Meseria de scriitor a fost recunoscuta oficial in Nomenclatorul de meserii incepand cu anii ''90. Cercetand cu atentie tabelul grupei majore 2, gasim la categoria "alti specialisti cu ocupatii intelectuale si stiintifice" profesiile de "scriitori si artisti creatori". Am cautat in nomenclator o descriere amanuntita a acestora, dar nu am gasit nici macar o precizare. Probabil pentru ca "a fi scriitor" este greu de perceput drept ceva concret. Insusi termenul de "meserie" ne duce, pe de o parte, cu gandul la o activitate precisa, rezultata in urma unor studii de specialitate, in urma carora primim o recunoastere oficiala, de regula o diploma cu care ne putem prezenta unui potential angajator. Or, nu se stie cati dintre scriitori, fie ei romani sau occidentali, au putut face acest lucru. Si asta pentru ca, cel putin pana la ora actuala, nu exista o pregatire concreta, la capatul careia sa primesti o diploma de scriitor sau o recunoastere ca atare, dupa care abia apoi sa-ti poti incepe activitatea literara.
Exista, e adevarat, facultati de filologie, de filosofie sau domenii conexe de la care pornesc o buna parte dintre scriitori, exista de asemenea studiul personal, lecturile de zi cu zi, saptamanile petrecute in biblioteca - virtuale premise ale formarii scriitorilor si oamenilor de cultura. Pe de alta parte, notiunea de "meserie" si practicarea ei presupun si a fi platit pentru asta luna de luna si eventual a avea o carte de munca in care sa scrie "poet" sau "prozator". O privire aruncata asupra eventualelor carti de munca ale scriitorilor nostri ne-ar face sa descoperim ca, pentru stat, incluzand aici si asigurarile sociale, inclusiv cele de pensii, ei sunt inainte de toate medici, avocati, profesori, jurnalisti s.a.
In definitiv, nici nu stim ce bine ar putea aduce literaturii faptul de a fi considerata o meserie ca toate celelalte. E greu sa ne imaginam un scriitor care ar fi platit sa scrie proza sau poezie opt ore pe zi, cinci zile din sapte, fie ca are sau nu are inspiratie si opere ce vor forma, una cate una, literatura romana. Astfel, faptul de a scrie literatura, prin insasi esenta lui, care implica talent, fulguratie, originalitate, nu poate fi categorisit drept o meserie in sensul propriu al cuvantului. Recunoscuta deci doar cu numele, la fel ca toate ocupatiile artistice, profesia de scriitor ramane pentru multi o notiune abstracta. De altfel, in trecut, cuvantul "scriitor" avea alt sens, acela de functionar de cancelarie, de secretar, de logofat. Si in comunism, nomenclatorul inregistra meseria de scriitor, insa cu o "mica" diferenta: de scriitor de vagoane.
Dupa Revolutie, in urma demersurilor unor personalitati precum Mircea Dinescu, Laurentiu Ulici ori Eugen Uricaru, presedinti ai Uniunii Scriitorilor, meseria de scriitor a fost recunoscuta oficial, iar sensul cuvantului care o desemna a devenit acela de autor de opere literare.
Multi scriitori iau scrisul ca pe o adevarata meserie. Ne referim aici la profesionalism si la seriozitate. Sunt autori care si-au dedicat intreaga viata scrisului si pe care i-am jigni daca nu i-am numi, inainte de orice, scriitori.
In tara noastra, unde "romanul s-a nascut poet", e, totusi, foarte greu sa te dedici complet scrisului. Pentru ca, daca in strainatate, cu un agent bun, scriitorul obtine venituri importante in urma vanzarii cartilor, a intalnirilor cu cititorii, a interviurilor, la noi lucrurile stau altfel. Nu exista agenti si nici agentii literare, iar drepturile de autor echivaleaza pentru multi cu "o eugenia si un tec". De aceea, scriitorii au nevoie de activitati complementare pentru a se putea intretine, adica de alte meserii. Cei mai multi lucreaza ca jurnalisti in presa scrisa. Aici putem identifica doua categorii: aceea a jurnalistilor care inevitabil, utilizand acelasi instrument, si anume scrisul, devin la un moment dat scriitori, autori de opere literare, si aceea a poetilor sau a prozatorilor care devin jurnalisti in anumite circumstante sau pentru anumite perioade de timp. Exista foarte multi scriitori romani care semneaza rubrici saptamanale in diferite reviste si ziare sau care chiar coordoneaza politici editoriale.
Nu tot timpul scriitorii isi cauta o a doua meserie din motive financiare. Sunt foarte multi care au la baza studii aparent fara nici o legatura cu literatura, cum ar fi dreptul, medicina, ingineria. Istoria literaturii romane ne ofera in acest sens exemple importante: Vasile Voiculescu, absolvent de medicina, medic militar in primul razboi mondial si totodata un scriitor foarte valoros, sau Ion Barbu, matematician renumit si profesor universitar pana in anul mortii. Sunt doua cazuri in care ambele profesii au fost facute din pura pasiune si cu profesionalism maxim.
In concluzie, se poate afirma ca meseriile scriitorului roman sunt exterioare scrisului sau, chiar si atunci cand vorbim de creatori de succes. Numai din scrisul lui, pana acum, nici un autor roman nu a putut sa reziste aici decat pentru perioade limitate de timp sau cu sprijinul unor burse speciale.
Faptele vorbesc
Nicolae Filimon
Filimon a fost cantaret la Biserica Enei, corist in trupa Henrietei Karl si flautist in orchestra unei trupe italiene care dadea spectacole in Bucuresti. In 1856, a devenit functionar al Departamentului Credintei, cu rang de pitar.
I.L. Caragiale
Intre 1868-1870, Caragiale urmeaza cursurile Conservatorului din Bucuresti, clasa de declamatie si mimica. In 1870, el renunta la postul de copist la Tribunalul Prahova si se angajeaza ca al doilea sufleur si copist la Teatrul National Bucuresti. In 1881, devine revizor scolar in districtele Suceava si Neamt. In anul 1884, este functionar la Regia Monopolurilor, pentru ca in 1888-1889 sa devina director general al teatrelor.
I.Al. Bratescu-Voinesti
Scriitorul abandoneaza Facultatea de Medicina in favoarea studiilor juridice. Dupa obtinerea licentei in 1892, devine judecator la Bucuresti, Pitesti, Craiova si Targoviste, apoi avocat.
Mihai Codreanu
Licentiat al Facultatii de Drept a Universitatii din Iasi, audiaza in paralel cursuri de medicina, filosofie si filologie. Frecventeaza cursurile Conservatorului din Iasi, clasa de declamatie. Ulterior, lucreaza ca profesor suplinitor, apoi titular, la Conservatorul de Muzica si Arta Dramatica din Iasi.
Gala Galaction
Abandoneaza Facultatea de Litere si Filosofie in favoarea Facultatii de Teologie. In 1909 obtine postul de defensor ecleziastic, iar in 1922 este hirotonosit preot. Din 1926 lucreaza ca profesor la Facultatea de Teologie din Cluj.
Tudor Arghezi
Intre 1897-1899, marele poet Tudor Arghezi (pe numele adevarat Ion Theodorescu) lucreaza ca tehnician la Fabrica de Zahar din Chitila. Intre 1900-1905, este diacon la Mitropolia Bucurestilor, iar in perioada 1905-1910, urmeaza o scoala de meserii in Elvetia, lucrand in atelier "dinti de aur, inele, capace de ceasornice".
George Bacovia
Absolva Facultatea de Drept a Universitatii din Iasi in 1911. Ulterior, isi plateste vreme de 10 ani cotizatiile de avocat la baroul din Bacau fara sa profeseze. Este suplinitor in cateva randuri, apoi sef de birou, copist, ajutor contabil, referent bibliotecar.
Panait Istrati
Dupa ce termina patru clase la Scoala Primara "Tudor Vladimirescu" din Braila, viitorul scriitor schimba mai multe ocupatii: baiat de pravalie, vanzator intr-o bacanie, ucenic la atelierele docurilor, zugrav.
Mihai Beniuc
Licentiat in psihologie, filosofie si sociologie al Universitatii din Cluj. Este primul specialist roman in psihologia animala si comparata. Lucreaza apoi ca preparator, asistent, conferentiar universitar la Institutul de Psihologie din Cluj.
Emil Botta
Studiaza la Conservatorul de Arta Dramatica din Bucuresti intre 1929-1932, dupa care devine actor al Teatrului National Bucuresti.
Eugen Barbu
Renunta la Facultatea de Drept in 1943 pentru a urma scoala de ofiteri si jandarmi (1943-1945). Alte activitati: jucator de fotbal si antrenor, corector si revizor la Casa Scanteii.
Alexandru George
Paraseste Facultatea de Filologie a Universitatii din Bucuresti in 1950 si se angajeaza ca muncitor constructor necalificat la Intreprinderea Mecanica 2 Bucuresti. Este apoi desenator si referent tehnic la Institutul de Cercetare stiintifica pentru Constructii.
Alexandru Ivasiuc
Face studii la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, le intrerupe in 1953 si se inscrie la medicina. In 1963 este incarcator la fabrica de medicamente Sintofarm, apoi translator la Ambasada SUA, pana la 1968.
Nicolae Breban
Studii de filologie si filosofie la Universitatea din Cluj, cate un an, intrerupte in 1957. Schimba diferite ocupatii: un an functionar la Oradea, un an si jumatate strungar la Uzinele "23 August", doi ani sofer la garajul Ministerului de Finante.
Paul Goma
In perioada 1963-1965, lucreaza ca muncitor necalificat, fotograf ambulant, trompetist si tehnician la Buhusi.
Norman Manea
Absolvent al Institutului de Constructii din Bucuresti, Facultatea de Hidrotehnica. Functioneaza ca inginer proiectant la diferite institute de proiectari. A fost cercetator stiintific principal la Institutul de Studii, Cercetari si Proiectari pentru Gospodarirea Apelor din Bucuresti.
Constantin Abaluta
Urmeaza Institutul de Arhitectura din Bucuresti (1958-1961) si lucreaza ca arhitect.
Augustin Buzura
Urmeaza cursurile Facultatii de Medicina din Cluj, absolvita in 1964, specializare in Psihiatrie.
Angela Marinescu
Licentiata a Facultatii de Psihologie a Universitatii din Bucuresti (1971). In 1973 lucreaza sase luni ca psiholog la Spitalul CFR din Bucuresti. Intre 1980 si 1983 este asistenta medicala la Institutul Oncologic din Bucuresti.
Stefan Agopian
Urmeaza Facultatea de Chimie a Universitatii din Bucuresti din 1965 pana in 1968. Lucreaza apoi ca tehnician ISPIF Bucuresti, din 1973 pana in 1983.
Dialoguri
Asa cum in medicina exista cultura, si in cultura exista medicina
Poet apreciat in lumea literara romaneasca, membru al Uniunii Scriitorilor, Bogdan O. Popescu este absolvent al Facultatii de Medicina din cadrul Universitatii bucurestene "Carol Davila". In prezent, activeaza ca medic neurolog la Spitalul Universitar de Urgenta. Cele opt volume de poezie publicate pana in prezent ii justifica valoarea si recunoasterea literara de care se bucura.
- Vreau sa va intreb mai intai daca vorbim cu doctorul sau cu scriitorul B.O. Popescu? Ce sunteti mai degraba, medic sau scriitor?
- Nu cred ca sunt mai degraba una din doua. Sigur ca am ipostaze in care, sa spunem, sunt mai mult medic sau mai mult scriitor. Atunci cand esti la spital, cand vin oamenii la tine, cand unii sunt intr-o stare foarte grava, evident ca trebuie sa fii medic, sau poate doar medic, pentru ca exista niste rigori pe care trebuie sa le respecti in atitudinea pe care o ai, in deciziile pe care le iei s.a.m.d. In alte randuri, mai ales cand sunt cu prietenii care scriu sau atunci cand sunt singur, pentru ca scrisul este un exercitiu singuratic, sigur ca atunci sunt foarte aproape de polul de a fi un scriitor absolut si aproape ca uit cu desavarsire ca sunt medic. Insa exista momente cand pot sa zic ca sunt si scriitor, si medic.
- Cand v-ati apucat sa scrieti?
