Nu stim cat va fi circulat inainte de 1980 in republicile central-orientale ale fostei Uniuni Sovietice, dar si-a inceput glorioasa cariera mondiala o data cu romanul lui Cinghiz Aitmatov „O zi mai lunga decat veacul", scris si publicat in ruseste, rapid tradus in toate limbile Pamantului (la noi a aparut – incredibil! – in 1983). In legenda despre mancurti (prizonieri carora prin mijloace de o cruzime asiatica li se sterg memoria, vointa, nazuintele, initiativa, transformandu-i in sclavi perfecti, care executa orbeste ordinele si nu au alta grija decat indestularea burdihanului) relatata intr-un capitol al cartii, toata lumea a vazut o parabola pentru „Homo sovieticus". „Omul nou" la a carui constructie (de parca ar fi fost un baraj…) visa Ceausescu era si el tot un mancurt – rupt de traditie si de locurile natale, aruncat in cutiile de beton de la oras, muncind pe branci pentru indeplinirea planului cincinal in patru ani si jumatate cu toate ca manca „stiintific", venerandu-si conducatorul, vorbind in lozinci si indurand totul cu o inconstienta vecina cu fericirea.
„Mancurtii se afla printre noi si triumful lor va fi o rana pentru istorie", avertiza in februarie 1991 un articol din „Romania libera", consemnand extinderea de sens a lui mancurt de la sclavul kirghiz al lui Aitmatov si de la omul orwellian, la care jinduiesc toate regimurile totalitare, catre individul inrobit si indobitocit al societatii zise „libere" sau „deschise". „Sclavul fericit", „consumatorul multumit" al postmodernitatii globalizant-consumiste sunt oare altceva decat mancurti contemporani? Si lor li s-a spalat creierul, dar nu prin tortura, ci prin televiziune si prin promovarea placerii ca unic scop al vietii. Banul, noul stapan in fata caruia se prosterneaza, nu mai are chip, se exprima doar valoric, in raporturi de schimb, aproape ca nu mai are nici materialitate, pentru ca a devenit in mare parte virtual, produs, primit si platit cu mijloace electronice, dar dicteaza in tot si in toate. „Nu schimba o vorba cu nimeni", povesteste Aitmatov despre mancurtul kirghiz, dar pare a-l avea in fata ochilor pe insinguratul din fata unui ecran de computer. „Toate gandurile lui se indreptau spre indestularea pantecelui. Alta grija n-avea", mai relateaza Aitmatov despre trecutul legendar, dar parca ar vorbi despre lumea noastra, tot mai despiritualizata, tot mai necredincioasa si mai frenetic consumista…
Mancurtizarea marsaluieste nestingherita: „Nu exista nici o lege care sa interzica «mankurtizarea» constiintelor" (Romania libera, 11 II 1994). Si nu mai vizeaza astazi doar indivizii, ea se poate aplica si neamurilor: „Popoarele care isi uita obiceiurile, isi uita istoria, isi uita limba si nu o mai folosesc dispar de pe fata pamantului. Sau, cum s-a spus, se «mankurtizeaza»" (Romania libera, 16 IX 2005). Iar foarte recent, Nicolae Manolescu consemna pericolul mancurtizarii acolo unde ne-am astepta cel mai putin: printre cititorii de literatura, daca sunt vaduviti de viziunea istorica, daca li se ofera doar lecturi amnezice: „Si cititorii de literatura pot deveni niste mancurti. E destul sa le vedem celor mai multi preferintele. Ca sa-i crutam (…) e necesar sa-i luam cu noi intr-o cat mai lunga plimbare prin istoria literaturii" (Adevarul, 15 XII 2008). Nicolae Manolescu pare a fi scris randurile de mai sus avand in fata ochilor programa de literatura romana (acum numita pompos curricula) emanata de Ministerul Educatiei, care in actuala denumire a institutiei nici macar nu mai este „nationala", ci legata de „Cercetare si Inovare". De parca ar fi posibile educatia, cercetarea si inovarea fara traditie si fara specific national. Nu e departe ziua cand institutia se va numi, pur si simplu, Ministerul Mancurtizarii…
Nu ne ramane decat sa scandam, ca sa nu le uitam, versurile poetului Grigore Vieru, basarabean care cunostea mai bine decat noi tertipurile folosite pentru extirparea memoriei:
„Da,
urasc pe mancurt.
Mi-i draga doina
prin care exist.
Nu ma tarai slugarnic.
Pe scurt,
Sunt na-ti-o-na-list…"
Exemplificari si datari pentru sensurile si cuvintele noi din acest articol veti gasi in editia a treia a DCR (Dictionarul de Cuvinte Recente), aflat in pregatire la Editura Logos.
In imagine: o descriere otomana a mancurtizarii
ALEXANDRU CIOLAN (n. 1952, Bucuresti). Filolog (absolvent de spaniola-romana al Universitatii Bucuresti). Profesor navetist (Alexandria, Teleorman, 1977-78), corector, apoi redactor-traducator la revista "Lumea" (1978-83), redactor la Editura Politica si ulterior la Editura Humanitas (1983-1991), editor si administrator al Editurii Logos (din 1992). Traducator si publicist. Zona de interes principala: lexicologia, lexicografia. Preferinte muzicale: Buena Vista Social Club, Elis Regina, Chavela Vargas, Liviu Vasilica, Maria Lataretu, Faramita Lambru, Dire Straits. Pasiuni: gatitul si conservele de casa. Dorinte: sa aiba nepoti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
