Ziarul de Duminică

Mick Davis: „I-am invitat pe Andy Garcia şi Al Pacino la premiera Paganini de la Metropolis”/ Dorina Călin

Mick Davis: „I-am invitat pe Andy Garcia şi Al Pacino...

Autor: Dorina Călin

13.02.2015, 00:08 229

Mick Davis s-a născut pe 1 august 1961, în Glasgow, Scoţia. Iniţial antrenor de fitness la echipa Celtic Glasgow, Davis şi-a schimbat destinul după ce l-a cunoscut pe Rod Stewart. Cântăreţul l-a invitat la Los Angeles, pentru a antrena echipa sa de fotbal, dar şi pentru a cunoaşte oameni din industria de film. Acolo, Davis a scris primul său scenariu, „Paganini”. Ajuns în mâinile lui Martin Scorsese, scenariul l-a făcut pe regizorul american să spună că este unul dintre cele mai bune pe care le-a citit vreodată şi că poate fi făcut ori sub formă de film ori ca piesă de teatru. Recomandarea lui Scorsese i-a deschis lui Mick Davis uşile către colaborări cu Mickey Rourke (pentru care a scris scenariile a trei filme, printre care şi „Alte nouă săptămâni şi jumătate/ Love in Paris”), Andy Garcia (pe care l-a distribuit în rolul lui Modigliani, în filmul omonim, turnat în România, cu George Ivaşcu şi Mihai Gruia Sandu în distribuţie), Pierce Brosnan, Ian Holm, Richard Harris, Tom Sizemore, Al Pacino şi mulţi alţii.

Mick Davis a regizat filmele „Coşmarurile lui Charles Manson/ Haunting Charles Manson” (2012), „Dorian Gray” (2005), „Modigliani” (2004) şi „Meciul/ The Match” (1999). De asemenea, a fost producătorul serialului „A unsprezecea oră/ Eleventh Hour”, a lucrat în televiziune cu Samuel L. Jackson şi Michael Weatherly, colaborează cu actorul Chris Noth şi are în derulare cinci seriale de televiziune şi trei filme, în America.

Logodit cu actriţa română Ana Adelaida Perjoiu şi prins între Los Angeles şi Bucureşti, Mick Davis montează la Teatrul Metropolis povestea lui Niccolò Paganini.

 

Primul scenariu pe care l-aţi scris a fost despre Niccolò Paganini. De ce l-aţi ales pe el?

– Pentru că, în copilărie, tatăl meu mi-a cumpărat câteva cărţi, una despre artă şi alta despre muzicienii din trecut. În artă, m-am îndrăgostit de Modigliani (Amedeo Modigliani pictor şi sculptor italian, n.r.), iar în muzică, de Paganini. Am găsit câteva asemănări cu viaţa lui el a fost bolnav în copilărie, iar eu am avut astm când eram copil şi, de asemenea, am fost fascinat de presupusa lui reputaţie a fost numit „muzicianul diavolului” şi m-am gândit imediat că a fost ca un star rock, ca Mick Jagger sau Jim Morrison. El avea această recuzită interesantă pe scenă, ca să creeze o atmosferă ciudată şi să atragă un public cât mai mare. Din acest motiv m-am îndrăgostit de el. Şi, bineînţeles, mi-a plăcut muzica lui.

 

Care este procesul dumneavoastră creativ atunci când scrieţi. Aveţi vreo regulă pe care o respectaţi?

– Ca să fiu sincer, atunci când scriu, nu am un set de reguli. Sunt ca un vultur când vine vorba să scriu. Mă înconjor de idei până când nu mai pot suporta şi atunci încep să scriu şi, în general, nu ies la aer până când nu obţin un draft. Să nu uităm că aceasta este prima piesă pe care am realizat-o, întotdeauna am fost implicat în filme sau la TV. Dar, când mă implic, mă implic.

 

Martin Scorsese v-a spus că acest scenariu este unul dintre cele mai bune pe care el le-a citit. De ce aţi ales să faceţi un spectacol de teatru şi nu un film?

– Aceasta este o întrebare bună. El nu mi-a spus mie direct, i-a spus agentului meu, Bob Buckman. Eram la o agenţie denumită CAA (Creative Artists Agency, n.r.). Bob Buckman i-a dat scenariul lui Scorsese şi el l-a citit şi a spus că este unul dintre cele mai bune pe care le-a citit. Exact în acea perioadă făcea un film, numit „Vârsta inocenţei/ The Age of Innocence”, cu Daniel Day-Lewis, dar i-a recomandat lui Bob să fac ori un film ori un spectacol de teatru. Ce s-a întâmplat a fost că, atunci când vrei să faci un film de epocă despre un violonist, este foarte greu, pentru că Hollywoodului îi place să facă filme de acţiune. Mai degrabă ar da bani pentru un film cu Steven Seagal decât pentru povestea vieţii unui important muzician din trecut. A fost foarte dificil pentru mine. Am avut mai mulţi actori pentru acest rol. La un moment dat, l-am avut pe Antonio Banderas pentru a juca rolul, iar Shekhar Kapur, pentru a-l regiza, în acea vreme, la mijlocul anilor ’90. Eu lucram la filmul „Elizabeth”, pe care Shekhar l-a făcut, cu Cate Blanchett, şi pentru că el făcea filmul acesta, iar Banderas a luat „Zorro”, s-a dus totul dracului. Apoi, am încercat cu alţi actori. La un moment dat, Mickey Rourke voia să joace rolul, apoi Andy Garcia cu care am mai lucrat înainte voia să-l facă. La un moment dat, Polanski (regizorul şi producătorul Roman Polanski, n.r.) voia să-l facă, cu Johnny Depp. Ceva tipic pentru Hollywood, (scenariul, n.r.) era ca o prostituată, era dat de la unul la altul. În cele din urmă, am realizat mai ales după criza financiară că nimeni nu ar mai cheltui bani de acum înainte pe filme ca acesta. A fost bine că Ivaşcu (George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, n.r.) a vrut să îl facem ca spectacol de teatru.

 

Dumneavoastră aţi putea monta oriunde în lume şi, cu toate acestea, aţi ales Teatrul Metropolis. De ce?

– A fost un motiv personal. Iubita mea este o actriţă română şi iubesc această ţară. Am mai lucrat aici înainte, am venit în multe vizite aici, pentru a filma reclame sau altceva, şi am prieteni aici. Şi, pentru că am venit aici pentru ea, să petrec timpul alături de ea, am spus că, dacă tot o să fiu aici, nu o să stau în cafenele toată ziua şi am nevoie să fiu ocupat, să fac ceva. Iar George noi am lucrat împreună la filmul „Modigliani”, cu ani în urmă, şi n-aveam nici cea mai mică idee că el conduce teatrul acesta, pentru că n-am mai fost în teatru înainte şi, când am venit aici şi am băut o cafea cu el şi am avut această conversaţie şi i-am zis că vreau să fac un spectacol, pentru că n-am mai făcut niciodată, m-a întrebat despre ce piesă e vorba, i-am spus că „Paganini” şi mi-a spus să-l fac în teatrul său. Şi asta a fost.

 

Când a avut loc această discuţie?

– Nu mai ştiu, cred că prin septembrie-octombrie.

 

Anul trecut?

– Da. Unele lucruri pot să dureze 10 ani, altele pot să dureze 10 minute (pentru a fi realizate, n.r.). Depinde.

 

În octombrie au fost audiţiile pentru acest spectacol? Ce părere aveţi despre actorii care s-au prezentat la audiţii?

– A fost un proces minunat. Am fost foarte norocoşi, au fost 600 de actori la audiţii. A fost o bucurie, a fost multă distracţie, am avut ocazia să cunosc foarte mulţi oameni, foarte mulţi actori buni, dar a fost un proces lung. A trebuit să fiu sigur, pentru că e un spectacol în limba română, aşa că slavă Domnului că l-am avut pe el (Alexandru Nagy, asistent regie, n.r.) pentru a mă ajuta în acest proces. În ceea ce priveşte comunicarea cu actorii, eu sunt obişnuit cu americani şi britanici, dar am mai lucrat cu români înainte, deci nu a fost o surpriză. Iar tinerii, în special, au fost minunaţi, foarte entuziasmaţi.

 

Cine sunt actorii care joacă în spectacol?

– Pe Niccolò Paganini îl înterpretează Tudor Aaron Istodor, pe Napoleon Bonaparte George Ivaşcu, Elise Bonaparte este interpretată de Elvira Deatcu, Eleonora Quilici e jucată de Adelaida Perjoiu, Teresa Paganini e interpretată de Ana Ciontea, Antonio Paganini Petrişor Stan, părintele Vicenzo Olimpiu Blaj, episcopul Janin Gelu Niţu, Maria Ventesei va fi interpretată de Tamara Roman şi Aurora Păunescu, Satan va fi jucat de Vlad Logigan, Lilith Meda Victor, Frantisek Ondricek e interpretat de Liviu Romanescu, iar Mircea Albulescu îl interpretează pe papa Pius al VI-lea.

 

Iar titlul final al spectacolului este „Paganini”?

– Da, titlul final al spectacolului este „Paganini”.

 

Care au fost cele mai importante calităţi de care aţi ţinut cont în alegerea actorilor?

