Când Piccolo Pappano (cum îl aclamă la bis publicul londonez pe Sir Antonio Pappano), dirijorul Royal Opera House, aducea opera-operetă a lui Puccini „La Rondine” pe scena de la Covent Garden în 2002, prima dată după 85 de ani, unii critici nici macar nu ştiau cum să traducă titlul. Şi aşa se face că au apărut cronici despre „Vrăbiuţa”, în loc de „Rândunica”, spre amuzamentul copios al iubitorilor de operă care aveau un motiv în plus să-i privească cu suspiciune pe cronicarii muzicali.
Asul din mâneca lui Pappano a fost atunci proaspătul cuplu de aur - Angela Gheorghiu şi Roberto Alagna - care în Magda şi Ruggero, au ridicat pur şi simplu sala în picioare. O fii La Rondine o Traviata de mâna a doua ca libret, pe care chiar Puccini o califica „una solenne porcheria”, dar interpretarea Angelei avea să o ridice la rang de eveniment liric de top. Producţia regizată în 2002 de Nicolas Joel cu decoruri de Ezio Frigerio şi costume de Franca Squarciapino, un amestec de Art Nouveau cu Marele Gatsby s-a reluat la Covent Garden în noiembrie 2004 cu Angela Gheorghiu şi cu un tenor mai puţin cunoscut, Jonas Kaufmann. Mâna pe care i-a întins-o atunci Angela avea să-i poarte noroc, şi restul e istorie cum se spune, Kaufmann ajungând în câţiva ani cel mai mare tenor al generaţiei sale, în stare acum trei săptămâni să facă sandwich Lohengrin-ul lui Wagner (înlocuindu-l în ultima clipă pe Klaus Florian Vogt la Opera Bavareză din Munchen pe 3 iulie) între două reprezentaţii cu Il Trovatore al lui Verdi.
Dar să revenim la Rândunica lui Puccini. Producţia a fost preluată de Metropolitan Opera în 2008 cu Angela Gheorghiu, Roberto Alagna şi cu Marius Brenciu în rolul poetului Prunier, s-a bucurat de o primire excepţională şi a rămas în repertoriu (şi e pe website-ul Met-ului pentru cei interesaţi).
Iar acum în vara lui 2013, La Rondine revine la Royal Opera House Covent Garden sub bagheta lui Marco Armilliato. În rolul titular al curtezanei Magda - care după un vis pasager de amor romantic (având Riviera ca fundal) cu junele Ruggero, găseşte drumul înapoi spre cuibul parizian al bancherului Rambaldo Fernandez, ca rândunica, de unde şi titlul „La Rondine” - Covent Garden a reuşit s-o readucă pe Angela Gheorghiu.
Imensa ei popularitate a făcut ca Sold Out să apară pe website-ul ROH din primăvară. Mai exact din 10 mai, când Angela Gheorghiu a susţinut un memorabil recital în cadrul seriei „Staruri de Operă Internaţionale” la Royal Festival Hall, iar publicul care aştepta să-i ia autograf se plângea deja că pentru iulie nu mai sunt bilete la Covent Garden.
De aceea nu cred că trista confesiune a sopranei despre temperamentul şi agresivitatea ex-partenerului adorat, franco-sicilianul Alagna, pe fondul unor tensiuni legate de managementul carierelor artistice al celor doi a fost parte dintr-o campanie publicitară; declaraţia a venit abia pe 2 iulie iar biletele se epuizaseră cu mult înainte.
Dar e drept că speculaţiile pe marginea poveştii cândva frumoase dintre Angela şi Alagna au ţinut iar cap de afiş şi au sporit interesul publicului în general.
Pe fondul acesta de aşteptare, când Angela a aparut pe scenă a monopolizat toată atenţia iar când şi-a dat drumul în „Che il bel sogno di Doretta”, aria primei iubiri pecetluită cu-n sărut, tonul argintiu dar catifelat a electrizat pur şi simplu. Pentru mine şi poate nu numai pentru mine, amintirea premierei de acum 11 ani alături de un Roberto Alagna fericit şi zglobiu îmi revenea persistent în minte. Cu atât mai mult cred că nu i-a fost uşor Angelei Gheorghiu să reviziteze rolul şi am admirat profesionalismul ei.
Viaţa bate arta şi a adăugat operetei cu pretenţii de operă o extra dimensiune, un frison dramatic iar când Angela intonează lunga secvenţă care începe cu „Ore dolci e divine” nodul în gât sugerează nu frângerea vocii ci emoţia autentică, nu operatică, Gheorghiu împrumută Magdei un plus de profunzime şi autenticitate.
Ruggero e întruchipat de data asta de tenorul american Charles Castronovo, un tenor liric acceptabil cu o prestaţie scenică credibilă dar greu de digerat când încearcă să cocheteze cu tonuri baritonale sau să se metamorfozeze într-un Kaufmann.
Flori, ovaţii, aplauze prelungite, feţe radioase, lume multă la ieşirea artiştilor aşteptând să prindă un autograf de la Angela Gheorghiu, în fine toate semnele unei seri de mare succes. Inclusiv un grup de melomane din Bucureşti care au reuşit să prindă bilete. Angela a apărut radioasă şi a dat autografe cu dedicaţii, a făcut fotografii cu cei care o asaltau, a răspuns întrebărilor despre Festivalul Enescu. Din păcate nu vine. Poate dacă ar organiza cineva un Festival de Operă Angela Gheorghiu...
Şi relatarea de la Londra s-ar fi încheiat aici dacă nu ar fi apărut un element surpriză, o cronică vitriolcă la adresa Angelei Gheorghiu şi a întregii producţii (cu excepţia lui Castronovo) a lui Richard Morrison in The Times. M-a surprins atât de tare încât m-am hotărât să mă mai duc odată să văd La Rondine, cine ştie, poate am fost părtinitoare în aprecieri fiindca sunt româncă. Dar m-am uitat şi peste celelate cronici din The Guardian, Financial Times, The Telegraph, toate de la pozitiv la superlativ şi m-am mai potolit. Iar ca să iau pulsul real al publicului m-am dus în Piaţa Trafalgar unde s-a transmis opera live pe un ecran uriaş. Începea la 7 pm dar de la 6 pm era toata piaţa ocupată şi poliţia nu mai permitea accesul.
Angela, chiar sub lumina camerelor de luat vederi, în gros planuri, nu că era în rol, era Magda. Fraza impecabil, era în perfectă formă vocală şi cum remarca cineva lângă mine, o mai credibilă Magda decât a visat vreodată Puccini. Atunci mi-am adus aminte că unii cronicari în 2002, în comentariile despre La Rondine au tradus Vrăbiuţa în loc de Rândunica şi s-au făcut de râs, inclusiv Richard Morrison mai sus pomenit.
Dar nu mă aşteptam ca frustrarea de atunci să se traducă într-un atac murdar şi gratuit, menit să inducă publicul în eroare, la o încălcare aşa de grosolană a deontologiei profesionale în patria mumă a presei scrise.
Jurnalistii britanici fiind britanici, nu s-au enervat ca mine ci s-au mobilizat şi au comentat performanţa Angelei Gheorghiu pe larg în toate revistele de specialitate şi pe toate blogurile de operă au postat fragmente din care citez: „Gheorghiu salvează La Rondine. Se pot reproşa multe spectacolului de la Covent Garden cu La Rondine, dar contrar unor rapoarte din alte părţi (subliniat în text) Angelei Gheorghiu nu i se poate reproşa nimic, ba din contră... Brava Angela” (Intermezzo), „La Rondine nu e cel mai fericit Puccini. Ceea ce ţine totul împreună e Magda. Iar când un artist ca Angela Gheoghiu revizitează rolul ea aduce mai mult decât necesara extra-dimensiune operei.” (Opera Today), „Când Angela e pe scenă e greu să te uiţi în altă parte” (The Guardian), Angela Gheoghiu: „E Operă, fiecare trebuie să sufere pentru arta sa” , o citează The Telegraph.
Cine sapă groapa altuia, vorba românului, cade singur în ea. Dar cine ar fiibănuit ce zid de admiraţie vor ridica imediat cronicarii muzicali britanici în jurul Angelei Gheorghiu în spiritul fair play-ului. Şi la unison cu publicul. Brava Angela!
Fotografii din La Rondine, la Royal Opera House, de Catherine Ashmore.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
