Ziarul de Duminică

Mladieri in fortissimo

Mladieri in fortissimo
13.04.2007, 17:24 187

Pentru orice productie semnata Valeriu Mladin, trebuie sa ne largim receptorii de stimuli, caci dozajele sale expresive sunt hiperenergetice. Personajului-pictor Mladin ii place sa pozeze cu mana inecata in culoare, stergand cu un val de pigment de ulei descriptia desenului.

Bucurestean de aproape doua decenii, adorabil ca originalitate eleganta a vesmintelor, ca artist credincios, dar si bine echipat pentru urbanitatea informatizata, ca tata grijuliu de baietei hiperactivi, pictorul Mladin - putini stiu asta! - este "lipovean" din Lipova de Banat, grafic-designer format la Cluj si mare iubitor de documentare fotografica.
Expozitiile personale sau participarile importante la proiecte (cum ar fi, printre altele, Bienala de la Venetia - 1996, Meninele - 2004) sunt pentru Mladin un neintrerupt apel la comunicare sau un act torential de atentionare (precum instalatiile Colectia lui Mengele - 1994, Cine a tras in noi? - 1992, Zece ani dupa - 1999). Expozitia Vocalele, din 2002, a facut sa "zbarnaie" cromatic galeria Simeza, cu panze de format mare, reprezentand gros-planuri de grimase fonetice. Artistul a instalat in ambianta atent scenografiata a expozitiei surprinzatoarea coloana sonora a clipocitului zemurilor de culori tari pe care le izbeste de suport. Mladin picteaza cu tot corpul, atacand suprafetele cu un pumn de carpa sau cu pensula lata, canadiana. Dripping-ul sau si gesturile de maestru aikidoka pe suprafata panzelor tin de energia persoanei in contact cu materia colorata, neaparat in cantitati deversabile. Tratamentul afisist-parietal al uleiului (secretul uscarii lui rapide) este marca inregistrata a lui Mladin. Iar registrul lui cromatic, chiar in cunoscutele macroportrete animaliere din galantarele galeriilor, este neabatut "standard-vocalic", adica solar, mediteranean, stradal, in descendenta Leger-Miro. Valeriu Mladin este smerit ca interioritate, vitalist in comunicare, neobosit in real, alegru si captator de subiecte emotionale. Astfel, in 2006, pictorul Mladin a dansat - la figurat - cu lupii tineri ai culorilor, la galeria Allianz Tiriac, abordand tema coregrafiei, in expozitia Pas de deux. Dinamica transparentelor cromatice intre cortine-stropi ori ecrane oblice de culoare tare, precum cerneala tipografica, amplifica turbionul etalat de desen. Pictura de acum a lui Mladin contine un sustinut tonus narativ al desenului-contur practicat candva de Picabia pe suprafete monocrome, de Sigmar Polcke in anii '70 si, in anii '80, de catre doua vedete ale artei americane, neopop-ul lui David Salle si narativismul poetic al octogenarului Leon Golup (intalnit, cu folos, de catre Mladin la o scoala de vara de la Salzburg). Astfel, culoarea are un ton magistral in arta lui Mladin: este, pe un esafodaj dinamic al desenului reprezentational, un substitut de pneuma, de suflu vital.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO