Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25 februarie 1917 - 22 noiembrie 1993) continuă să incite şi să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător şi critic, viaţa şi arta sa ţin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University şi a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulţi ani, mai întâi în Anglia şi apoi în Malaysia şi Brunei. Şi-a dedicat viaţa scrisului în urma unei erori medicale: în 1959, a fost diagnosticat cu un cancer la creier şi i s-a mai dat doar un an de trăit. Vrând să lase în urmă ceva avere, a scris repede patru romane care au avut succes: The Doctor is Sick (1960), The Right to an Answer (1960), One Hand Clapping (1961) şi Devil of a State (1961). Diagnosticul s-a dovedit greşit, iar Burgess a ramas consacrat ca scriitor. Printre romanele sale se numără: trilogia The Long Day Wanes, alcatuita din Time for a Tiger (1956), The Enemy in the Blanket (1958) şi Beds in the East (1959); The Wanting Seed (1962); Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962); Inside Mr. Enderby (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare's Life, (1964); Enderby Outside (1968); Napoleon Symphony (1974); The Clockwork Testament, or Enderby's End (1974); Man of Nazareth (1979); Earthly Powers (1980); Enderby's Dark Lady, or No End of Enderby (1984); The Piano Players (1986); A Dead Man in Deptford (1993). Pe lângă cele peste 30 de romane, Anthony Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii şi un libret de opera.
Ochii doamnei mele (Nothing Like the Sun), biografie ficţională a lui William Shakespeare, relatează adolescenţa scriitorului, anii petrecuţi departe de familie, la Londra, prietenia care-l leagă de tânărul şi răsfăţatul conte de Southampton şi iubirea pentru misterioasa amantă exotică evocata în sonetele dedicate Doamnei Brune. Cartea va apărea la editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, traducerea în limba română fiind semnată de George Volceanov.
*
* *
O să plece, în noaptea aceea o să purceadă în căutarea zeiţei lui de aur. Era o seară dătătoare de speranţe, înmiresmată, cu luna în al treilea pătrar, cu privighetorile glăsuind în codru, WS, cu o mantie roasă pe el, să-l apere de răcoarea zorilor, cu chimirul şi punga goale, porni la drum. Încotro? Spre sud-vest, în bătaia vântului, spre Bristol. Evesham, Tewkesbury, Gloucester. Un marş de-o zi-două, răsplătit, în cele din urmă, de sarea de pe buzele şi catargele din port. Şi pe urmă?
Nu, nu, nu se poate, încă nu. Are nevoie de timp. Îi veni în minte oracolul ce îşi avea sălaş în trupul unei bătrâne, al lui Madge Bowyer, zisă Bătrâna Madge, despre care, uneori, se spune c-ar fi vrăjitoare, într-o cocioabă din marginea târgului. Face descântece împotriva negilor şi uneori ghiceşte viitorul, dar de multe ori le şi nimereşte bine. Are pisici dolofane, ce clipesc mărunt, orbite de soare; iar casa nu-i miroase a lucrătura dracului, ci a ierburi cu mireasmă înţepătoare, a aşternut slinos şi a femeie bătrână. Păşi, încercând să se îmbărbăteze în sinea lui, prin întunericul parfumat, se apropie de bojdeuca ei, situată pe o uliţă mărginaşă, năpădită de urzici şi ştevie, zări o luminiţă şi bătu la uşă. Ea îl întâmpină cu o lampă, molfăind cu gingiile-i ştirbe, îl recunoscu şi-l pofti înăuntru.
Fumul dinăuntru îl făcu să tuşească. Pe foc bolborosea un ceaun cu tocană; de grinzile scunde erau atârnate hălci de carne nedefinită, umbrele lor începură să joace pe pereţi din cauza curentului stârnit de intrarea lui; o pisică îşi alăpta puii tărcaţi şi torcea. În bucătărie era harababură mare – un maldăr de cârpe nespălate, blide cu cruste de mâncare pe ele, nişte caş pe masa butucănoasă, o pâine uscată, mucegăită, prea tare s-o mai poată morfoli. O capră înţeleaptă se chiorî înăuntru pe o ferestruică deschisă, mestecând cu poftă, dând din ţăcălie. O pisică alb-galbenă mieună la WS, s-o ia în braţe şi s-o mângâie, şi simţi cum îl năpădeşte mila, văzând-o atât de încrezătoare. Aşa i se întâmplă şi cu viţeii ăia, la uciderea cărora nu vrea să se bage. Într-unul din momentele lui pătimaşe, i se arătară dinaintea ochilor, toate animalele care au existat vreodată – sfâşiate, vânate, momite, trădate, însângerate; strigătele lor îi arseră, ca fierul înroşit, creierul. Madge îl întrebă:
– Ia zi, ce doreşti să afli, băiete?
