Raportul reia pentru a suta mia oara faptul ca baiatul a scris cu creta pe pereti toate acele cuvinte "dusmanoase" despre libertate si adevar, despre dreptate si hrana, prezinta felul cum a fost prins si cum a recunoscut totul la ancheta, precizeaza ca nu a avut complici si ca toate i-au fost bagate in cap numai de radio-casetofonul JVC cumparat de maica-sa dupa ce luase examenul de treapta, la care ascultase Europa libera... Acelasi raport spune si ca, atat pe parcursul anchetarii, cat si la "prelucrarea" lui de catre conducerea liceului si a inspectoratului scolar, "Calinescu Mugur si-a precizat inca o data atitudinea fata de fapta comisa, subliniind cu sinceritate ca regreta, adaugand ca a fost un accident in viata sa si ca ii sta in putinta sa se corijeze, pentru a fi util in viitor societatii".
Pus sub supraveghere in lunile care au urmat, s-a constatat ca intr-adevar "a renuntat la atitudinea ostila, regreta faptele, iar atunci cand se angajeaza in unele discutii, are o atitudine corecta". Sunt citate chiar notele informative ale colegilor de clasa, pusi de locotenentul Sirbu, autorul referatului, sa-l urmareasca. Fata de "Ivan", de pilda, cum i se spunea la Securitate profesorului de atelier Frumosu Olaru, Mugur se exprimase ca "in viata lui nu va mai face vreo fapta contrara legilor". La liceu a continuat sa invete bine si foarte bine, s-a implicat inclusiv pregatind "ore de informare politica" si "activitati cultural-artistice". Se propunea incetarea urmaririi informative si clasarea dosarului "Elevul".
Locotenentul SIrbu se angaja sa-l mentina insa in "contact" si sa inceapa chiar "un proces de atragere treptata in colaborare". Toate au avut, pentru ca asa se intampla cu toate, un sfarsit al lor. Chemat cand si cand la Securitate, Mugur devenise tacut, placid si refuza sa vorbeasca despre anchetarea sa, sustinand si in fata parintilor doar ca "nu poate sa le spuna nimic".
In zilele noastre, Rodica Uncescu isi aminteste de cele intamplate in toamna anului 1981, incepand cu acea duminica fatidica de 18 octombrie, ca de un vis urat: "In noaptea respectiva l-au tinut la Securitate. Dimineata au venit si acasa. Eu n-am stiut unde e baiatul, dar ei au actionat imediat, baiatul era la ei si ei au venit acasa si au controlat tot, toate cartile le-au desfacut. Peste tot, tot, tot, tot... absolut tot. Au vrut probabil sa vada daca nu are alte inscrisuri sau legaturi cu altcineva". In timp ce doi ofiteri cotrobaiau brutal camera copilului, cel de-al treilea monta in sufragerie un minuscul microfon, care a fost tovaras nestiut si nedespartit al discutiilor purtate in casa intre Mugur Calinescu si mama sa vreme indelungata de atunci incolo. Rodica Uncescu avea sa afle toate acestea insa mult mai tarziu, citind cutremurata stenogramele tuturor discutiilor cu fiul sau. Atunci, in acea dimineata de octombrie a anului 1981, "m-au luat si pe mine cu masina la ei la Securitate si am fost anchetata si eu atunci odata cu baiatul". In cursul anchetelor care au urmat, erau chemati fie amandoi, fie pe rand. Cand mergeau impreuna, "el statea in camera vecina. Mi-a spus odata: 'Mama, stii, te-am auzit cum plangeai pe holul acela, ce-ai facut?'. Asa ma intreba"... Mugur era chemat deseori la Securitate si era nevoit sa lipseasca zile intregi de la scoala, la inceput de 3-4 ori pe saptamana, pentru a se rari treptat - dar de incetat, "convocarile" nu au incetat nici dupa ce dosarul sau "de urmarire informativa" a fost inchis.
Dupa cum am vazut, in aceste imprejurari Mugur a ramas fara prieteni in razboiul sau cu Securitatea. Majoritatea colegilor de scoala l-au renegat, practic, dupa ce s-a aflat ca are probleme, fie din proprie vointa, fie obligati de parinti. Necazurile mamei la serviciu au continuat. Rodica a fost inca o data retrogradata, i se operau fara motiv retineri din salariu. Aproape nimeni nu ii mai saluta si, in plus, erau amenintati mereu de responsabilii de partid si UTC din scoala si de la locul de munca, de activistii de la Consiliul Popular. Mugur "devenise placid, nu il mai interesa nimic. Il intrebam ce se intampla si imi spunea ca iar m-au chemat aia acolo", isi aminteste un fost coleg de clasa, Corneliu Furtuna.
Treptat, starea sanatatii sale a inceput sa se inrautateasca, ii spunea mamei ca nu se simte bine, deseori acuza dureri de cap. Continua sa nu povesteasca nimic despre subiectul citarilor la Securitate, spunand doar ca "nu intelege de ce mai este chemat". I-a marturisit mamei doar ca, desi refuza politicos, era practic obligat de ofiterii de Securitate sa bea cate o cafea. "De fiecare data era servit cu cafea. Eu acasa nu-i dadeam cafea, la 17 ani cat avea nu era vorba sa bea cafea. Starea sanatatii lui s-a schimbat. Devenise si la fata altfel. Incercam sa vad ce faceau cu el. 'Mama, nu pot sa-ti spun', asa zicea. Il enerva numai simplul fapt ca il intrebam. Daca as fi stiut ce se intampla, ii spuneam sa nu mai bea cafea", ofteaza mama lui Mugur. Cand durerile de cap s-au intetit, iar fata sa alba capatase o tenta cenusie, Rodica Uncescu si-a dus baiatul la un control. Rezultatul a fost cutremurator: avea leucemie. Mama lui acuza cafelele "administrate cu forta" la Securitate. "Era chemat doar pentru a fi intrebat cum se simte, ce face. Doream sa-i aratam ca are un sprijin din partea noastra, ca noi nu suntem cei rai", sustine in schimb fostul locotenet major de securitate Dumitru Sirbu, care l-a avut sub supraveghere pe Mugur Calinescu. El neaga o asemenea posibilitate a unei crime premeditate, savarsita la sediul Securitatii.
Cand a fost depistata boala, pentru Mugur Calinescu era deja prea tarziu. Chiar si atunci cand era grav bolnav, a refuzat sa povesteasca in detaliu ce se petrecuse la Securitate. A murit in spitalul de la Iasi, la 13 februarie 1985. Trecusera patruzeci de luni de la arestarea sa de catre Securitate. La inmormantare, spune Rodica Uncescu, au participat si zeci de securisti imbracati in civil, amestecati printre cei cu inimile cernite, printre prieteni sau pur si simplu printre cei veniti sa caste gura. Chiar si mort, Mugurel Calinescu reprezenta fie un pericol, fie o curiozitate - asa cum fusese si in viata. "Am auzit cu urechile mele, in curtea bisericii Cuvioasa Parascheva, oameni care vorbeau cam asa: 'Ce-a crezut copilul asta? Ca va rasturna regimul? Uite unde-a ajuns!'. Nimeni nu rostea insa cu glas tare ceea ce gandea de fapt, anume ca Mugur a fost un erou", povesteste incarcat de regrete, tatal baiatului, Mihai Calinescu. Dupa moartea lui, colegii de scoala "comentau ca in timpul anchetelor facute de Securitate a fost iradiat", afirma in anul 2007 Cristian Roman, prefectul de Botosani, fost coleg de clasa cu Mugur. In 1990, Rodica Uncescu i-a scris un memoriu presedintelui Ion Iliescu, cerand reanalizarea dosarului de Securitate al fiului sau mort. Nu a primit niciodata un raspuns. Rodica Uncescu a continuat sa lupte pentru reabilitarea lui Mugur si, dupa 15 ani, a castigat. In ziua de 15 iunie 2005, dupa ani de zile de procese si de tergiversari, Curtea de Apel Suceava a admis "acordarea calitatii de luptator in rezistenta anticomunista" lui Mugur Calinescu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
