Stiinta nu trebuie sa fie neaparat serioasa, teapana, morocanoasa. De ce, in numele unei triste stiinte, istoricii artei vor ca nimeni sa nu rada, de pilda, in fata picturii? Ce Dumnezeu cauta un ditamai melcul in prim-planul unei respectabile Bunevestiri ? De ce Bruegel i-a aplicat regelui negru Gaspar un tratament atat de aparte in Adoratia Magilor? De ce parul Mariei Magdalena este atat de lung in picturi? Venus din Urbino este in tablou sau in alta parte? Cum se face ca Foucault a produs un anacronism atat de evident in analiza consacrata Meninelor? Structurat in sase scurte fictiuni narative, tot atatea anchete asupra evidentelor vizibilului, inclasabilul volum Nu vedeti nimic ne ofera viziunea pasionala si pasionanta a unuia dintre cei mai straluciti specialisti in arta Renasterii. Anchetand cu umor si subtilitate tablouri celebre ale lui Velazquez, Titian, Bruegel sau Tintoretto, Daniel Arrase ne invata - intr-o declaratie de iubire facuta picturii - sa privim ceea ce vedem. Daniel Arasse (1944-2003), reputat istoric si teoretician al artei, a fost director de studii in stiinte sociale la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales (EHESS) si a predat istoria artei la Sorbona. Este autorul unor lucrari care au revolutionat modul de receptare a operelor de arta: La Guillotine et l'Imaginaire de la terreur (1978), Le Detail. Pour une histoire rapprochee de la peinture (1992), L'Ambition de Vermeer (1993), Le Sujet dans le tableau (1997), L'Annonciation italienne (1999), Histoires de peintures (2004).
Femeia din cufar
- Un pin-up?
- Exact asta. Un pin-up, pur si simplu.
- Acum totul depinde de ce vreti sa spuneti prin asta.
- E simplu: o femeie frumoasa goala... ma rog, vreau sa zic imaginea ei. Imaginea unei femei goale, menite sa excite barbatul care o priveste. O imagine a femeii ca obiect sexual.
- ?Venus din Urbino?, un pin-up! Asta-i culmea!
- Da, un pin-up. De altfel, cunoasteti istoria tabloului. Cand Guidobaldo i-a comandat-o lui Titian, tatal lui...
- Tatal cui?
- Al lui Guidobaldo, Francesco Maria, tatal lui, cumparase deja, cu doi ani inainte, portretul aceluiasi model, "La Bella", expus astazi la Pitti, la Florenta. Insa "La Bella" infatisa o frumoasa rochie, iar Guidobaldo voia, de fapt, sa o aiba goala...
- Sunteti constient de ce spuneti?
- Nu. De ce?
- Fiindca, daca o sa adaugati, pe langa asta, si ca acel caine care doarme in pat este perfect identic cu cel al mamei lui Guidobaldo, Eleonora, iar ca Guildobaldo, cand nu avea bani sa-si plateasca tabloul, mergea si-i cerea mamei sale, zau asa, incepe sa sune ca un mic Oedip!
- N-am idee despre ce vorbiti. Nu exista nici un document despre relatiile intime ale lui Guidobaldo cu parintii lui. Sa apoi, s-o spun p-aia dreapta, nici nu ma intereseaza. Ce e sigur este ca el voia La Bella goala sau, mai degraba, dezbracata. Scurt pe doi: in cazul lui, era vorba de un pin-up.
- Sunt uluit de ce aud, dar hai sa zicem. Pana la urma, daca stau sa ma gandesc, cand vorbeste despre tablou, Guidobaldo ii spune, intr-adevar, donna ignuda, femeia goala...
- Un pin-up, ce va spun eu?!
- Totusi, pentru un istoric ca dumneavostra, e un pic cam anacronic.
- Trebuie sa spunem lucrurilor pe nume. Sa nu-mi spuneti mie ca aceasta femeie goala, intinsa pe un pat, privindu-ne in ochi in timp ce-si mangaie sexul, nu lanseaza o invitatie sexuala. E chiar destul de directa, nu?
- Categoric. I-am remarcat si eu mana. Insa, totusi, un pin-up nu e, in nici un caz. Un pin-up este, dupa cum ne spune si numele, o imagine facuta pentru a fi agatata sau prinsa de un perete. Cred ca este singurul punct comun intre un pin-up si Venus din Urbino; si ea a fost conceputa pentru a fi agatata de perete. Insa, dincolo de asta, lucrurile stau cu totul altfel. In primul rand, e vorba de o fotografie sau de un desen fotografiat. Va mai amintiti pin-up-urile lui Atlan din El? Nu ati citit El? Pacat. In fine, un pin-up este o fotografie sau un desen reprodus la nesfarsit. Or, nu este cazul acestui tablou, chiar daca s-au facut c?pii dupa el. Pe urma, daca imi amintesc eu bine, fotografiile astea au fost destinate initial sa ii ajute pe soldatii americani sa-si remedieze manual abstinenta sexuala fortata. Nu mai stiu cine spusese despre masturbare ca era "mana venind in ajutorul spiritului". Daca nu ma insel, una dintre cele mai faimoase a fost fotografia lui Marilyn Monroe intinsa goala pe un cearsaf de satin rosu. Dupa ea, s-au tot multiplicat. Pot fi vazute o groaza in cabinele camionagiilor si in atelierele mecanicilor auto. Ar trebui sa ne punem intr-o buna zi intrebarea ce legatura poate exista intre pin-up si automobil. In cazul camionagiului, pot sa inteleg: e mai tot timpul pe drum. Dar mecanicii? Se intorc acasa in fiecare seara si-si regasesc patul si nevasta tot in fiecare seara. La ce le trebuie un pin-up? Sex, mecanica si ulei de motor - de unde aceasta trilogie mecanica? Gasesc ca e o buna intrebare.
- Ati cam luat-o pe aratura.
- N-as prea zice. Fiindca pot concede ca Venus din Urbino servea drept excitant sexual, dar nu prea cred ca era folosita ca substitut. Guidobaldo della Rovere avea, cu siguranta, alte mijloace de a-si satisface poftele. Iertati-ma ca va spun, dar, afirmand ca aceasta donna ignuda este un pin-up, simplificati si denaturati lucrurile. Epocile, practicile sexuale si circumstantele in care erau privite aceste imagini sunt mult prea diferite pentru a le aplica aceeasi analiza.
- Dar eu nu analizez acum Venus din Urbino...
- Tocmai asta va reprosez.
- Eu doar va spun la ce servea. Sa-l excite pe Guildobaldo. Si, data fiind aceasta situatie, chiar daca a fost pictata de Titian, avea aceeasi functie ca un pin-up.
- De acord, sa zicem ca e un excitant sexual. Figura invita la asa ceva, e adevarat; sexul ei indeam...
- Exact!
- Dar ea era clar destinata sa fie agatata intr-un dormitor. Cel al lui, da, Guidobaldo. Iar asta schimba lucrurile.
- De ce, pentru numele lui Dumnezeu?!
- Haideti acum! Stiti foarte bine ce putere magica li se atribuia atunci imaginilor si iarasi stiti, la fel de bine, de ce era recomandabil ca in dormitoarele conjugale sa fie agatate nuduri frumoase, barbati sau femei, nu conta.
- Da. Cunosc, cunosc. Daca femeia privea aceste corpuri frumoase in momentul fecundarii, copilul ei ar fi fost mai frumos. In paranteza fie spus, asta spune destul de multe despre ce trebuie sa se fi petrecut in anumite paturi ale Renasterii. Dar nu vad de ce aceasta practica face ca taboul sa nu fie un pin-up.
- Elementar, domnul meu: ar fi vorba de un pin-up menit a fi privit in intimitatea conjugala si, mai mult de atat, un pin-up destinat mai putin lui Guidobaldo, cat consoartei lui! Asta chiar ar trebui sa va convina - un pin-up destul de aparte in felul lui.
- Acum dumneavoastra sunteti cel care denatureaza lucrurile. Stiti, la fel de bine ca mine, ca acest tablou nu e un tablou pictat cu ocazia casatoriei lui Guidobaldo. Cand se "casatoreste" cu Giulia Varano in 1534, logodnica lui nu are decat zece ani...
- Da, dar in anul in care este pictat tabloul, 1538, Giulia are paisprezece ani, iar mariajul ar fi putut fi consumat la acea data.
- De acord, insa, chiar si asa, nu e tocmai ce-am numi un "tablou marital"...
- Nu asta am spus eu...
- In orice caz, in 1538, in Venetia exista de mult timp traditia tabloului cu o "femeie goala". Dupa toate aparentele, aceasta traditie s-a nascut odata cu Venus din Dresda pictata de Giorgione inainte de 1510, iar aceasta Venus chiar era un tablou marital. De acord. In 1538 insa nu mai aveai nevoie de o nunta pentru a picta o femeie goala.
- Eu nu v-am spus niciodata ca era un tablou marital. Ce-am spus eu este ca, pentru a-si imagina tabloul, Titian l-a plasat intr-un context matrimonial.
- E tras de par.
- Nu. Nu de par, ci de mana.
- Ce mana?
- Mana stanga care mangaie sexul.
- Asta chiar e tare! Nu e decat o invitatie sexuala.
- Nu conteaza ce invitatie e, sa fim seriosi! In secolul al XIX-lea, cei care l-au privit au fost extrem de socati de gestul acesta. Pana si Mark Twain a gasit tabloul abominabil si a zis ca este cel mai "penal" din cate a vazut vreodata! Macar o data, s-a dovedit a fi lipsit de umor. In ceea ce-i priveste pe grozavii si foarte seriosii Crowe si Cavalcaselle, ei nu sunt deloc socati, in substantiala lor lucrare despre Titian, de aceasta mana stanga. Si au motive intemeiate sa nu fie: nu scot nici un cuvant despre ea. Descriu bratul drept, mana dreapta cu buchetul de trandafiri, dar nu sufla o vorba despre mana stanga. Ca si cum Venus din Urbino ar fi fost ciunga!
- Stiu textele despre care vorbiti. Nu demonstreaza nimic. Spectatorii secolului al XVI-lea nu se socau dintr-atata. Secolul al XIX-lea, pudibond si burghez, se ofuscheaza. Dumneavoastra cunoasteti cumva burghezi care sa se dea in vant dupa vreun pin-up?
- Nu stiu nici unul. Oficial nu, asta e clar. Dar pe ascuns... In orice caz, nu puteti banaliza acest gest. E cu totul exceptional, chiar si pentru secolul al XVI-lea. Titian nu l-a mai reluat niciodata in vreun tablou, iar un alt pictor, cu atat mai plutin. Chiar si la 1538 trebuie sa fi parut destul de indraznet, la limita pornografiei.
- Exact ce zic: este un pin-up.
- Pin-up-urile nu sunt niciodata porno. Au fost femei goale sau dezbracate, dar, pana la urma, destul de cumintele. Se multumesc sa-si arate tot ce au, sa atate, dar fara sa faca prea multe valuri.
- Si atunci?
- Tabloul lui Titian e diferit. E adevarat ca, dintr-un anumit punct de vedere, am punea spune ca este obscen. Dar numai fiindca face public, expune in ochii lumii un gest admis, ba chiar recomandat, in intimitatea mariajului...
- Pe legea mea, dar chiar nu va ganditi la altceva!
- Posibil, dar, in orice caz, Rona Goffen a demonstrat perfect ca in secolul al XIV-lea masturbarea feminina era acceptata si chiar recomandata. Cum stiinta de atunci sustinea ca femeile nu puteau fi fecundate decat in momentul in care juisau, medicii recomandau femeilor casatorite sa se pregateasca manual pentru momentul uniunii sexuale daca voiau sa aiba copii. Ceea ce, din nou, ne lasa sa intelegem destul de multe despre practica masculina: cam cum ar fi putut sa arate un latin lover in Renastere? Si preotii faceau la fel...
- Cum adica si preotii faceau la fel?
- Da, si preotii recomandau mastrubarea fiindca - e imposibil sa nu stiti -, pentru oamenii Bisericii, singura sexualitate autorizata era in cadrul mariajului si trebuia sa urmareasca exclusiv reproducerea. Deci, in cadrul mariajului, femeia putea, avea aproape datoria, sa ?se pregateasca? pentru uniunea sexuala ca sa fie sigura de reusita ei - si sa nu riste sa comita, mai ales sa nu-si faca barbatul sa comita pacatul unei copulatii fara progenitura, doar pentru pura placere. Asadar, gestul acesta nu putea fi conceput, nici perceput, in secolul al XVI-lea, ca un gest de pin-up, pregatind o uniune ilicita. Rona Goffen indica inclusiv faptul ca postura acestei femei, sprijinindu-se pe partea dreapta, corespunde unor recomandari similare. Cu alte cuvinte, daca nu este un tablou marital, este un tablou imaginat intr-un context marital. De altfel, nu numai mana ei evoca mariajul...
- Stiu. E cireasa de pe tortul "atributelor" iconografice ale lui Venus din Urbino: mirtul de sub fereastra, trandafirii din mana dreapta, cele doua cufere din capat si catelusul adormit in pat...
- De obicei va plac aceste atribute. Un iconograf ca dumneavoastra...
- Daca sunt iconograf nu inseamna ca n-am ochi! Iar aceste atribute nu-mi spun nimic notabil. Cuferele? Bineinteles ca ma fac sa ma gandesc la cuferele de zestre in care tanara sotie isi punea lenjeria dotala pentru a o aduce in casa sotului; insa sunt convins ca marile curtezane - iar femeia despre care vorbim chiar este una dintre ele: priviti doar palatul in care traieste -, marile curtezane, ziceam, aveau si ele in camera lor cufere de genul acesta. Cat despre caine, este, intr-adevar, un simbol cunoscut al fidelitatii, insa si al luxului. Una peste alta, este un catel adormit, iar Titian a mai pictat, in ?Danae? de la Madrid, un alt caine mititel care doarme in patul stapanei sale exact in momentul in care ea este lasata insarcinata de Jupiter transformat in ploaie de aur. Prin urmare, micul-caine-adormit-in-pat nu e neaparat un simbol al fidelitatii conjugale.
- Traiasca atunci iconografia!
- Da. Traiasca iconografia! Obiectele acestea nu sunt neaparat atribute si, in orice caz, semnificatia lor nu este clara, univoca. Pana la urma, mirtul de sub fereastra nu e, probabil, decat un simplu mirt, iar trandafirii doar trandafiri...
- Iar fata doar un pin-up. Stiu ce o sa spuneti. Luat izolat, nici un obiect nu poseda in el insusi o semnificatie clara si incontestabila. De acord. Dar alaturarea acestor obiecte da nastere unui context care le face mai putin ambigue, unei retele a carei coerenta este cea a unei aluzii matrimoniale.
- Nu mai spuneti! Cu toate acestea, trebuie sa concedeti ca tabloul n-a fost pictat pentru mariajul lui Guildobaldo...
- Conced fara probleme. Ma gandesc doar ca, daca imagistica lui Venus din Urbino este cea a unui tablou matrimonial, Titian l-a tratat foarte subtil si, dintr-o data, figura femeii goale a devenit cu totul altceva.
- Atunci, daca nu este nici un pin-up, nici un tablou marital, ce este? Aveti de gand sa ne spuneti, pana la urma?
- Un mare fetis erotic. Nu degeaba s-a inspirat Manet de aici, trei sute douazeci si cinci de ani mai tarziu, cand si-a pictat Olympia. Daca nu era decat un pin-up, nu s-ar mai fi obosit sa se opreasca la el - si, de altfel, nici noi n-am mai vorbi acum despre asta.
- M-ati cam pierdut. Complicati prea mult lucrurile. Eu, unul, raman la parerea marelui Gombrich: un tablou nu are mai multe semnificatii, ci doar una singura; e semnificatia lui dominanta, cea voita sau intentia lui principala. Restul nu-i decat suprainterpretare. Daca inca vorbim despre Venus din Urbino, este pentru ca ramane un mare tablou...
- Multumiri din partea lui Titian.
- Despre asta este vorba.
- Inca o intrebare, una singura. De ce s-a oprit atunci Manet la acest tablou si nu la un altul pentru a-si picta Olympia? Doar avea de unde alege, dintre atatea pin-up-uri, cum spuneti dumneavoastra. De ce tocmai acesta?
- E un gen de intrebare care nu ma intereseaza. Nu sunt ghicitor si nu ma dau in vant dupa ghicitori.
- Dar nu era o ghicitoare.
- Atunci ce era? Doar nu o sa pretindeti acum ca stiti ce a fost in capul lui Manet cand privea tabloul! Sunt convins ca nu avea nici o idee despre iconografia sau istoria tabloului. La urma urmei, era un pictor, nu un istoric.
- Nici ca s-ar putea spune mai bine. Ceva insa a vazut el acolo, ceva care i-a atras suficient de mult atentia incat sa creeze Olympia si chiar sa faca, cativa ani mai tarziu, o mica copie dupa Venus din Urbino.
(...)
- In 1538, Titian s-a inspirat dupa Venus din Dresda. Cunostea aceasta Venus bine, din moment ce cumparase (sau retusase) tabloul dupa moartea lui Giorgione in 1510. Giorgione isi pictase nudul adormit intr-un peisaj; un sfert de secol mai tarziu, Titian il modernizeaza, trezind din somn figura si plasand-o in patul unui palat venetian. Prin aceasta miscare, definitia figurii devine incerta. La Giorgione, avem de-a face evident cu o nimfa sau cu Venus - numai zeitatile, nimfele si satirii sunt goi in natura. In schimb, la Titian, e ceva mai complicat de spus daca aceasta femeie goala este Venus sau o curtezana. Dupa parerea mea, este o curtezana. Patul ei nu prea este demn de Venus. Poate tocmai aceasta ambiguitate i-a atras atentia lui Manet: in ciuda frumusetii ei perfecte, nu este o femeie ideala. Putea sa se fi inspirat de aici pentru a-si picta prostituata si sa fi sfarsit prin a desacraliza mitul. Asadar, a reluat compozitia de ansamblu schimband raportul dintre figura si fond, transformand cainele in pisica si adaugand cateva detalii ?moderne?. Nu vad cum s-ar mai putea spune ceva in plus.
- Privind mai cu atentie, poate; si facand mai putina iconografie. Nu se stie niciodata, nu? De pilda, afirmati ca femeia goala a lui Titian este intr-un palat...
- E evident.
- Atunci, daca e asa, cum se trece din pat in camera din spate?
- Ce vreti sa spuneti?
- Care este legatura intre cele doua? Unde este patul in aceasta poveste?
- In prim-plan.
- Al tabloului, da. Dar in raport cu camera? Acea bucata mare de pictura neagra din spatele bustului figurii ce este? Ce reprezinta ea? Si acea linie orizontala, usor maronie, care traseaza capatul patului, mergand de la coapsele femeii pana la cainele adormit, aceea ce este?
- Nu stiu, ce sa zic? Dumneavoastra ce ati vrea sa fie?
- Eu? Nimic. In orice caz, insa, aceasta zona neagra nu e o draperie, cum ar vrea Panofsky, care vede in taietura ei verticala "marginea unei draperii"; iar linia maronie nu e nici ea "marginea pavamentului". Se pare ca batranul Panofsky a uitat ce scrisese tanarul Panofsky. Va mai amintiti textul lui din 1932 in care, abordand problemele descrierii, spunea ca o descriere "pur formala" nu ar trebui sa faca apel la cuvinte ca "piatra", "om" sau "stanca"? (...)
- Cunoaste opera lui Titian, evident, mult mai bine decat mine. Dar, in ceea ce priveste acest tablou, a trecut pe langa esential. Si, in orice caz, cele doua linii, cea verticala si cea orizontala, nu sunt nici marginea unei draperii, nici marginea pavamentului.
- Si de ce nu ar fi?
- Haideti! Stiti cum erau palatele venetiene din secolul al XVI-lea. Ati vazut cumva un palat venetian care sa arate asa?
- Cum sa arate? Ce are neconvingator in el acest palat?
- Dar priviti! Sa luam patul, de pilda. Chiar dumneavoastra ati afirmat ca nu e un pat foarte demn de Venus si aveti dreptate. Mai multa decat va imaginati. Priviti inca o data acest pat: da el impresia ca ar fi pus direct pe podea?
- Evident, ati auzit cumva de paturi suspendate in secolul al XVI-lea?
- Nu. Ce vreau eu sa zic este ca cele doua saltele dau impresia ca sunt puse direct pe pavament. Il prelungesc.
- Ia te uita, asa e. Nu remarcasem.
- In aceste conditii, "Venus" este intinsa pe doua saltele puse direct pe podea...
- Asa s-ar zice, da, insa e absurd. Ati transformat-o intr-o studenta care nu are loc in garsoniera si intinde un pat pentru a-si primi prietenul! E ridicol.
- De ce o studenta? Iar iconografie... Dar sa trecem peste asta; aveti dreptate, e absurd. Pozitia patului in toata scena este neverosimila.
- E adevarat, cu atat mai mult cu cat paturile din secolul al XVI-lea erau foarte inalte.
- Bun. Dar acea draperie neagra a carei margine cade direct perpendicular pe sexul lui "Venus"? Cum a putut Panofsky sa vada aici o draperie? (...)
- Sa fie atunci un perete?
- Mai cunoasteti camere venetiene despartite pe jumatate de un zid sau de un perete mobil? Eu nu... Nu mai spuneti nimic?
- Nu. Recunosc ca aveti dreptate, dar nu inteleg unde vreti sa ajungeti.
- Tocmai acolo. Nu este o draperie, nu este un perete. Nu corespunde nici unui lucru cunoscut, nici unui lucru inregistrat in realitate. Nu reprezinta nimic. (...) Singurul mod de a descrie aceasta bucata de pictura neagra este de a afirma ca avem de-a face cu un ecran...
- Un ecran?
- Da, un ecran de prezentare a figurii.
- Anacronic! Mai anacronic chiar decat sa vorbesti despre un zid, perete despartitor sau draperie!
Din volumul in pregatire la Editura ART. Traducere de Laura Albulescu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