- De publicat am publicat prima data la 16 ani, de scris m-am apucat mai devreme, cred ca pe la 8 ani am... Mama stie cel mai bine, pentru ca pe ea a impresionat-o lucrul asta, cel putin la inceput. Dupa aceea, cu timpul, i s-a parut ca uneori scriu prea trist. Parintii se asteapta de la copii sa fie fericiti si, in momentul cand scrii, si binenteles ca scrisul implica o filiera tragica, parintii pot deveni oarecum ingrijorati ca este ceva in neregula si accepta mai greu ca e vorba de un destin si ca perceptia tragica a realitatii nu e ceva rau, nu e ceva ingrijorator, este o cunoastere tragica a realitatii.
- In conditiile acestea, de ce ati urmat medicina?
- Am sa povestesc, cred ca nu a mai aparut nicaieri aceasta poveste. O sa intorc roata timpului pana la anul 1988. Eram in vacanta de vara dintre clasa a unsprezecea si a douasprezecea. Eram elev la Liceul "Gh. Lazar" din Bucuresti, profilul matematica-fizica. Publicasem pentru prima oara intr-o revista literara si, la vremea respectiva, pentru tot liceul, pentru colegii mei, eram o mica vedeta, fiindca nu oricine, mai ales pe vremea aceea, putea sa publice. Toti adolescentii au nevoie de siguranta, isi doresc siguranta. Ei incearca sa invete cat mai mult, sa traiasca
cat mai mult si pe la varsta aceea nu intrevezi bine in ce domeniu ai putea avea succes. Or faptul ca eu deja publicasem si eram evident incurajat de scriitori importanti, cum ar fi Mircea Cartarescu, mi-a dat curaj, iar curajul pe care ti-l dau oamenii din breasla e foarte important. Intr-un fel sau altul, simteam mult mai clar pe vremea aceea ca pot sa ajung un scriitor de valoare mai degraba decat un medic de valoare. Nesiguranta privea medicina. De ce? Parintii mei erau amandoi ingineri. Se stie ca pe vremea vechiului regim medicii aveau o pozitie oarecum privilegiata. Nu erau neaparat implicati in politica si toata lumea avea nevoie de ei. Poate de aceea, parintii mei si-au dorit inca de pe cand eram mic sa fac medicina. Am acceptat acest sfat ca orice tanar "cumsecade" si cu premiul I la invatatura. Ajunsesem sa-mi doresc chiar eu sa fac medicina, in acord cu dorinta parintilor mei. Insa deja ma lansasem literar, publicasem in vreo trei randuri in reviste, avusesem intalniri cu scriitori importanti, precum Fanus Neagu, Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Mircea Nedelciu. Aceste intalniri si succesul de inceput pe care l-am inregistrat cu poezia m-au facut sa vreau sa fiu mai degraba scriitor, poet, decat doctor. Am venit acasa intr-o buna zi de vara si i-am zis mamei: "Mama, eu vreau sa dau la filologie!".Toata clasa a unsprezecea invatasem pentru admiterea la medicina, unde era foarte greu sa intri. Era un concurs foarte dur, pe conditii de pregatire dure. Opozitia mamei mele, care mi-a spus ca de scris pot sa scriu oricum, dar ca medicina e o meserie, m-a facut sa hotarasc sa dau o singura data la medicina iar, daca nu intru, sa incerc la filologie. Am intrat la medicina, in anul 1989, si de atunci s-a pecetluit meseria pe care o practic si astazi, aceea de medic. Dar am reusit sa nu renunt la scris, am publicat consecvent de-a lungul anilor.
- La sfarsitul volumului "Poemul de garda" ati scris ca asa cum in medicina exista cultura, si in cultura exista medicina.
- Exista o adevarata faima a medicilor preocupati de cultura si cel mai citat aici e Vasile Voiculescu. Exista si o faima a medicilor care au cantat la diverse instrumente, iar astazi avem Orchestra Medicilor. Medicii au renumele de oameni preocupati de cultura.
- Cum isi pune amprenta medicina pe opera dumneavoastra?Absolventul, sa zicem, de filologie sau de ASE B.O. Popescu ar fi scris altfel poezie?
- Pe alocuri cred ca ar fi scris altfel. Poate nu fundamental. In tot ce am scris, in toate poemele mele, arareori am apelat la termeni medicali sau am retrait experiente pe care le-am avut ca medic. S-a intamplat totusi in "Poemul de Garda", unde am transpus o anumita atmosfera din lumea spitalului.
- Ati renunta la medicina pentru a va dedica total literaturii?
- Am prieteni poeti care spun ca ar trebui sa fac acest lucru. Aici o sa-l amintesc pe Aurelian Titu Dumitrescu, care zice: "Batrane, batrane... tu trebuie sa te lasi de medicina ca sa poti sa te dedici pe de-a intregul scrisului". Eu insa n-am de gand sa fac acest lucru, pentru ca traiesc intr-un echilibru pozitiv, in sensul ca de fiecare data cand mi-e greu in medicina, ma echilibrez oarecum prin scris.
- Un alt considerent pentru a nu renunta la medicina ar putea fi de natura financiara?
-Tot timpul am auzit teoria ca la noi scriitorii sunt fara bani... Nici in Vest scriitorii n-au automat bani. Exista insa chiar in lumea noastra scriitori care traiesc civilizat cu veniturile obtinute doar din scris. Din scrisul practicat in domenii conexe. De exemplu, Mircea Cartarescu are rubrici in diverse reviste si este bine platit. Aici e vorba tot de scris, nu de o alta meserie.
- In acest caz, este vorba totusi si de notorietatea scriitorului...
-Aici voiam sa ajung. Sunt de acord ca lucrurile nu se desfasoara ca in Vest, insa nici acolo nu e suficient sa scrii doua versuri ca sa iti rezolvi viata. Sunt mai multi factori care concureaza la situatia de acum. Unii regreta timpurile de dinainte, cand scriitorul avea niste avantaje, primea niste bani, ba uneori chiar ajutoare sub forma de oua, faina, zahar de la Uniunea Scriitorilor. Dar societatea de azi nu isi permite inca sa plateasca anumite activitati ale artistilor. Ea nu absoarbe suficient fenomenul artistic. Dupa explozia din ''89, activitatile de acest s-au diversificat foarte mult, a aparut interesul real pentru bani la nivelul consumatorului si atunci s-a redus consumul de arta. Asta face sa se si cumpere putina arta, evident. Daca nu mai ai timp sa consumi, nici nu mai ai cum sa platesti pentru arta.
- Exista o solutie de a reorienta consumatorul catre arta, de a-l educa?
- Nu stiu daca exista o solutie, in afara de a promova arta prin diverse mijloace care tin si de media, si de institutiile guvernamentale, si de fundatiile care se ocupa cu lucrul asta. Trebuie sa existe mesajul constant ca avem arta, ca producem arta. Cine recepteaza acest mesaj e o alta problema.
Opinii
Horia Garbea
Meseria de scriitor este intr-adevar o meserie ca oricare alta, una vocationala, in orice caz, dar asta nu o deosebeste fundamental de alte meserii, pentru care chiar trebuie sa ai vocatie - cea de zidar, de exemplu. Sunt oameni facuti anume pentru a fi zidari si altii care n-au nici un talent in directia asta. Explicatia legata de profesiunea de baza, care uneori difera de meseria de scriitor, e mai complexa. In cazul generatiei mele (generatia 90, n.n.) era aproape obligatoriu, din cauza locurilor foarte reduse la facultatile de filologie, filosofie s.a.m.d., si foarte "la moda" ca oamenii sa se faca ingineri, medici, economisti, pentru ca nu aveau de ales. Asa se explica de ce in generatia noastra sunt foarte multi ingineri si medici scriitori. Unii si-au abandonat insa aceasta meserie. In ceea ce ma priveste, cred ca am vocatie pentru ambele profesii si le practic in mod egal pe amandoua. Pe de alta parte, meseria de scriitor este complexa. Arta are legatura cu meseria si a fi scriitor necesita o anumita vocatie, dar si cultivarea acestei vocatii. Pe de alta parte, un scriitor, mai ales un prozator sau un dramaturg, este absolut necesar sa parcurga multe medii sociale, multe zone de limbaj s.a.m.d. Este mult mai bogat scrisul unui om care a trait foarte mult si a avut contact cu mai multe profesiuni si straturi sociale, decat al unui individ care s-a inchis ca sa scrie. Insa a fi profesionist in acest domeniu presupune si un exercitiu. In ceea ce ma priveste, scriu zilnic, foarte des, la comanda, pe subiecte si pe un numar de semne limitat, ceea ce necesita un anumit tip de profesionalism. La asta se ajunge prin exercitiu, prin tenacitate. De aici deriva automat si conditia de meserie a scrisului.
Traian T. Cosovei
Inainte de caderea regimului Ceausescu, meseria de scriitor nu a existat. Acum, Revolutia ne-a adus o dubla satisfactie. Exista in nomenclatorul de functii al Ministerului Muncii meseria de scriitor profesionist. In aceasta economie de piata care a avut drept cobai scriitorimea si lumea artistica in general, ma gandesc daca nu era mai bine sa ramana meseria de scriitor de vagoane. Aceasta meserie este macar remunerata cinstit, o data pe luna, nu sunt surprize, se platesc asigurarile sociale. La cat de interesata este guvernarea de situatia poporului roman, starea intelectualitatii reprezinta un procent total neinteresant. Intelectualitatea romaneasca este o minoritate si isi asteapta randul la capitolul minoritati, daca se va deschide candva o discutie despre acest subiect.
Cornelia Maria Savu
Din punctul de vedere al profesionalismului, scrisul este si arta, si meserie in acelasi timp. Din cele mai vechi timpuri a fost asa. Sigur ca exista foarte multi care fac din arta scrisului un hobby. Exista si cazuri in care acest hobby a devenit chiar arta pana la urma. Exista insa si foarte multi diletanti in domeniu, dar cel care intr-adevar vrea sa fie scriitor cred ca este si artist, si meserias in acelasi timp. Nu e nimic dezonorant in a considera scrisul o meserie.
Ioan Grosan
Majoritatea scriitorilor s-au ocupat din tinerete de scris. Scrisul este o meserie, cu o singura conditie, ca ea sa fie insotita de vocatie. Scrisul presupune si un limbaj profesional, care tine de meserie. Fara meserie nu se poate face arta. Diversele ocupatii ale scriitorului n-au nici o importanta daca scriitorul e bun. Daca nu e bun, atunci el devine un inginer, de exemplu, intre scriitori si un scriitor intre ingineri. Nu conteaza ce profesiune de baza are scriitorul, sunt atatea exemple in care profesia de baza nu a impiedicat anumiti scriitori sa devina mari valori ale literaturii.
Denis Dinulescu
A fi scriitor este o meserie, dar nu banoasa. In nomenclator sunt si meserii precum agricultor, iar acestea nu sunt pe bani, sunt doar asa, cu numele. A fi scriitor e o meserie, insa nu in Romania, ci afara, unde statutul scriitorului se poate asigura si prin niste conferinte, mai bine zis niste citari, unde scriitorul este invitat intr-un circuit pentru a citi in diverse orase si i se asigura, vorbesc din proprie experienta, cam cinci mii de dolari pe luna, el stand acasa si scriind. Nu exista asa ceva in Romania, mai ales ca aici lipseste o institutie care se cheama agent literar, asa incat produsul meu, ca scriitor, nu e dus de nimeni la ziare, la edituri, la teatre, la Facultatea de Litere, la opera. Trebuie sa ma duc eu sa ma cert cu un director, cu nu stiu cine de la Muzeul Literaturii s.a.m.d. si atunci pierd un timp pretios si s-a ales praful de meseria de scriitor. Scrisul nu este deci o meserie din care sa poti trai.
Dan Mircea Cipariu
Cu certitudine, astazi, nici un scriitor roman nu poate trai doar din scris. Si asta pentru ca, la ora actuala, chiar si scriitorii cu succes la public trebuie sa isi organizeze viata nu neaparat din resursele financiare generate de scrisul lor, ci din functiile si activitatile sociale pe care le intreprind. Pentru foarte multi, a fi scriitor tine mai mult de asumarea unui destin decat de asumarea unei meserii. Un lucru care accentueaza saracirea pietei de carte in Romania consta in faptul ca nu exista un sistem de distributie si de promovare cu acoperire nationala atat a cartii, cat si a autorului. Un alt lucru destul de grav este acela ca nu exista un spirit critic pentru productia de carte importata. Sunt foarte multi autori care sunt livrati la pachet in Romania si un public mai mult sau mai putin snob cumpara aceste carti desi, cu siguranta, exista autori romani cu o valoare literara superioara cotei internationale a celor care sunt pe piata romaneasca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