– O să-ţi aduc mâine un penny, îi promise el. Aş dori să-mi aflu viitorul, de-un penny, să ştiu dacă o să plec la un drum lung sau nu
Se aşeză la masă pe un scăunel cu trei picioare, dând, mai întâi, la o parte, o cârpă de vase unsuroasă; mirosul de brânză fermentată al caşului se înălţă spre el asemenea unui mic duh cenuşiu. Bătrâna molfăi în gol şi aduse un pachet de cărţi. Îi erau cunoscute cărţile astea, dar nu şi înţelesurile lor. Cartomanţie. Cuvântul îi dădea fiori. Astea nu serveau la un joc nevinovat de-a atuul sau tromful; aveau nişte figuri de pe vremuri, hăt de pe vremea Egiptului, (aşa îi spusese ea), cu turnuri care se năruiau din temelie lovite de trăsnet, cu papa şi împărăteasa, cu luna plină de sânge, cu Adam şi Eva, cu învierea morţilor, somnoroşi şi în pielea goală, la auzul trâmbiţei ce vesteşte Judecata de Apoi.
– Un drum, îl îngână ea. Ia să vedem cum stăm cu drumul ăla.
O mâţă sări pe masă, de parcă ea ar fi fost cea care ştie răspunsul, şi fu dată jos cu un gest absent. Îşi făcu de lucru cu cărţile roase, înnegrite de slin. Semiîntunericul, umbrele îi împrumutau oarecare maiestuozitate acestei hoaşte cu faţa zbârcită, cu părul ei rărit şi jegos, cu rochia din pânză de sac pătată de-atâţia ani de mâncat cu neîndemânare (cu anale întregi de unsoare picurată dintr-o lingură de corn ţinută cu mâini tremurătoare), cu unghiile ei rupte, cu vârfurile negre. Înşiră pe masă, într-un cerc exterior, şapte cărţi, aparent la nimereală, iar în interior un romb alcătuit din patru cărţi. Le întoarse, cu gheare tremurătoare, cu faţa în sus, bolborosind între timp, într-o limbă stranie:
– Hominy pominy didimus dis dis genitivo tibi dabo auriculorum.
WS privi cum se uită la el figurile calme de pe masă: erau câini ce lătrau la luna însângerată şi un crab răscrăcărat în undele din partea de jos, stelele cu fata în pielea goală, jonglerul, bărbatul spânzurat, cu capul în jos, într-un copac, Moartea cu coasa, femeia cu leul în lesă, un car de luptă. Baba se legăna scâncind; în cele din urmă, îi spuse:
– Deocamdată nu pleci la nici un drum. Trebuie să rămâi aici, să-ţi găseşti o femeie care să te îmboldească să pleci. Şi mai apar şi cele Şapte Păcate de Moarte.
– Ce femeie? Ea o să comită păcatele alea?
– E o femeie dalbă. Păcatele vor fi aduse acilea, iar tu vei pleca la drum cu ele.
– Nu pricep o boacă din ce spui.
– Eşti aici ca să ţi se ghicească viitorul, nu ca să pricepi. Şi ai să pui mâna pe pană şi ai să scrii ca un conţopist. Ai să fii împins de la spate şi o să ţi se spună să scrii fuga-fuga.
Simţi că i se îneacă corăbiile.
– Şi-altceva, nimic?
– Am să-ţi zic o cimilitură, dar o să te coste încă un penny.
– Atunci, mâine-ţi aduc doi penny.
Baba chicoti, tuşi, se înecă, îi împroşcă faţa cu ud de broască râioasă, iar pisicile îşi ridicară privirea, câtuşi de puţin înspăimântate.
– Iată cimilitura. Fii atent.
Şi-apoi, o recită, de-ai fi zis că o citeşte de pe peretele întunecat din spatele lui WS:
– Prinde orice-ţi este dat.
Femeia neagră sau blondul bărbat.
Mai mult de-atât nu vru să-i spună. Pentru doi penny amărâţi?
Fragment din Ochii doamnei mele de Anthony Burgess. Cartea va apărea la editura Humanitas Fiction, în colecţia Raftul Denisei, traducerea în limba română fiind semnată de George Volceanov
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
