 la Constanţa, pentru sabotaj in timp de război.
In 1991, prin dezafectarea mausoleului comunist din Parcul Carol din Capitală inainte de readucerea Mormântului Eroului Necunoscut la locul său, osemintele acestor eroi-produse ale propagandei comuniste, precum şi ale altor personaje de tristă amintire din aceeaşi perioadă, au fost mutate in cimitire obişnuite.
CĂLIN HENTEA (n. 2 mai 1958), inginer politehnist (1983) şi doctor (Magna cum Laude) in ştiinţe militare, a fost ofiţer in cadrul M.Ap.N. (1986-2008), lucrând ca jurnalist militar de televiziune si presă scrisă şi apoi ca ofiţer specialist in operaţii psihologice in cadrul NATO. A efectuat misiuni NATO in Kosovo şi Afganistan. A publicat mai multe volume despre propagandă, război mediatic şi istorie militară in România şi Statele Unite. Din 2008 este colaborator permanent al "Ziarului de Duminică" şi revistei "Flacăra".
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
