Colonelul Boboc a refuzat orice discutie. Cei doi colegi au reusit doar sa-i faca o fotografie, in care un batran rotofei isi mesteca refuzul intre buzele subtiri si largi. In schimb, fostul locotenent-major Dumitru Sirbu a acceptat sa vorbeasca. Iata fragmente din confesiunea sa.
"Am facut scoala de la Baneasa intre 1972 si 1975. A fost visul meu din copilarie sa ajung ofiter de informatii.
In primul an se faceau cursuri de initiere, iar din anul doi incepea specializarea. Am avut un mic ghinion in anul doi. Am fost selectat sa urmez cursurile pentru informatii externe, am sustinut niste examene. In urma verificarilor, din cauza faptului ca aveam rude in Republica Moldova (URSS) si ca tatal meu fusese sapte ani prizonier in Siberia, am fost refuzat la informatii externe.
Am terminat intre primii 10, asa ca am putut sa-mi aleg judetul unde sa merg. Initial, am pus Iasi, dar pe urma m-am razgandit si am ales Botosani, pentru ca aveam familia foarte aproape. Am fost repartizat la Contraspionaj Botosani, dar n-am ramas foarte mult la acest Serviciu. Datorita experientei avute in invatamant, cu un an inainte de a intra in Scoala de la Baneasa, am fost mutat la Serviciul I Informatii Interne, pe probleme de invatamint, sanatate, justitie si sport. Inainte sa intru in Securitate, am avut o impresie foarte buna despre ofiterii de informatii, despre ce fac ei si rolul lor in societate. Am depus doua juraminte: unul militar, care ma angaja ca ofiter, iar al doilea era angajamentul de fidelitate fata de tara. Era foarte emotionant acest juramant, suna cam asa: 'Jur sa-mi apar fiinta statului'. Ce s-a intamplat dupa e istorie. Cand jurai pe fiinta statului sa-ti aperi tara si sa descoperi infractiunile prevazute in Codul penal, era cu totul deosebit."
Ceea ce fostul locotenent de Securitate Sirbu nu a spus este ca juramantul militar la absolvirea Scolii Ministerului de Interne de la Baneasa suna astfel: "Jur sa urasc din adancul fiintei mele pe toti dusmanii patriei si ai poporului muncitor". Dar sa continuam sirul confesiunii sale.
"In cazul Mugurel Calinescu, il cunosc foarte bine, imi amintesc perfect lucrurile. Am fost implicat si eu cu niste sarcini. Au fost si alte coincidente, cu tatal sau am fost vecin de scara pana acum 10-12 ani. In 1981, la Botosani, suntem sesizati ca au aparut niste inscriptii pe Consiliul Popular, asta era un eveniment. S-a facut un comandament la nivel judetean in care s-a hotarat, printre altele, sa se faca patrulari si filari pentru surprinderea in flagrant. Aici nu-mi aduc aminte exact cum s-a inceput cazul, dar primele date au fost prezentate de colonelul Gheorghe Boboc, care a coordonat problema asta. S-au facut grupe de patrulare si filare cu Militia, a durat foarte mult, pentru fiecare era o sarcina in plus. Imi amintesc ca toti aveau anumite porniri asupra acestui caz, de sus toti eram mustruluiti, era o presiune foarte mare. Un ofiter de la pasapoarte si un subofiter l-au surprins pe acest tanar. Dupa prinderea acestuia, cazul a luat o alta turnura, pentru a continua investigatia, pentru a completa datele si a se lua o masura. Fiind in domeniul invatamantului, am fost insarcinat sa-l luam intr-o forma de lucru, adica intr-un dosar de urmarire informativa, unde se facea un plan pentru a-ti permite sa folosesti niste mijloace specifice. Am fost chemati eu si seful meu, lt. col. Craciun. Mi s-a spus sa aflu informatii despre comportamentul lui la scoala, in societate. In ceea ce priveste cercetarea lui, anchetarea a revenit compartimentelor de resort. Cercetarea s-a facut de catre ofiterul de cercetari penale, respectiv colonelul Ion Mocanu, iar expertiza grafica a fost facuta de lt. col. Boboc. Eu l-am cunoscut pe Mugurel in ultima faza a cercetarii. Din discutiile pe care le-am avut, baiatul a avut o atitudine deosebita in timpul anchetei, demna si sincera. Dupa sirul de cercetare, ca orice actiune, trebuie sa aiba si un scop final. La nivelul conducerii, se pune problema de a fi atentionat, avertizat in consiliul profesoral, iar a doua masura, care era specifica Securitatii, era contactarea lui pentru influentare pozitiva. S-a ajuns la concluzia ca acesta nu poate fi un dusman, nu poate fi un element ostil, nu poate reprezenta un pericol social. Atunci s-a hotarat la nivelul conducerii ca acest caz sa fie prezentat conducerii liceului, sa facem noi o prezentare in consiliul profesoral, sa-l mentionam ca o masura de prevenire pentru celelalte cadre. Au fost invitati toti dirigintii de clase. La acest consiliu mama lui Mugurel nu a fost invitata. Nici nu o cunosc pe mama lui. Pe mama lui mi-a aratat-o cineva, intr-o zi, intr-un magazin." Ciudat, caci procesul-verbal pe care chiar locotenentul Sirbu il incheia la 27 noiembrie 1981, dupa sedinta care a avut loc la Liceul A.T. Laurian, arata cu totul altceva - ca Rodica Uncescu, mama lui Mugur, inspaimantata, plangea. Dar sa continuam...
"...in problema de tehnica, de perchezitie, de patrundere secreta in locuinta lui... va spun cu mana pe inima... nu am participat. Avand in vedere ca era un subiect deosebit, in atentia Departamentului Securitatii Statului, aprobarile se dadeau la nivel de inspectorat. Cum sa va zic, cu mana pe inima, deci e... (aici, fostul locotenent Sirbu se balbaie - n.n.)... probabil este luat programul asta si actualizat cu masurile care au fost facute, adica va spun foarte sincer... as fi mandru daca as fi facut patrunderi secrete, ca profesionist... mi-am facut datoria, ca am pus mijloace tehnice, ca am facut perchezitii secrete (a vrut sa spuna patrunderi, are din nou emotii - n.n.)... dar nu am facut asta. Deci eu am fost angrenat in povestea asta pentru ca era elev, mi l-au dat mie. Eu l-am tinut odata de vorba pana a venit ofiterul de cercetare penala. Cazul era unul deosebit si anchetarea se facea la nivel de sefi. Eu eram un simplu locotenent major."
Cu toate acestea, numele sau apare ca fiind cel al coordonatorului in dosarul de urmarire informativa "Elevul". Fostul locotenent de Securitate Dumitru Sirbu a recunoscut ca in acei ani recrutase circa 100-120 de informatori elevi din clasele a XI-a si a XII-a si ca printre ei s-au numarat si cei trei colegi ai lui Mugur Calinescu, ale caror nume, a spus, "puteti sa ma bateti pana diseara, nu mi le mai amintesc". Dupa 1989, cand avea gradul de maior, Dumitru Sirbu a lucrat tot la Botosani in "munca de informatii", pana in 2004, cand s-a pensionat. A fost intrebat de unul dintre colegii mei: "Aveti constiinta impacata pentru ceea ce ati facut inainte de 1989?". A raspuns: "Da". "Nu va pare rau de absolut nimic?" "Nu, deloc."
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
