Cel mai recent si consistent exemplu de absolventa meritorie de la fosta Academie particulara de arte plastice "Luceafarul" este atelierul febril al Ancai Irinciuc.
Tanara pictorita botoseneanca (n. 1978) a avut o remarcabila expozitie personala la galeria Artis in 2005, dupa debutul la galeria Negulescu, urmat de expozitii la Bistrita, Bacau si la galeria Orizont din Bucuresti. Anca Irinciuc este sobra si delicata ca persoana, siluetata, pana la portret, "in ambianta scolii lui Cranach" - cum ar spune istoricii de arta. Dar iata ca in sutele de lucrari produse pana acum s-a aratat drept o tenace devoratoare de iconografie consumerista, o posedata de prolificitatea imaginii precum neoexpresionistii virusati si ei de dinamica reclamelor si a graffitismului. In laboratorul sau pictural, artista stapaneste deja un surprinzator si alert captator de imagini ale diurnului citadin. Iar pe formatele sale mici de desen colorat, colajul cu imagini publicitare o ajuta sa intretina un univers caleidoscopic, o dispersie a imaginii, un fel de acidulare a informatiei vizuale care se selecteaza apoi in panzele mari, compuse uneori modular. Mixajul tehnicilor de manevrare a imaginii frizeaza "incalcela", dupa cum observa chiar artista: rupturi primare din reviste stridente, hartii de ambalaj, colaje cu propriile lucrari fotocopiate si cu glisari de copiatura, perforari-decupari, tamponari cu sablonul, monotipii, amprentari cu sfoara etc. Toate aceste procedee sunt incluse in pictura cu ulei intinsa de cele mai multe ori cu degetele. Peste acest turbion de stimuli vizuali a fost bine-venita una dintre marcile sale compozitionale, generoasa formal, ordonatoare dar si plina de conotatii ironic-paseiste: "Panoul de onoare", pe care s-au "etalat" deja sute de imagini.
In ultimii doi ani de studii masterale, 2005-2007, Anca Irinciuc s-a folosit de propriile captari fotografice ale realitatilor cotidiene. Dar, in acelasi timp, si-a imbogatit repertoriul poetico-temporal cu doua surse iconografice care contin conceptul de "rememorare". Astfel, artista foloseste portretistica fotografiei vechi in sepia si referinta la mediul etnografic familiar, dupa o experienta fulgeratoare a doliului. Noile serii tematice precum Intoarcere in tacere, Identitati pierdute, Legaturi de sange, Sfarsitul aventurii stau si sub semnul tutelei modelului muzeal. Anca Irinciuc a convocat universul grotesc a doi autori distantati in timp: Pieter Brueghel si muntenegreanul parizian Dado, vedeta a figuratiei subumanului din deceniile sapte si opt ale secolului XX. Diagonala dramatizata a Parabolei orbilor se incarca astfel, in mixtura tinerei pictorite, cu conglomerarile rozalii de hidrocefali hacuiti. Cu toate solicitarile expresionismului sarcastic, productiile Anca Irinciuc respira picturalitate de buna extractie materista, printre corpusculii brownieni ai imaginilor publicitare alese, totusi, cu o intepatura de unghie feminista.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
