Ziarul de Duminică

O conjugare simplă/ de Lucian Vasilescu

O conjugare simplă/ de Lucian Vasilescu

Autor: Lucian Vasilescu

23.01.2015, 00:10 454

Oameni nu mulţi – mai sunt încă scaune libere – diferiţi, amestecaţi şi zdruncinaţi la unison prin hârtoapele străzilor. Dacă e să caut un numitor comun, acesta e un aer de tristeţe. Sau de resemnare. Sau de oboseală. Sau de lehamite. În fine...

Unii coboară fără chef în staţii, în locul lor urcă alţii, tot fără chef. O călătorie mohorâtă, într-o zi mohorâtă, într-un oraş mohorât, într-o ţară mohorâtă. Când se deschide uşa, în staţii, mă uit afară ca şi cum mi-aş scoate privirea la aer. Când uşile se închid, privesc în jos, către nimic.

La o oprire, după ce se deschid uşile, văd un grup de 10-15 copii, însoţiţi de trei femei. Urcă cu toţii, pe uşa din mijloc, încet-încet, cu băgare de seamă, ţinându-se unul de braţul celuilalt, pipăind cu piciorul scara autobuzului, bâjbâind cu mânuţele după barele de care să se ţină. După ce urcă toţi, uşile se închid, autobuzul pleacă, iar copiii încep o hărmălaie veselă, râd, glumesc, chicotesc, se amuză. Eu nu sunt ca ei. Niciunul dintre oamenii din autobuz nu este ca ei. Noi suntem trişti – ei sunt veseli. Noi suntem adulţi – ei sunt copii. Noi privim în pământ – ei, dacă ar avea vedere, ne-ar vedea pe noi, privind în pământ.

Larma cea veselă se mai aude o clipă, apoi se închid uşile şi n-o mai aud, am coborât, autobuzul pleacă, pornesc şi eu prin mocirla amestecată cu zăpadă murdară, conjug: eu văd, tu vezi, el vede, noi vedem, voi vedeţi, ei... 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO