Ziarul de Duminică

Nostalgii, zidiri şi o nuntă/ de Ziarul de duminică

Pe 10 mai pictorul Marin Gherasim (foto 1) deschide o amplă expoziţie la Sala Dalles din Bucureşti.

Pe 10 mai pictorul Marin Gherasim (foto 1) deschide o amplă expoziţie la Sala Dalles din Bucureşti.

Autor: Ziarul de Duminica

02.05.2013, 23:36 61

Zidirile lui Marin Gherasim

Pe 10 mai pictorul Marin Gherasim (foto 1) deschide o amplă expoziţie la Sala Dalles din Bucureşti. „Zidirea reuneşte lucrări din cele mai relevante serii ale artistului, lucrări cu teme dintr-o zonă conceptuală, neo-bizantină/neo-ortodoxă a artei româneşti, abordate formal în tradiţia modernismului târziu şi a neo-modernismului. Majoritatea lucrărilor din aceste etape ale creaţiei sale explorează elemente ale arhitecturii sacre (absida, porţile împărăteşti etc).
În paralalel cu expoziţia deschisă la Sala Dalles, ICR Londra expune până pe 30 mai o selecţie de 21 de lucrări de asemenea din ultimii 20 de ani.
 

În vizită la Conu’ Zambacu

Muzeul Naţional de Artă al României reia din aprilie vizitele cu ghidaj gratuit la Muzeul K.H. Zambaccian (foto 2) şi invită publicul să (re)descopere istoria uneia dintre cele mai interesante şi valoroase colecţii de artă din ţară, care a aparţinut cunoscutului om de afaceri de origine armeană Krikor H. Zambaccian (1889 - 1962).

Una dintre atracţiile muzeului este colecţia de 19 pânze semnate de mari maeştri ai şcolii franceze: Delacroix, Corot, Renoir, Sisley, Pissarro, Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, Laprade etc.

Muzeul Zambaccian se remarcă de asemenea prin calitatea excepţională a lucrărilor de artă românească care reflectă gustul desăvârşit al colecţionarului. Sunt prezente lucrări de vârf ale artiştilor din secolul al XIX-lea sau de la începutul secolului al XX-lea - Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, alături de care se regăsesc lucrări ale pictorilor din perioada interbelică: Tonitza, Pallady, Petraşcu, Iser, Dărăscu, Ressu.

Iubitorii de artă sunt invitaţi să petreacă o oră agreabilă în casa conului Zambacu - cum îl numeau prietenii, beneficiind de prezentarea colecţiei realizată de un specialist al Muzeului Naţional de Artă al României. Participarea la ghidaje se face pe bază de programare la telefon 021.314.81.19 sau prin e-mail la comunicare@art.museum.ro. Tarif: bilet 7 lei (întreg), 3,5 lei (redus).

 

Bertolt Brecht la Teatrul German de Stat Timişoara

Cea de-a cincea premieră a Teatrului German de Stat Timişoara din actuala stagiune este comedia „Nunta micilor burghezi”, de Bertolt Brecht, în regia lui Alexandru Dabija. (foto 3)

Premiera a avut loc pe 30 aprilie iar următoarea reprezentaţie va avea loc pe 20 mai ora 19.30.

Spectacolele se traduc în limba română. Distribuţia îi reuneşte pe actorii Rareş Hontzu, Dana Borteanu, Silvia Török, Olga Török, Franz Kattesch, Georg Peetz, Ioana Iacob, Radu Vulpe şi Konstantin Keidel. Scenografia a fost concepută de DragoşBuhagiar, iar dramaturgia spectacolului este semnată de ValerieSeufert. LuiseGebauer, din Germania, a coordonat vorbirea scenică, în vreme ce FlorinFieroiu îşi asumă coregrafia montării.

 

Bertolt Brecht a scris “Nunta micilor burghezi” – sub titlul iniţial Nunta – în anul 1919, la vârsta de doar 21 de ani. Premiera absolută a avut loc şapte ani mai târziu. Piesa zugrăveşte în manieră comică degradarea micii burghezii: nunta la care se întâlnesc mirii, tatăl şi sora miresei, mama mirelui şi câţiva prieteni se transformă treptat într-o catastrofă. Invitaţii se poartă nepoliticos unii cu alţii, intervin unul în vorba celuilalt, îşi spun cuvinte de ocară şi nu se dau în lături nici de la apropouri vulgare. Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, toată mândria mirelui, anume mobila construită în multă trudă de el însuşi, începe treptat să se dezmembreze, context în care dispare orice urmă de bune maniere. În final se spune: „Slavă Domnului şi diavolului că au plecat în sfârşit!” 

AlexandruDabija este unul dintre cei mai apreciaţi regizori români. Născut la Bicaz şi absolvent al studiului regiei la Bucureşti, a fost între anii 1991-1994 şi 1996-2002 directorul Teatrului Odeon. A colaborat cu numeroase teatre din ţară. În 2009 a fost distins cu Premiul UNITER pentru cea mai bună regie, acordat pentru creaţia sa la spectacolul Pyramus & Thisbe 4 you. În acelaşi an a colaborat pentru prima dată cu Teatrul German din Timişoara, semnând regia spectacolului Cântăreaţacheală, de Eugène Ionesco.

DragoşBuhagiar a studiat la Academia de Arte „Nicolae Grigorescu“ din Bucureşti. După absolvirea facultăţii a lucrat ca scenograf la diferite teatre bucureştene. Între 1997-2000 a fost profesor asociat la Academia de Teatru şi Film Bucureşti. Buhagiar este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România (U.A.P.) şi al Uniunii Teatrale din România (UNITER). Este laureatul mai multor premii UNITER pentru scenografie.

 

Piesa anului 2012

Juriul Concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2012”, compus din Marina Constantinescu, Adriana Popescu şi  Marian Popescu, a reţinut în Selecţia Finală următoarele piese: „Zăpadă” de Adriana Gurău, „Nostalgicii călători” de Liviu Lucaci şi „Răpitor” de Radu Macrinici. Dintre acestea, Juriul a hotărât să desemneze câştigătoare piesa: „Nostalgicii călători” de Liviu Lucaci.

Programul UNITER, „Cea mai bună piesă românească a anului”, se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României. Premiul va fi oferit în seara Galei Premiilor UNITER din 13 mai a.c. iar Editura UNITEXT a UNITER va publica un volum cu piesa câştigătoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO