Cartea lui Radu G. Teposua a fost prima istorie literara consacrata "generatiei '80". Si totusi, este ea oare cu adevarat o istorie? Aceasta e intrebarea. Si de aici incep problemele. Care e, in realitate, obiectul volumului? De o istorie in sensul "tare" al termenului nu poate fi vorba.
Si nici macar de o panorama a literaturii romane din deceniul noua, in maniera celor elaborate de catre Al. Piru, pe care Radu G. Teposu il adopta in unele privinte ca model. Mai intai, pentru ca, dupa cum lesne se poate observa, cartea nu acopera intreaga productie literara a anilor '80, multumindu-se cu scrierile "tinerei" generatii. In plus, unele volume radiografiate aici dateaza din deceniul precedent, de vreme ce pragul de jos al Istoriei lui Teposu il fixeaza debutul lui Mircea Scarlat din 1976. Si apoi, istoria ca istoria, dar de ce sa fie ea musai "tragica si grotesca"? Raspunsul e usor de intuit - azi, ca si la data aparitiei cartii -, insa autorul nu da niciun semn ca ar vrea sa ne scuteasca de efort. Dimpotriva, orice consideratii de natura sociala, politica sau economica lipsesc din arhitectura volumului. De unde o intrebare fireasca: care e istoricitatea de la care se revendica intreprinderea lui Radu G. Teposu? La prima vedere, ar fi vorba de un principiu pur literar, in speta de emergenta postmodernismului. Insa criteriul nu este aplicat cu consecventa: mai bine de jumatate din autorii inclusi in volum se plaseaza in afara acestui etalon. Astfel incat adevaratul principiu de selectie si organizare a cartii ramane acela strict biologic: pornind de (adica intorcandu-se) la Thibaudet si Piru, Istoria lui Radu G. Teposu este, in realitate, o simpla - chiar daca densa - dare de seama cu privire la activitatea incipienta a exponentilor "generatiei '80".
Sa recunoastem, totusi, ca unul din principalele merite ale autorului ramane circumscrierea postmodernismului. Raportat la spatiul cultural romanesc, la anul 1988 (momentul redactarii cartii) si, nu in ultimul rand, la bibliografia declarata a autorului, conceptul de postmodernism al lui Teposu ne apare astazi extrem de avansat si, cu unele amendamente, el poate fi utilizat si in momentul de fata. In fond, fragmentarismul, ironia, livrescul, intertextualitatea, impuritatea, tendinta "recuperatoare", de-substantializarea lumii s.a.m.d. sunt elemente tipic postmoderne, pe care autorul Istoriei tragice & grotesti le raporteaza pe cat de prompt, pe atat de pertinent. Culmea este insa ca tot de aici i se trag lui Teposu si necazurile.
In primul rand, criticul roman nu se multumeste sa sintetizeze trasaturile delimitate de catre teoreticienii occidentali si sa le particularizeze pe taram autohton, ci are ambitia de a fi el insusi un ideolog (se subintelege: original) al curentului. Or, in situatia data, o asemenea pretentie era din capul locului sortita esecului: atat din cauza carentelor bibliografice, cat si din pricina inegalitatilor dintre culturi (nu cred ca o redefinire din perspectiva romaneasca a paradigmei ar putea genera vreodata o regandire globala a conceptului; mai probabil e ca aceasta va trece intotdeauna drept o exceptie exotica). Cel mult, Radu G. Teposu ar fi putut deveni, inaintea lui Mircea Cartarescu, un cap programatic al "postmodernismului romanesc". Insa el nu se multumeste cu atat; dimpotriva, autorul Istoriei urmareste sa teoretizeze chiar Postmodernismul ca atare. Iar rezultatele sunt previzibil dezamagitoare, mai ales ca, dintre cele trei nuclee in jurul carora se coaguleaza conceptul sau (ironia, retorica si totalitatea), primele doua nu sunt originale, pe cand ultimul e de-a dreptul aberant. Nu numai pentru ca e contrazis de majoritatea teoreticienilor occidentali, care asaza postmodernismul sub zodia fragmentului, ci pentru ca autorul se impiedica aici de propriile sale premise. La Teposu, conceptul de "totalitate" ramane ancorat intr-un fundament ontologic, adica tocmai in factorul caruia "retorica" postmoderna incearca sa-i probeze inconsistenta. Prin urmare: sau retorica, sau ontologie. Tertium non datur.
Mai interesant este modul in care Radu G. Teposu incearca sa-si coreleze teoria cu praxisul. Criticul intuieste faptul ca, in literatura tinerei generatii, nu tot ce-i postmodern e automat valoros si vitavercea. De aceea, el nu se grabeste sa-i expedieze pe scriitorii care ies din schema in sfera (re)tardomodernismului, asa cum va proceda, cativa ani mai tarziu, Mircea Cartarescu. Insa nici nu ataca frontal paradoxul, care putea fi rezolvat relativ usor, prin simpla acceptare a coexistentei formulelor. In consecinta, Istoria lui Radu G. Teposu releva cand o suprapunere dubioasa, cand un ecart bizar intre incadrare si valorizare. De pilda, Florin Iaru este laudat pentru instrumentarea in maniera postmoderna a intertextualitatii, desi majoritatea versurilor citate in acest sens sunt cam stupizele (in genul: "Vino la mine cu ora/ vino la mine cu ora sa respiram impreuna/ beton si mortar!/ Insa pe mana mea stanga/ din ceas/ dedus/ crescuse un ierbar"), in timp ce Ion Muresan apare - de asta data, legitim - in postura de cap de serie, chiar daca poemele sale, caracterizate prin "vocatia (...) pentru esential" si "impulsul frenetic de a salta fiinta in metafizic", n-au nici in clin nici in maneca cu postmodernismul. Paradoxul amintit se observa cel mai bine in cazul textualistilor, in special la Nedelciu si Craciun, carora Teposu le reproseaza "megalomania textuala", absenta "instinctului epic", vacuitatea si "autoreferentialitatea epuizanta". Numai ca acestea nu sunt neaparat carente ale autorilor, cat limite constient asumate ale formulei insesi. In fond, textualismul presupune tocmai reflexivitate, descriptivism si autoreferentialitate, adica... textualizare.
Prin urmare, in Istoria lui Radu G. Teposu, teoria si praxisul nu fac casa buna. Meritul cartii e de cautat altundeva: in faptul de a fi dat o tabla de valori aproape completa a "generatiei '80". Astfel incat, desi volumul lui Teposu nu este propriu-zis o istorie, prin el optzecismul intra in istorie.
Radu G. Teposu, Istoria tragica & grotesca a intunecatului deceniu literar noua, editia a III-a, prefata de Al. Cistelecan, Editura Cartea Romaneasca, 2006, 336 p.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
