Miruna Vlada s-a născut pe 17 august 1986 la Bucureşti. Formată la Cenaclul Euridice, coordonat de Marin Mincu, a debutat în 2004 cu volumul „Poemextrauterine” la Editura Paralela 45, cu o prezentare de Angela Marinescu şi prefaţă de Octavian Soviany. Cartea a primit câteva premii naţionale pentru debut în poezie. În 2007 a publicat la Editura Cartea Românească volumul de versuri „Pauza dintre vene”, însoţit de un CD în lectura autoarei. A organizat numeroase evenimente culturale, a moderat lecturi de poezie, lansări de carte în spaţii neconvenţionale, dezbateri despre poezie, experimente inter-art. Selecţii din poezia ei au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, sârbă, germană, italiană şi polonă. A fost invitata la lecturi publice internaţionale în Austria, Marea Britanie, Belgia, Polonia şi Germania. Este prezentă într-o serie de antologii, alături de cei mai buni poeţi ai anilor 2000. A studiat ştiinţele politice la SNSPA Bucureşti, iar din 2013 este doctor în relaţii internaţionale cu o cercetare despre europenizarea Bosniei-Herţegovina.
- Stimată Miruna Vlada se împlinesc zece ani de la debutul dvs. În 2004, „Poemele extrauterine” reprezentau un eveniment pentru fanii poeziei douămiiste; în 2014, „Bosnia. Partaj” este considerat unul dintre cele mai bune volume de poezie. Dumneavoastră înşivă cum vă vedeţi evoluţia?
- Cred că am început să scriu poezie precoce, cu mult înainte de acel debut la 18 ani. Dar nu cred că mi-a afectat scrisul. Am ars câteva etape, dar cred că un fir roşu în temele care m-au preocupat în poezie a rămas. Şi în „Bosnia. Partaj” abordez în mare despre aceleaşi teme ca în „poemextrauterine”. M-au fascinat experienţele femeilor care sunt adesea traduse în poezie doar prin înţelegerea bărbaţilor, ceea ce cred că le ia din forţă, poate şi din impudoare. Sunt în continuare interesată de autenticitate, dar nu ca un act gratuit, cât poate mai mult ca unul de frondă împotriva discursurilor care ne uzurpează zilnic dreptul la opinie.
- Ce înseamnă „Bosnia. Partaj”, apărut în vara acestui an, în creaţia dvs?
- E un volum la care am scris în ultimele luni ale acestui an, dar care s-a construit ca un puzzle din citate şi din idei pe care le-am tot rumegat în ultimii doi ani. E rodul ataşamentului meu faţă de Bosnia, cea interioară şi cea de pe hartă.
- Înaintea scrierii acestui volum aţi devenit doctor în relaţii internaţionale cu o cercetare despre europenizarea Bosniei-Herţegovina. Presupun că a fost ca urmare a studiilor de ştiinţe politice la SNSPA. Dacă aţi fi ajuns în altă ţară şi nu în Bosnia-Herţegovina, aceea v-ar fi inspirat volumul? Sau ar fi apărut oricum, din alte motive?
- Nu ştiu. Cu siguranţă a contat foarte mult faptul că mi-am petrecut ultimii 3 ani citind şi scriind despre Bosnia. Şi poezia înghite toate temele care devin obsesive. Dar nu cred că intrăm într-un dialog profund cu absolut toate spaţiile cu care interacţionăm. Unele au însă un efect sedativ. Aşa a fost pentru mine Bosnia.
- Ce înseamnă Bosnia pentru dv? E într-adevăr o patrie adoptivă? Ce înseamnă poezia pentru dvs?
- Patrie adoptivă e poate prea mult spus. Am o relaţie tensionată cu Bosnia, de atragere şi respingere. Mi-a dat însă prilejul unor importante reevaluări, mi-a zdruncinat puţin tot ceea ce ştiam despre toate conceptele majore de ştiinţe politice şi m-a luat cumva „la sânul ei”, dăruindu-mi o serie de prieteni pe care îi preţuiesc foarte mult. La fel e şi poezia.
- Cât de important a fost cenaclul Euridice în formarea dvs ca poet?
- Esenţial. Acolo am avut ocazia să-i citesc dar să îi şi cunosc pe cei mai importanţi poeti contemporani. Acest acces nemijlocit la dezbaterile literare din jurul generaţiei 2000. Marin Mincu a creat acolo o adevărată şcoală de poezie.
- Mai sunt poemele dvs imprecaţii, cum s-a spus mai demult?
- Da, într-o anumită măsură cred că da. Am un gust dezvoltat al excesului. De aceea cred că m-am simţit şi atât de legată de Angela Marinescu. E un „prea mult” pe care îl explorez de fiecare dată.
- Între tragedia personală şi tragedia colectivă, ce e mai important pentru poet si poezie?
- Ambele. De fapt dialogul surd dintre ceea cea istoriile trăite individual vin să depună ca mărturie împotriva, sau în răspărul istoriei celei mari, celei instituţionalizate în manualele de istorie. Acolo toate dramele sunt parcă întoarse cu faţa în sus.
- Consideraţi că poezia dvs este şi politică şi, prin urmare, reabilitează conceptul de poezie politică, aşa cum s-a spus?
- Mai ales poezia intimistă şi autenticistă a ultimilor, toată e politică. Nu ştiu dacă volumul meu reabilitează ceva, ştiu doar că volumul are clar scopul de a răstălmăci puţin spaţiul dintre privat şi public, dintre ceea ce nu se spune în poezie sau ceea ce nu se îngăduie unei femei să îşi spună sieşi. Merită să apară în poezie orice subiect care mai întâi e igienizat de ideologie. Sper ca volumul să nu fie perceput ca unul militant. Doar ca o traducere despre o Bosnie singură şi îndepărtată a fiecăruia dintre noi.
- Aţi organizat numeroase lecturi de poezie, la noi şi în străinătate şi dezbateri despre poezie. Ajută acestea la promovarea poeziei, la sporirea numărului de cititori?
- Da, eu cred că da. Poezia are mereu un număr constant de iubitori fanatici, dar în afară de aceştia poezia trebuie să ajungă şi la cei ce pot, pentru câteva clipe cât vor dedica ascultării unei lecturi de poezie, să fie miraţi sau să aibă acces la magie. Pentru acest crez cred că trebuie să promovăm poezia în toate mediile publice.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
