Ziarul de Duminică

O regină a viitorului/ de Elisabeta Lăsconi

O regină a viitorului/ de Elisabeta Lăsconi

Autor: Elisabeta Lasconi

26.03.2015, 23:52 207

Ce fel de viitor însă? Unul în care a dispărut o parte a omenirii, ca şi tehnologia modernă, datorită unui cataclism numit Trecerea. Lumea seamănă mai curând a epocă medievală, cu împărăţii şi ţinuturi, cu lupte pentru puterea vizibilă şi cea secretă. Iar Ţinutului Tearling i-a venit vremea să-şi primească regina, fiica reginei care a murit, dar a avut grijă s-o trimită cât mai departe de citadelă, să se asigure că astfel rămâne ascunsă ca să poată supravieţui.

Iar regina are doar 19 ani, îi place la nebunie să citească, au crescut-o şi au educat-o o pereche vârstnică, de oameni înţelepţi, pregătind-o pentru anii în care va urma să domnească. Se numeşte Kelsea Raleigh, este robustă şi mâncăcioasă, iar inteligenţa şi simţul dreptăţii sunt marile ei şanse ca să schimbe istoria. Povestea ei este subiectul romanului Regina Adevărată de Erika Johansen, primul volum al seriei Regina Ţinutului Tearling.

Kelsea Raleigh aşteaptă cu inima strânsă venirea celor ce formează straja reginei ca s-o escorteze până în citadelă, ca să ajungă acolo teafără. Cei din straja reginei vor să vadă colierul cu putere magică şi semnul de pe braţ, dovezile condiţiei de succesoare a reginei. Barty şi Carlin, educatorii ei şi totodată un fel de părinţi adoptivi au pregătit-o şi pentru ziua plecării şi pentru încercările ce-o aşteaptă. Barty a învăţat-o să vâneze şi să lupte, Carlin i-a asigurat instrucţia superioară pentru lumea şi timpul în care trăiesc: istoria omenirii înaintea Trecerii, prin lectură.

Aventura abia începe, străjerii îi dezvăluie câte pericole-i aşteaptă, fiindcă unchiul ei, regentul, are tot interesul s-o vadă moartă, a şi trimis ucigaşi ca să se asigure că nu ajunge în Citadelă. Deja pe drumul lor prin păduri sunt urmăriţi de şoimi imenşi, bine antrenaţi ca să coboare fulgerător şi să ucidă. Sunt atacaţi şi Kelsea Raleigh se trezeşte luată prizonieră de un grup ciudat de tâlhari, un soi de haiduci în fruntea lor se află Spectrul, o figură deja intrată în legendă.

Kelsea Raleigh trebuie să câştige respectul şi încrederea celor ce o păzesc şi o apără. Văzându-i reacţiile şi ascultându-i ideile, Spectrul şi recunoaşte că ori n-o să ajungă vie în Citadelă, ori va fi cea mai grozavă regină a ţinutului Tearling, complet diferită de mama ei, despre care fata nu ştie prea multe. Traseul ei este unul de iniţiere, descoperiri pe care trebuie să le facă singură, căci foarte multe lucruri nu i-au fost spuse. Cum ar fi bunăoară, cine îi este ei tată, cum a domnit mama ei şi în ce fel a murit.

Nu doar drumul până la Citadelă este presărat cu primejdii. Kelsea Raleigh ajunge nevătămată în inima Ţinutului Tearling chiar în ziua când pleca tributul anual datorat regatului Mortmense, condus de Regina Roşie, tribut compus din oameni, mai ales femei şi copii, puşi în cuşti. Colierul cu pietre o transfigurează în ochii mulţimii, iar hotărârea ei de a distruge cuştile şi a păstra oamenii, încălcând înţelegerea făcută de mama ei cu Regina Roşie, ca să obţină pacea în faţa invaziei vecinilor războinici din Mortmesne.

Decizia cu urmări grave pe termen lung îi aduce recunoaşterea supuşilor, care încep s-o proslăvească în cântece, dar şi reacţia duşmanilor. O tentativă de asasinat pusă la cale de unchiul ei regent nu-i împiedică încoronarea, altă tentativă dovedeşte clar că până şi între străjerii cei credincioşi, legaţi prin jurământ şi cu devotament absolut, se află câte un trădător. Şi totuşi, îşi găseşte aliaţi, printre femei – primele care pricep cutezanţa noii regine.

Erika Johansen a deschis cu Regina Adevărată o serie ce are toate şansele să egaleze ca succes Urzeala tronurilor, deşi autoarea crede că se apropie mai mult de seria Dune de Frank Herbert. Originalitatea o dă faptul că propune un model feminin de conducător, în locul forţei virile războinice: inteligenţă, cumpătare în ciuda tinereţii, datorită educaţiei prin cunoaşterea trecutului şi prin lectură. Studiourile Warner Bros. şi David Heyman, producătorul seriei Harry Potter au obţinut drepturile de ecranizare, cu Emma Watson în rolul reginei. Iar în iulie 2015, apare al doilea volum al seriei – The Invasion of the Tearling !

 

Erika Johansen, Regina Adevărată, traducere din engleză de Laura Sandu, Editura Trei, 2015, 536 pag.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO