Rodica Săvulescu
Brand-urile în era web 2.0
Conţinutul generat de consumatori
Editura Tritonic
Fiecare epocă este dominată de un mijloc de comunicare ce reprezintă un element central de influenţă asupra societăţii. Acesta a fost reprezentat de publicaţiile tipărite din secolul al XV-lea timp de aproximativ 400 de ani, până când tehnologia a permis apariţia radioului; din anii 1950 televiziunea a pus „stăpânire” asupra întregii lumi, dar introducerea la scară largă a serviciilor Web în 1990 a lăsat în urmă tehnologia de tip tradiţional şi a introdus aşa-numitele „noi media”. Sub această denumire sunt grupate atât Intemetul, cât şi noi forme hibride pentru transmiterea informaţiei, în special bazate pe tehnologie digitală. Contextul contemporan este în mod evident aflat sub influenţa Web 2.0, o platformă ce duce Internetul într-o nouă zonă de aplicaţii şi servicii ce permit o interacţiune sporită cu utilizatorii. Aşadar, ne confruntăm cu o schimbare în ceea ce priveşte abordarea a ceea ce numim în mod tradiţional mass-media, observând schimbări la nivelul producerii de conţinut, la nivelul diseminării acestuia şi, în consecinţă, la nivelul receptării sale.
Noile media au reprezentat un punct de cotitură în studiul audienţelor. Deşi publicul activ şi implicat în decodarea, producerea şi distribuirea informaţiei a fost recunoscut încă din deceniul al aptelea al secolului trecut, el nu a devenit nicicând atât de puternic ca in epoca Web 2.0. Sustras regulilor mass-media tradiţionale,
care implicau transmiterea de informaţie de la cei puţini către cei mulţi, existenţa unor gatekeeper-i sau controlul datelor, Internetul în versiune 2.0 schimbă regulile jocului, propunând democratizarea informaţiei şi producerea ei pe orizontală sau chiar de jos în sus (Gillmor, 2004). Pe scurt, ne regăsim în faţa unor „noi instrumente şi practici” (van der Haak, Parks şi Castells, 2012) care modifică felul în care ne raportăm la informaţie şi care propun redefinirea unora dintre conceptele cu care studiul comunicării şi al mass-me-dia ne-au obişnuit (Livingstone, 2004).
Deşi privit timp îndelungat drept un nou canal de comunicare de masă, supus unor reguli şi unei funcţionări similare cu restul mass-media, Internetul pare să se detaşeze de această etichetă în ultimii ani, atât datorită schimbărilor sale structurale - trecerea de la o versiune statică la Web 2.0 – dar şi de utilizare – de la simpla transmitere de informaţii la ceea ce se numeşte read-write Web (Gillmor, 2004; West şi Williamson, 2009). Literatura de specialitate pare să fi înregistrat o schimbare de paradigmă în perioada actuală, odată cu apariţia conceptului de Web 2.0, care presupune noi modalităţi de interacţiune între utilizatori şi o schimbare a rolurilor clasice de producători şi receptori de informaţie (Guţu, 2008; Bădău, 2011).
Faptul că ne confruntăm cu modificări atât în ceea ce priveşte tehnologia, cât şi în ceea ce priveşte modul în care ne raportăm la ea a fost sugerat prin apariţia acestor modificări la nivel terminologic (Kramarae, 1999; Allen, 2012; John, 2012). Termeni precum „noi media”, „software social”, „reţele sociale”, „conţinut generat de utilizatori” atrag atenţia asupra acestei schimbări de paradigmă şi accentuează dimensiunea socială – axată pe interacţiune, reciprocitate, colaborare – a Internetului. Prezentând implicaţiile tehnologiei actuale asupra comunicării jurnalistice – dar discuţia poate cuprinde comunicarea online, în general – Jane B. Singer (2014)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels