Ziarul de Duminică

Octavian Paler (III): Din lumea mitologica in lumea istorica

Octavian Paler (III): Din lumea mitologica in lumea istorica

Elev in clasa a II-a la Liceul "Spiru Haret"

14.07.2006, 13:20 575

Lisa din cartile lui Octavian Paler este un taram ciudat, fermecat si aspru totodata, de basm si nu prea. Fiindca suntem in ajunul Craciunului si pe strazile Bucurestiului se aud tot felul de colindatori urbani si suburbani, v-as propune o intoarcere afectiva in trecut. Cum era sarbatorit Craciunul in Lisa, in familia Paler si in celelalte case? Ieseati cu colindul? Intampinati cu bucurie (si cu lacomie copilareasca) nasterea Domnului? Exista scene similare celor din Amintirile lui Creanga, cu Humulestii plini de zapada si nazdravanii aventurati cu buhaiul? Si cum va fi Craciunul dumneavoastra maine, in casa de pe strada Alexandru Ioan Cuza din Bucuresti? (Daniel Cristea-Enache)

24 decembrie
Tocmai a czut prima zapada. A nins indolent si frumos, ca intr-un basm nordic. Acum, crengile inghetate ale otetarilor au bandaje albe, iar in curte zapada (singurul lucru curat din 2005, imi vine sa spun) n-a apucat, inca, sa se transforme in mazga purulenta.
N-am iesit in oras de cateva zile din cauza frigului, dar pocnitorile pe care le aud mi-ar fi semnalizat ele, daca as fi uitat, ca ne aflam in ajunul Craciunului. Imi inchipui cum arata "colindatorii urbani si suburbani" de care-mi vorbiti! Ei iti taie cheful de orice evlavie, probabil. Daca adaug faptul ca febra cumparaturilor bate spre isterie, cum am vazut la televizor, si ca, pe toate canalele, Coca-Cola ne ureaza "sarbatori fericite", exista conditii excelente pentru o "intoarcere afectiva in trecut"!
Ma grabesc, deci, sa dau curs propunerii dumneavoastra, amintindu-mi cu duiosie de o ulita troienita din Lisa de pe la sfarsitul deceniului al doilea (sau de la inceputul deceniului al treilea) din secolul trecut unde un mucos cu numele meu inainta vitejeste prin zapada cu o sabie de lemn in mana stanga. In dreapta, tinea "o stea" tuguiata, compusa din niste sipci de brad pe care fusese lipita cu pap hartie colorata. De gat avea atarnata o traista mai mare decat el, plina cu colacei si mere. Mucosul implinise patru ani, cred, sau cinci. Oricum, stalcea cuvintele din colind, nu le putea pronunta bine. Ii anunta, cu mare convingere, pe cei colindati ca "Trei crai de la sararit spre-o stea au catalorit". Lumea zambea, dar il lua in serios vazand cat de patruns era colindatorul de vestea pe care o comunica.
Mucosul de care va vorbesc nu vazuse nici un alt sat in afara de Lisa. Citea, poate, tocmai in iarna aceea primul roman politist din viata sa (a doua carte citita dupa Biblie): Omul din Maroc. Dar nu pricepea nimic, probabil, si, evident, habar n-avea cam pe unde se afla Marocul. Nu sunt sigur nici ca auzise de Bucuresti! Tot ce stia e ca romanii s-au batut cu turcii si ca "Domnul Stefan" ii snopise in bataie pe pagani. Inca nu descoperise nici faptul ca de Craciun oamenii obisnuiesc sa faca daruri. Din motive pe care, eventual, le pot intelege, dar nu le pot lamuri altcuiva, in Lisa nu se dadeau cadouri. Nici pomi de Craciun nu existau, desi padurile de brad se gaseau prin preajma. Glumind, desigur, as zice ca Mos Craciun se temea de haitele de lupi care se invarteau in noptile de iarna in jurul satului.
Dar in lumea inapoiata din Lisa (spun "inapoiata" desi stiu ca autenticitatea nu depinde nici de progres, nici de cultura) exista ceva ce nu mai intalnesc azi. O stare speciala de Craciun. O magie care dispare cand locul sinceritatii e luat de agitatie. Craciunul de care imi amintesc eu avea ceva tainic, ocult (adica, "ascuns", nu ceea ce intelegem acum prin "ocult"). Craciunul de azi e lipsit de mister. A devenit "petrecere". Cand vad la televizor buluceala din supermarketuri, nu ma pot impiedica sa-mi spun ca nasterea lui Iisus a ajuns si ea o afacere. Ce taina, ce mister poti gasi in acest Craciun impartit intre urari conventionale si publicitate? Va spun sincer, pe mine ma lasa indiferent. Sau, chiar, ma oboseste.
Nu cred ca e vorba doar de faptul ca la batranete memoria infrumuseteaza inceputurile, dandu-le un sens pe care nu l-au avut, poate, si ca noutatile par terne. In Lisa existau colindatori adevarati. Chiar daca nu pronuntau bine unele cuvinte. Poate mai exista si acum. Nu stiu. Dar ma indoiesc.
Ma intrebati de datini. Cea mai importanta era "ceata de feciori". Ea avea un "vataf mare" si un "vataf mic", alesi, in mod democratic, la carciuma. Exista si un "vistiernic" si, mai ales, un "purtator de drapel" care isi tinea continuu mana dreapta varata in cercul de sarma prins de batul steagului, deoarece, daca reusea cineva sa fure acel steag, frumos impodobit de fetele din sat, "ceata" era obligata sa-l rascumpere cu un butoi de vin. In noaptea din ajunul Craciunului, oamenii se culcau abia dupa ce trecea "ceata" si-si facea urarile. A doua zi, feciorii veneau impreuna la biserica, incinsi cu tricolorul, si, bineinteles, fara sa se desparta de steag.
25 decembrie
Ziceam in Autoportret intr-o oglinda sparta ca am strabatut, intr-o singura zi, la unsprezece ani, trei secole. Am plecat, dimineata, din secolul al XVII-lea (secol dupa randuielile caruia traia Lisa atunci) si am ajuns, seara, in secolul XX (in Bucuresti). De fapt, afirmatia nu era tocmai corecta. Am plecat, dimineata, dintr-o "lume mitologica" si am ajuns, seara, intr-una stapanita, exclusiv, de "istorie".
E adevarat, in Lisa nu se traia la nivelul miturilor. Cand spun "lume mitologica" ma gandesc la ceva mai simplu. M-as feri sa zic ca am avut o copilarie "de basm". In basm, nu exista limite. Or, eu am invatat de mic "ce se cuvine" si "ce nu se cuvine" si nu mi-a trecut nici o clipa prin minte sa ma revolt impotriva acestor limite. Nu aveam, atunci, decat intrebari mici, cu raspunsuri sigure. Realismul vietii din Lisa era atat de constrangator incat nu cred ca in capul meu si-a facut loc vreo iluzie. Ceea ce m-a ferit si de deziluzii! Dar nu asta inseamna sa fii zeu "pe cat e posibil", ceea ce-si doreau grecii potrivit lui Aristotel?
Multi confunda, azi, "mitologicul" cu un fel de anticamera a istoriei, uitand ca, progresand pe anumite planuri, omul a regresat pe altele. Viata din Lisa nu era de invidiat pentru cineva care judeca doar prin prisma confortului. Mucosul care nu putea zice "rasarit" si "calatorit" umbla in opinci prin zapada. Dar n-as putea compara cu nimic pacea ocrotitoare pe care o gaseam acasa. Cum sa va spun? Se pare ca nu uitam nimic din ce a fost esential in viata noastra. Uitam doar detaliile. Nu v-as putea relata niste intamplari similare celor povestite de Creanga, dar linistea care domnea in casa noastra, la Craciun, mi-o amintesc bine. Totul era curat. La propriu. Mama spalase podelele cu lesie si pusese stergare noi in jurul icoanelor. Tata citea, iar focul din ploatan, cum se chema soba dreptunghiulara de tuci, duduia monoton. Craciunul de azi are ceva strident, care iese din ritual. Uneori mi se pare aproape indecent prin excesiva lui harmalaie. Invers, daca acceptati sa socotiti magica o liniste in care nu se intampla nimic deosebit, dar iti ofera totul, n-am nimic impotriva.
Cum vedeti, discutati cu un "reactionar"! (...)
30 decembrie
Plou~ si e urat. Ploaie putreda de toamna, in loc de zapada. Ceea ce ma impinge iarasi sa ma gandesc la ruptura dintre mine si lumea de azi. Ma intreb din nou: s-a schimbat lumea in jurul meu fara ca eu sa-mi dau seama? Am imbatranit prea tare?
Dar poate ca, uneori, e mai important si chiar vital sa acoperim un adevar decat sa-l dezvaluim. Ce-i ramane lui Oedip dupa ce afla tot adevarul? E obligat sa-si stinga vederea si sa devina, din rege, un vagabond. Si, mai ales, e obligat sa-si spuna: "Socot ca totul e bine" pentru a se suporta. Altminteri, n-ar mai ajunge la Colonos.
Eu nu sunt foarte sigur, va marturisesc, ca se poate ajunge la asemenea adevaruri intr-o comedie. Don Quijote starneste rasul numai daca e prost inteles. Cei care inteleg cum trebuie asalturile lui impotriva morilor de vant nu se amuza. Si nici nu zambesc macar. Ei stiu ca n-au in fata un batran caraghios sau cu mintile ratacite. Armura ridicola si aerul belicos al bunului cavaler ii amagesc doar pe martorii superficiali. Ceilalti isi dau seama ca se afla in fata unui om profund serios, hotarat sa creada in iluziile lui mai mult decat in realitate.
Scuzati-ma pentru derapaje. De vina e ploaia.

Fragmente din volumul in pregatire Convorbiri cu Octavian Paler

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO