Luata de ceva timp in bratele salvatoare ale Poliromului, Editura Cartea Romaneasca si-a imbunatatit mult imaginea si reuseste azi sa faca fata cu succes exigentelor pietei, atat prin calitatea propriu-zis materiala a produsului finit (volumele sunt tiparite in excelente conditii), cat si prin selectia mai atenta a scriitorilor trecuti prin furcile caudine ale unei comisii girate de insusi Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii.
Chiar daca s-au strecurat destule carti submediocre (intamplator, desigur, si nu din cauza tranzactiilor clientelare, alisverisurilor de veche traditie autohtona - cum s-au grabit a spune gurile rele), mecanismul functioneaza in genere fara gres, justificand pe deplin laudabila investitie. Era de asteptat ca proza sa nu fie aici punctul tare, avand in vedere concurenta editurii-mama, obisnuita sa opreasca pentru sine ceea ce-i mai apetisant. Apoi, seria de poezie cu CD a impus un nou concept de marketing plus cativa autori remarcabili, dar nu a izbutit sa castige si increderea breslei.
Prin urmare, miza cea mai mare mi se pare a fi colectia de critica si istorie literara, domeniu complet neglijat de celelalte edituri, in goana dupa profituri lesnicioase. Ei bine, punand la bataie reteaua de difuzare a Poliromului si strategiile promotionale aferente, managerii Cartii Romanesti au izbutit sa faca o afacere profitabila si din cercetarea istoriografica - exemplul cel mai la indemana il constituie volumul semnat de Iulian Costache (Eminescu. Negocierea unei imagini), care e deja un bestseller vandut in peste 1.000 de exemplare in doar doua luni.
In cazul de fata, succesul se datoreaza nu numai reclamei editoriale, cat - mai ales! - calitatii exceptionale a discursului critic si noutatii (nu ma sfiesc a zice) revolutionare in materie de interpretare. Profesor la universitatea bucuresteana, unde preda literatura "marilor clasici", autorul imbina instrumentele exegetice puse la indemana de teoriile receptarii si sociologia lecturii in intentia de a contura cu precizie etapele cristalizarii mitului eminescian si ale canonului literar romanesc, studiul sau vizand negocierea cinstita a imaginii unui Eminescu genuin, curatat de investirea mitizant-afectiva si de celelalte proiectii tendentioase. Dincolo de toate, marele merit al cartii e de a fi resuscitat interesul publicului larg si al eminescologilor, care au intrat deja in alerta (semn ca provocarea criticului a mers drept la tinta).
Pe autor (numele nu-mi spunea nimic inainte) l-am cunoscut recent, cu ocazia unei dezbateri despre canonul secolului al XIX-lea la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iasi, unde si-a lansat volumul, in luna martie (dintre invitati, amintesc pe Alexandru Calinescu, Elvira Sorohan, Viorica S. Constantinescu, personalitati cu greutate ale lumii academice iesene). Spre deosebire de alte intruniri similare, la care auditoriul se aduna in pripa si cu vadita neplacere, de data aceasta sala s-a umplut pana la refuz de studenti si colegi curiosi sa afle daca mai este posibil sa vorbim azi despre Eminescu fara a cadea in cliseu.
Cum eminescologia are la Iasi o traditie venerabila, perpetuata prin colocviul studentesc initiat cu decenii in urma de catre profesorul Dumitru Irimia (oare de ce-o fi lipsind tocmai domnia sa?), discutia a fost marcata de numeroase momente tensionate. Iulian Costache s-a descurcat insa de minune, afectand o modestie cu subtile nuante ironice, aproape imperceptibile. Si totusi, atitudinea aceasta defensiva, menita sa menajeze previzibilele vanitati provinciale, nu l-a impiedicat sa-si expuna raspicat propriul punct de vedere (am vazut, unul absolut inedit si cu imens potential polemic). Dar tonalitatea blanda, de insinuanta melifluenta, a adormit vigilenta vajnicilor aparatori ai traditiei, si conferinta s-a incheiat intr-o frumoasa armonie consensuala. Traiam din sala miracolul unei cordialitati fara fisuri, cum nu mi-a fost dat sa simt altadata.
Seara, la Casa de Cultura "Mihai Ursachi", am avut parte de o reprezentatie in registru opus: doi batrani din sala au tinut sa-si exprime, punctual, dezacordul fata de ceea ce spusesera prezentatorii volumului. Nici universitarul bucurestean, exeget si orator versat, nu i-a convins mai mult. Pentru ei, Eminescu traia in realitatea vie a locului, in teiul din Copou (domnul, fost profesor de matematica, tinea sa ne demonstreze ca frunzele de tei nu cad in realitate niciodata "randuri-randuri" - observase fenomenul cu atentie, ani in sir), in Ticau, la bojdeuca lui Creanga, pe Sararie, la Golia sau prin vreo carciuma prapadita din Nicolina. Doamna, insotitoarea bravului matematician suparat parca pe toata lumea, a preferat solutia mai pasnica a recitarii catorva versuri inocente si pline de patos despre bardul asasinat, in oasele caruia urmasii vor fi descoperit cativa stropi criminali de otrava. La sfarsit, cu vocea tremurand de emotie, batrana i-a cerut autorului obisnuita dedicatie, scuzandu-se pentru faptul ca indigenta o impiedica sa-si cumpere volumul din librarie. Desi lumea din jur incepuse sa comenteze, Iulian Costache, impresionat de frumoasa ingenuitate a unei asemenea negocieri fara strategie, i-a scris cateva randuri si i-a daruit doamnei cu ochii in lacrimi mult ravnita prada. Iata ca, la Iasi, imaginea lui Eminescu se mai poate, inca, negocia. Profitabil.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
