Misterul disparitiei lui Lev Tolstoi rămâne neelucidat după mai bine de un secol – aceasta este concluzia cărţii ziaristului rus. Publicată în peste zece tiraje, aflată incă de la aparitie în topurile de vânzări, bucurându-se de traduceri în mai multe limbi, aceată carte *) a fost desemnată Cartea anului 2010 în Rusia şi a fost recompensată cu premiul Bolsaia Kniga (Big Book).
Acum peste un veac, la Iasnaia Poliana a avut loc un eveniment care a zguduit întreaga lume: scriitorul Lev Nikolaevici Tolstoi, în vârstă de optzeci si doi de ani, a fugit de acasă noaptea, pe ascuns, într-o direcţie necunoscută. De atunci si până astăzi, imprejurarile plecării si morţii sale au dat naştere la nenumarate speculaţii şi legende.
Criticul şi ziaristul Pavel Basinski reconstituie pas cu pas această fugă, fără să ne propună încă o versiune, ci analizând cu rigoare imensul material documentar aflat la dispozitia cercetătorilor: jurnalele soţilor Tolstoi, jurnale ale membrilor familiei, insemnările secretarului particular al marelui scriitor, precum si însemnări ale discipolilor sai. Cititorul poate urmări astfel ultimele zile din viata lui Tolstoi, pătrunzând în intimitatea familiei sale si a dramei acesteia si descifrând arcanele testamentului spiritual al uneia dintre cele mai mari conştiinte ale veacului. Cartea este ilustrată cu fotografii rare din arhivele muzeelor dedicate lui Tolstoi de la Iasnaia Poliana si de la Moscova.
Iată un fragment elocvent:
„Chiar din primele zile ale plecării lui Tolstoi, ziarele au avansat versiunile lor privind acest eveniment, una dintre ele fiind următoarea: Tolstoi a plecat pentru a se uni cu poporul. Cu alte cuvinte: pentru a trăi simplu.
Versiunea aceasta s-a impus în perioada sovietică, a fost popularizată în rândul elevilor: Tolstoi s-a răzvrătit împotriva condiţiilor sociale în care trăiau el şi întreaga pătură a nobilimii. Dar, neavând o concepţie marxistă despre viaţă, a procedat ca un anarhist-narodnic: a plecat în popor, în sensul strict al cuvântului.
Faptul că era versiunea oficială îmbrăţişată de ideologia comunistă, care-1 venera pe Lev Tolstoi, eroul articolului lui V.I. Lenin Lev Tblstoi ca oglindă a revoluţiei ruse, nu înseamnă neapărat că ea este lipsită de adevăr. În orice caz, în ea este mult mai mult adevăr decât în toate poveştile romantice, cum ar fi aceea că Tolstoi a fugit în întâmpinarea morţii. Dorinţa de a fi una cu poporul, de a fi după chipul şi asemănarea lui, era într-adevăr visul tainic al lui Tolstoi. Cât de fericit se simţea când, în plimbările sale, se ducea pe drumul mare al Kievului, care trecea pe lângă Iasnaia Poliana, şi înceta să mai fie conte, se pierdea în mulţimea de pelerini care-1 luau drept un ţăran bătrân, un fel de «unchiaş». Câte ore şi minute preţioase petrecea vorbind cu ţăranii din Iasnaia, Kocetî, Pirogov, Nikolaevsk şi din alte locuri pe unde se întâmpla să se afle. Socotea că prima lui îndatorire e să stea de vorbă cu bătrânii din partea locului.
În secolul XX, în mediul intelectualităţii a devenit o modă, din păcate, să se facă haz de «traiul simplu» al lui Tolstoi. Circula un banc prost de care eram sătui ca de mere acre: «Luminăţia Voastră, plugul este tras la intrarea principală! Binevoiţi să araţi?» De fapt munca la câmp (aratul, seceratul, strângerea recoltei) avea pentru Tolstoi un sens profund. Se străduia să-şi deprindă copiii, şi nu fără succes, să muncească la câmp (cele mai receptive erau fiicele). Munca aceasta făcea parte din procesul complex al autoeducării, fără de care n-ar exista
fenomenul Tolstoi de mai târziu. Imaginea marelui înţelept şi a artistului de geniu, care umblă smerit în straie ţărăneşti în urma plugului, este deosebit importantă dacă vrem să înţelegem esenţa existenţei umane, nu mai puţin importantă decât imaginea piramidelor egiptene sau a unui simplu cimitir de ţară. Nu întâmplător această imagine nu are nevoie de «interpretare», ea este înţeleasă la fel în orice cultură naţională, căci nu exprimă un capriciu al boierului rus, ci legătura omului cu glia ca întruchipare a adevărului biblic: «în sudoarea feţei să-ţi dobândeşti pâinea cea de toate zilele»".
Pavel Basinski s-a născut în 1961 in Frolovo, lângă Volgograd. După studii la Universitatea Saratov şi la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova, îşi începe cariera de ziarist şi se dedică, totodată, scrisului, excelând în mai multe genuri, de la monografii şi critică literară la romane experimentale. Printre cele mai importante volume publicate amintim: Teme şi personaje (1993), Literatura rusă de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX până la prima emigrare (1998), Scriitor par excellence (2002), Prizonier la Moscova (2004), Aristocratul umil (2006), Familia ca formă de misticism (2006), O poveste rusească sau Viaţa şi aventurile lui John Polovnik (2008), Maxim Gorki: mit şi biografie (2008), Patimile după Maxim Gorki: nouă zile după moarte (2011).
Având un doctorat în literatură comparată, Pavel Basinski a făcut parte din juriile care acordă cele mai prestigioase premii pentru literatura rusă, ca de pildă premiile Booker, Aleksandr Soljeniţîn, Iasnaia Poliana. Volumul Lev Tolstoi: Fuga din rai, publicat în 2010, a fost desemnat între cele mai populare cărţi ale anului, s-a vândut în numeroase tiraje, se bucură de traduceri în mai multe limbi şi a fost recompensat cu premiul Big Book.
*) Pavel Basinski – Lev Tolstoi. Fuga din rai. Editura Humanitas. Traducere din limba rusă de Adriana Liciu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