– În primul rând, să joace bine. Am vrut pe cineva care să aibă o alură de rock star, ceea ce Tudor are este înalt, este slab, este un actor talentat şi este sensibil, ceea ce este foarte important, pentru că sunt momente în piesă când este ca un superstar şi sunt momente când este foarte sensibil. Este o gamă de emoţii care trebuie să existe şi am fost norocoşi să găsim un actor care să aibă aceste emoţii.

 

Acesta a fost cel mai dificil actor de găsit?

– Da, acesta este cel mai dificil rol. Nici celelalte roluri nu sunt uşoare, dar au fost mai multe opţiuni. Au fost momente în care n-am putut să ne decidem, pentru că erau doi-trei, poate cinci actori pentru un rol, care erau foarte buni. Nu am vrut să renunţăm la ei, am vrut să îi păstrăm, dar a trebuit să alegem unul. Când a venit vorba să-l alegem pe Paganini, a fost cu adevărat dificil, pentru că eu am trăit cu acest personaj în capul meu pentru atât de mulţi ani. Alegerea mea iniţială pentru acest rol, în film, a fost Daniel Day-Lewis. El este puţin în vârstă acum şi este şi puţin ocupat. Plus că nu vorbeşte româneşte. Deci, a trebuit să găsim talente noi. Am întâlnit actori minunaţi şi a fost foarte greu. Când Tudor a venit, am simţit că este ceva la el... este un actor profesionist şi aceste lucruri au contat. Sunt foarte fericit cu alegerea făcută.

 

Ce ne puteţi spune despre restul echipei?

– George Ivaşcu este un bărbat grozav. „Cine vrei să fie directorul artistic? Scenograful?”, m-a întrebat. I-am spus că nu ştiu. Şi el mi-a spus: „OK, ţi-i voi da pe cei mai buni”. Astfel că îl avem pe Dragoş Buhagiar (scenografie şi light design, n.r.). Când vine vorba de muzică, cel care se va ocupa de partea de vioară va fi Alexandru Tomescu şi asta m-a făcut foarte fericit. De coregrafie se ocupă Lelia Marcu-Vladu. Apoi, am un Napoleon grozav, care este Ivaşcu. În principiu, ceea ce a spus şi George Ivaşcu a fost: „Dacă facem asta, hai să o facem cum trebuie. Toată lumea va da tot ce e mai bun, dar hai să facem cea mai bună echipă”. Deci, sunt foarte norocos că am toţi aceşti oameni. Ei îmi permit mie să mă concentrez la a lucra cu actorii.

 

Care este cel mai provocator lucru la realizarea acestui spectacol?

– Este o şansă uimitoare. Nu văd nimic dificil la acest spectacol. Este o bucurie şi un privilegiu să pot face asta alături de artişti. Cred că sunt binecuvântat că sunt în situaţia aceasta. Deci, nu mă trezesc în fiecare zi spunând „La dracu’, altă zi despre Paganini”, mă trezesc în fiecare zi şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt în acest teatru şi lucrez cu aceşti oameni. Este incredibil. Deci provocarea dacă e o provocare e să priveşti cum tabloul se formează, pentru că trebuie să fie o compoziţie pe scenă, iar distribuţia cred că face ca acest tablou să fie complet. De exemplu, Paganini, care stă într-o parte, şi mama lui, care trebuie să stea în altă parte, pentru a păstra distanţa, astfel de lucruri... Trebuie să creezi nuanţe la care să speri că publicul va răspunde. Asta este o provocare.

 

Premiera spectacolului va fi în mai...

– Da, pe 27 mai.

 

Am înţeles că aţi invitat câţiva actori cunoscuţi de la Hollywood. Despre cine este vorba?

– Am invitat foarte mulţi. Care dintre ei vor ajunge este cu totul o altă poveste, pentru că mulţi dintre ei sunt foarte ocupaţi. Am invitat cel mai important director de casting din industria filmului, care este Bonnie Timmermann ea vine. Chris Noth, Mr. Big din „Sex and the City”, el vine. Andy Garcia va veni, dacă nu lucrează. I-am invitat pe Mickey Rourke, pe Al Pacino şi pe mulţi alţii. Este o listă lungă de prieteni din industrie. De asemenea, încerc să aduc câţiva producători de pe Broadway să vină să vadă spectacolul. O să-l invit şi pe Polanski, nu ştiu dacă o să poată să vină. O să-i invit pe toţi şi, dacă o să vină doi sau trei aici, care să reprezinte Hollywoodul, va fi grozav.

 

Aceasta nu este pentru prima dată când lucraţi aici, în România. Cum vedeţi evoluţia industriei teatrale şi cinematografice. Există o evoluţie?

– Sunt două lucruri distincte. În primul rând, în ceea ce priveşte filmele, cred că există o îmbunătăţire, pentru că, atunci când am lucrat eu aici, în urmă cu zece ani, erau o echipă două care mai făcuseră filme înainte, deci au avut multe de învăţat, motiv pentru care a trebuit să aducem mai mulţi oameni, dar cred că, acum, pentru că s-au făcut atât de multe filme aici şi au fost atât de multe producţii de la Hollywood, a fost minunat pentru echipele de aici. Deci, cred că lucrurile se îmbunătăţesc. Aş vrea doar să se facă mai multe filme aici, din mai multe părţi ale lumii, ca actorii să fie mai ocupaţi, pentru că celor mai mulţi actori le-ar plăcea să facă filme, sunt sigur.

În ceea ce priveşte teatrul, sunt foarte naiv, pentru că nu sunt o persoană de teatru, aşa că învăţ foarte mult. Dar sunt foarte încântat când văd aceşti oameni muncind aici, pentru că sunt foarte multe talente tinere şi, desigur, şi mulţi actori în vârstă. De exemplu, Mircea Albulescu pe care l-am numit „sprâncene”, afectiv bineînţeles este uimitor. L-am întâlnit şi am văzut o asemănare cu o legendă de la Hollywood. Deci, atât cei tineri, cât şi cei mai în vârstă sunt foarte talentaţi. Şi cred că, pentru că „Paganini” este puţin diferit apar acele personaje din istorie ca Napoleon şi alţii, reprezintă o provocare interesantă pentru mulţi actori. Dar eu nu cred că există o problemă în teatre, dacă te uiţi în jur.

 

Care este diferenţa între a regiza un film şi un spectacol de teatru?

– Când faci un film, ai o cameră şi poţi tăia. Regizezi, dar în camera de editare faci filmul, deci poţi să ascunzi toate greşelile şi filmul să arate bine, dar în teatru nu poţi ascunde. Aşa că oamenii pot să aducă fructe stricate sau flori, să arunce cu ceva în mine. Sper să fie flori, pentru că e live, se întâmplă. Dar a lucra cu actorii e la fel pentru mine, acesta este numitorul comun. Mulţi actori din lumea filmului sunt răsfăţaţi, dar ce văd aici e mai multă modestie, pentru că actorii sunt fericiţi să lucreze şi vor să înveţe mai multe, să încerce lucruri diferite. Este foarte incitant să fii în acel proces. De asemenea, e puţin înfricoşător, pentru că n-am mai făcut asta. Dar îmi place provocarea. Cum am mai spus şi mai devreme: ce poziţie minunată am!

 

Ce vă place cel mai mult la cariera dumneavoastră?

– Oamenii cu care lucrez. Andy Garcia mi-a spus la un moment dat ceva foarte bun. A spus „nu e vorba de produsul final, e vorba de proces”. Este vorba de proces, pentru că nu ştii cum se va încheia. Am făcut filme pe care nu vreau ca nimeni să le vadă, dar am lucrat cu actori cu care aş lucra din nou mâine. Am avut plăcerea de a lucra cu Al Pacino, cu Mel Gibson, cu Mickey Rourke, cu Andy Garcia, cu Tom Sizemore, cu Pierce Brosnan, cu Richard Harris care mi-a fost mentor. Am lucrat cu toţi aceşti oameni grozavi, iar lucrurile pe care le înveţi de la ei sunt de nepreţuit.

 

Ce v-a inspirat în cariera dumneavoastră?

– A fost filmul „Naşul/ The Godfather”. Am fost foarte norocos, l-am întâlnit pe Francis Ford Coppola aici, în România. A venit la premiera filmului „Modigliani”. A fost uimitor. I-am spus: „O să te uiţi la filmul acesta, s-ar putea să-l urăşti, dar am furat câte ceva de la tine”. El mi-a spus: „Dacă vrei să furi de la cineva, să furi de la cei mai buni”. Deci, Coppola e un erou al meu, Luchino Visconti, Pasolini, Alan Parker, David Lean, Orson Welles aceştia sunt toţi eroi. Cât despre actori, Brando (Marlon Brando, n.r.), Pacino, De Niro (Robert De Niro, n.r.), Garbo (Greta Garbo, n..r.). Am crescut uitându-mă la aceste filme vechi şi m-am îndrăgostit de filme cu ajutorul lor (al actorilor, n.r.). (...) Aceştia au fost oamenii şi filmele care m-au înspirat. Nu poţi da greş cu asemenea lucruri. Nu mă întreba de Batman sau Spider-Man. Urăsc orice poartă o mască.

 

Care sunt planurile dumneavoastră viitoare?

– O să fac un serial TV bazat pe „Braveheart”, voi face câteva show-uri de televiziune pentru NBC. Vreau să fac un film despre maşina sport a lui James Dean, numită „Little Bastard”. Acestea mă vor ţine ocupat pentru o perioadă.

Fotografii de Octav Ganea

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO