Într-o Veneţie libertină, dar mereu înspăimântată de spectrul pedepsei divine, Veronica Franco îşi începe cariera de curtezană. Înzestrată cu o frumuseţe şi o inteligenţă ieşite din comun, tânăra pătrunde cu uşurinţă în cercurile elitei veneţiene, subjugând dogi, negustori bogaţi şi chiar şi capete încoronate. În scurt timp, devine cea mai cunoscută şi mai căutată dintre curtezane, stârnind deopotrivă pasiuni răscolitoare şi duşmănii înveninate. Şi totuşi, vâltoarea întâlnirilor clandestine şi a plăcerilor pasagere îi lasă în suflet un gol din ce în ce mai apăsător. Când ciuma loveşte Veneţia şi Inchiziţia începe să caute vinovaţi, faima Veronicăi se întoarce împotriva ei, iar curtezana e nevoită să facă o alegere dificilă, care îi va schimba destinul pentru totdeauna.
În această pasionantă reconstituire romanescă a personalităţii unei mari curtezane şi poete a secolului al XVI-lea, Rosa Ventrella ne oferă o frescă deosebit de sugestivă a Renaşterii târzii şi, în acelaşi timp, o poveste nemuritoare despre căutarea sinelui într-o lume dominată de egoism, gelozie, măşti şi prejudecăţi.
Rosa Ventrella s-a născut la Bari, în Italia, în 1974. A studiat istorie contemporană la Universitatea din Parma. Predă literatură la Cremona, unde locuieşte împreună cu soţul şi copiii ei. Pasionată de literatură, mai ales de literatura de limbă spaniolă, a ţinut câteva ateliere de creative writing şi a publicat numeroase articole în reviste de istorie şi pe site-uri de specialitate. A lucrat câţiva ani ca redactor într-o editură. Interesată de figurile marginale, ignorate de „marile naraţiuni“ ale istoriografiei oficiale, a scris Innocenza e peccato (2010) şi studiul Terra e vita (2011). Au urmat romanele de inspiraţie istorică Onorabila veneţiană (Honorata cortigiana, 2011; Editura ALLFA, 2014) şi La visionaria (2012). Ultimul ei roman, Il giardino degli oleandri, a apărut în 2013.
*
* *
Veronica îşi descleştă buzele. Era pe punctul de a spune ceva, dar mama ei continuă.
– Nu-ţi pierde speranţa! Problema ta are o soluţie, micuţa mea!
– O soluţie? repetă ea.
Ochii i se aprinseră de o strălucire neaşteptată, lucru care nu se mai întâmplase de mult.
– Da, da... zâmbi mama.
Înţelesese cu ce problemă se confruntă fiica ei, iar soluţia, în ceea ce o privea, era la îndemână. La urma urmei, Veronica nu cerea altceva decât să se elibereze de povara unei vieţi conjugale anoste şi găunoase.
– Bun, începu să explice Paola, tu eşti deja o femeie căsătorită. Ştiu că înveţi arta picturii şi a dansului şi apoi, uită-te la tine, eşti extraordinar de frumoasă, ai un mers elegant şi o privire demnă. Ai toate calităţile pentru a fi primită printre oneste. Responsabilii cu legile somptuare n-o să aibă nimic de spus dacă le prezinţi dorinţa ta de a îndeplini profesia de curtezană.
Veronica avu o tresărire. Făcu ochii mari şi întrebă alarmată:
– Mamă, ce spui?
– Gândeşte-te, răspunse ea serafică. După părerea mea, este soluţia ideală. Şi poate nici n-ar mai fi nevoie să locuieşti cu soţul tău.
– Dar... dumneata trăieşti cu tatăl meu!
– Lasă ce face mama ta fără minte, i-o reteză ea scurt. Asta n-are nicio legătură cu nimic. Vorbim acum de căsnicia ta, nu de a mea!
Începu să râdă. De fapt, nimic nu era vreodată aşa cum se vedea prin ochii unui străin. Cine cunoştea familia Franco din afară putea să îşi facă anumite impresii, însă realitatea era cu totul alta.
– În orice caz, reluă Paola, nu mi-ar fi uşor să plec, sunt deja prea ataşată de tatăl tău. În schimb, soţiorul tău... lasă, mai bine să nu-l vorbim de rău. Să ştii doar că, atunci când m-am căsătorit, tatăl tău era considerat unul dintre cei mai frumoşi tineri din oraş! În plus, diferenţa de vârstă nu era atât de mare, abia zece ani.
Veronica nu înţelegea.
– Dar dumneata eşti cea care mi-ai dat mâna bărbatului ăstuia!
– O greşeală, spuse Paola liniştită. Se mai întâmplă. Zgârcitul ăla de Panizza nu numai că e plin de cusururi, dar nici măcar nu şi-a ţinut promisiunile. Chiar cred că tatăl tău îl va târî prin tribunale. Dar, lăsând asta la o parte, dacă vrei cu adevărat libertatea, trebuie să dai din coate. Dacă Panizza e deştept, o să se resemneze. Altfel... ei bine... e problema lui. Înseamnă c-o să trebuiască să-şi mute casa în altă parte.
– Mamă, sunt confuză. Credeam că vreţi altceva pentru mine. O fi avar soţul meu, dar se îngrijeşte să nu-mi lipsească nimic.
– Nimic, zici? Crezi că nişte bijuterii şi o masă îmbelşugată o să reuşească să te ţină mulţumită? Îţi spun, sunt convinsă că aşa ar fi cel mai bine să procedezi.
Veronica încuviinţă din cap. Rămânea, totuşi, încă foarte uimită. Nu reuşea să creadă că propria mamă ar putea să îi propună să devină o... curtezană. Dar lucrul care o uimea chiar mai mult decât sfatul mamei era acel ton de confidenţă, planurile pe care le creiona ca şi cum ar fi fost cu adevărat interesată de soarta fiicei sale. Nu i se mai întâmplase să o audă vorbind astfel.
– Gândeşte-te bine, fata mea! Ai putea să ajungi bogată, să cunoşti lume importantă şi, mai presus de toate, ai fi liberă. Pentru noi, femeile, viaţa e nedreaptă, Veronica: nu ne permite să iubim şi ne condamnă la o tristă supunere în faţa unor bărbaţi pe care de cele mai multe ori ajungem să-i urâm.
Fragment din romanul Onorabila veneţiană, de Rosa Ventrella, în curs de apariţie la Editura ALLFA, colecţia Roman istoric. Traducere din limba italiană şi note de Alexandra Blăgoi
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
