Noul eseu al lui Pascal Bruckner, vorbeşte -trecând prin metamorfozele căsătoriei şi ale erotismului - desprerezistenţa sentimentelor în faţa tuturor obstacolelor. Nu am găsitdeocamdată leacul pentru suferinţa iubirii, n-am făcut decât sămultiplicăm paradoxurile din jurul acestui sentiment. Existăprogrese în viaţa bărbaţilor şi a femeilor de azi, dar nu existăniciun fel progres în dragoste: iată o veste cu adevărtat bună laînceput de mileniu.
Mântuirea prinorgasm
Împotriva meschinăriei burgheze şi apudibonderiei romantice, care idealizează femeia şi odezerotizează, apare o dublă ripostă: cea a pasiunii unice sau ceaa veselelor aventuri. Pe de o parte, Engels prezice în 1884 (încartea sa, Originile familiei, ale proprietăţii private şi aleStatului) triumful unei monogamii fericite, favorizate derevoluţia proletară care va înlătura aservirea femeii şi ceea ceţine de ea, adulterul şi prostituţia. Pe de altă parte, anarhistulfrancez Émile Armand apără, înainte de 1914, ideea unei"camaraderii amoroase", debarasate de ipocrizie şi de gelozie şiîntemeiată pe pluralismul sexual.
Apare atunci speranţa de a se proceda la onouă educaţie a umanităţii, care să îmbine igiena, juisanţa şiînclinaţia, în scopul de a smulge trupurile din dubla tutelă aBisericii şi a Capitalului, de a le sustrage predicilor făţarniceale preotului, ritmului de muncă dictat de patron, tiranieiceasului. Şi în cazul acesta e vorba de a deplasa "frontiera dintreposibil şi imposibil" (Mona Ozouf) şi de a restabili nuditatea încandoarea sa adamică. Sexualitatea era o bestie care trebuia pusăîn lanţuri, după părerea primilor creştini; de acum înainte este unanimal fabulos, care trebuie eliberat. La baza acestei aspiraţii,care se propagă de la anumite erezii religioase până la mişcărilefeministe şi socialiste, există certitudinea unei bunătăţi adorinţei, singura capabilă de a smulge societatea din urâţeniaei.
Acest militantism al reconstrucţiei prometeene va atinge apogeulodată cu Freud, desigur, care a revelat temelia carnală acivilizaţiilor noastre, odată cu Herbert Marcuse, plecat să-şirăspândească învăţătura în SUA, dar, mai ales, odată cu WilhemReich, medic disident în raport cu psihanaliza şi cu partidulcomunist german, mort în Statele Unite în 1957. Refuzând să facădiferenţa între revoluţia socială şi revoluţia personală, susţinândcă "viaţa sexuală nu este o afacere privată", Reich, victimă anazismului şi a stalinismului, va căuta, întreaga-i viaţă, săgăsească cel mai bun mijloc de a scăpa "servilei structuriumane".
Numai deplina aptitudine către plăcere îi va reconcilia pe oamenicu ei înşişi şi le va permite să izgonească din mentalul lorinfantilele derivative care sunt pornografia, romanul poliţist,povestirile de groază şi, mai ales, supunerea faţă de şef, toatelegate de teamă, adică de frustrare. "Civilizaţia maşinistăautoritară", misticismul religios, represiunea burgheză creează înjurul fiecărui individ o "carapace emoţională" care ucide bucuriade a trăi şi chirceşte fiinţa umană. De vreme ce slăbireatensiunilor prin convulsia erotică este formula însăşi a tot ceeste viu (până şi aurorele boreale nu sunt nimic altceva decâtnişte orgasme cosmice), doar ea va pune capăt "supunerii oarbe faţăde Führer", va duce la dispariţia treptată a posesivităţii, acancerului, a dictaturii, a violenţei.
Acest militantism al reconstrucţiei prometeene va atinge apogeulodată cu Freud, desigur, care a revelat temelia carnală acivilizaţiilor noastre, odată cu Herbert Marcuse, plecat să-şirăspândească învăţătura în SUA, dar, mai ales, odată cu WilhemReich, medic disident în raport cu psihanaliza şi cu partidulcomunist german, mort în Statele Unite în 1957. Refuzând să facădiferenţa între revoluţia socială şi revoluţia personală, susţinândcă "viaţa sexuală nu este o afacere privată", Reich, victimă anazismului şi a stalinismului, va căuta, întreaga-i viaţă, săgăsească cel mai bun mijloc de a scăpa "servilei structuriumane".
Numai deplina aptitudine către plăcere îi va reconcilia pe oamenicu ei înşişi şi le va permite să izgonească din mentalul lorinfantilele derivative care sunt pornografia, romanul poliţist,povestirile de groază şi, mai ales, supunerea faţă de şef, toatelegate de teamă, adică de frustrare. "Civilizaţia maşinistăautoritară", misticismul religios, represiunea burgheză creează înjurul fiecărui individ o "carapace emoţională" care ucide bucuriade a trăi şi chirceşte fiinţa umană. De vreme ce slăbireatensiunilor prin convulsia erotică este formula însăşi a tot ceeste viu (până şi aurorele boreale nu sunt nimic altceva decâtnişte orgasme cosmice), doar ea va pune capăt "supunerii oarbe faţăde Führer", va duce la dispariţia treptată a posesivităţii, acancerului, a dictaturii, a violenţei.
Revoluţia sexuală bine înţeleasă nu este oameliorare a tulburărilor genitalităţii: ea reprezintă o rupturăistorică, ne face să trecem, în termeni marxişti, din preistorie înistorie. Odată cu Wilem Reich, ne aflăm într-un utilitarismbiologic fondat pe o metafizică a mântuirii: ca şi graţia lacalvinişti, orgasmul este poarta îngustă a răscumpărării. Putereade lichidare pe care el o implică constituie panaceul care - secrede - ne va păzi de toate epidemiile politice sau fizice:"Fericirea sexuală a populaţiei este cea mai bună garanţie asecurităţii sociale a tuturor". De vreme ce trupul nostru estesingura noastră patrie, solidară, ca şi la greci, cu cosmosul şi cumişcările climaterice, partida fundamentală se joacă în pântecelebărbaţilor şi al femeilor. De noi depinde să facem din el o grădinăa tuturor desfătărilor sau un infern al refulărilor: căcibioenergia care ne străbate în timpul spasmelor este chiar cea careînsufleţeşte materia vie şi mişcarea stelelor (W. Reich, exilat lasfârşitul vieţii sale în America, unde a fost persecutat de FBI, vaconstrui nişte maşini ciudate prin care să capteze radiaţiile"orgonice", printre care un sparge-nori care va reuşi să aducăploaia în deşert). În funcţie de faptul că veţi avea sau nu orgasm,pământul va bascula în armonie sau în discordie: deja Fourier făceao analogie între copulaţia umană şi cea a planetelor şi vedea înCalea Lactee un imens depozit de sămânţă luminoasă. Dacă oamenii arface cu şi mai mult zel dragoste, ei ar da naştere unei mulţimi degalaxii care ar lumina planeta a giorno şi ar rezolva foarteieftin problema iluminării. Sade însuşi va compara juisanţa cu oirupţie vulcanică şi apatia libertinului cu blocurile de lavărăcită după explozie.
În anii '60, care i-au redescoperit pe aceştiautori (care au fost şi inspiraţia anumitor secte milenariste),sexul va deveni demonstrativ, încărcat fiind de un statutmesianic: prin el vorbeşte, în mod nedesluşit, nici mai mult, nicimai puţin decât enigma umană. Turbulenţele Erosului nu pot fireduse la un şuvoi de impudoare, aşa cum au susţinut nişte spiriteipocrite, ci ele corespund unei "revolte a sufletului", aşa cumnota deja marele istoric Denis de Rougemont în 1961. Paradisul urmasă fie recreat cu înseşi instrumentele căderii, urmând să fieastfel fabricaţi o nouă Evă, un nou Adam. Strămoşii noştri aubâiguit ceea ce noi enunţăm acum în mod limpede; cei mai bunidintre ei au fost nişte precursori, noi intrăm acum în Împărăţie,în starea majoră a umanităţii. Părţile ruşinoase ale omului devinpărţile sale glorioase, dar şi părţile sale războinice. Erecţiaeste o insurecţie, trupul stăpânit de Eros răstoarnă dictateleordinii stabilite, dorinţa este profund morală. Nu se mai simtenevoia de a recurge la vechiul concept freudian de sublimare,instinctele sunt în ele însele sublime şi cuprind integralitateacondiţiei umane. De vreme ce răul era de origine pulsională, omulurma să devină bun făcând dragoste. Coitul este rebeliune împotrivasocietăţii şi totodată împlinire a naturii umane. Această pretenţiea profeţilor eliberării de a interveni în sursa însăşi asensibilităţii explică exaltarea şi totodată tonul lorbelicos.
Epoca a întărit bănuiala, deja trezită defilosofia Luminilor, că iubirea nu-i decât o mască a dorinţei, ominciună, inventată de oameni pentru a-şi ascunde pofta. "Iubireanu mai există, spusese Robert Musil, rămân doar sexualitatea şicamaraderia." Deleuze şi Guattari vorbeau şi ei despre "josnicadorinţă de a fi iubit". Aşezat pe banca acuzaţilor, sentimentul vafi achitat de dorinţă, cu condiţia de a renunţa la preeminenţa saşi de a se mulţumi cu un mic rol în noul scenariu care se scria.Trebuia deci ca antica formulă "Te iubesc" să fie înlocuită prinsingura formulă autentică: "Te vreau". Este un elogiu al omuluigol, redat lui însuşi, binelui său celui mai preţios: corpul,singura realitate a unui materialism bine înţeles. De vreme cerefularea provoacă nevroze şi patologii, desfrâul nu va finiciodată îndeajuns de desfrânat. Nici un exces al copiilor lui Mai68 nu putea fi atât de urât ca hidoasele restricţii exercitate depărinţii lor. De unde şi toleranţa din toţi aceşti ani faţă detoate formele de atracţie, inclusiv incestul şi pedofilia, şi deunde şi certitudinea că şi copiii au dreptul la o sexualitate, fieşi cu adulţii. Irenismul discursului pueril acoperea practici careerau mai puţin puerile. Din una şi aceeaşi mişcare iubirea erasmulsă prizonieratului domestic, iar familia şi educaţia erauremodelate. Oricine considera că vechile obiceiuri aveau farmec eraacuzat de trădare. Nicio îndoială nu era îngăduită: epoca găsisesoluţia suferinţelor sentimentale şi, în mod accesoriu,suferinţelor sociale.
Anii '60-'70 au fost o revoluţiesentenţioasă, asemenea romanelor libertine din secolul alXVIII-lea: diversele erotici, diferitele perversiuni au fosttransformate în idei revoluţionare, îndreptate împotriva ordiniistabilite. Este prea mult ignorată ambiţia cvasireligioasă aacestei perioade care a vrut să arunce în desuetudine comediajalnică a sentimentului aşa cum apare ea de la Racine şi până laProust, şi să iniţieze o aventură fără de seamăn. Malraux vorbea,în legătură cu Comuna din Paris şi cu Mai 68, despre un "idilismturbat", despre o voinţă de a-i reconcilia pe oameni între ei, fieşi cu preţul violenţei. S-a ajuns, e drept, după aceste zile, la"totul politic" şi la obiceiul nostim, încă în vigoare şi astăzi,de a face să treacă distincţia de dreapta/stânga prin dormitor,poziţia misionarului şi prostituata fiind de dreapta, iar sodomiaşi amorul în grupă de stânga! Credinţă capitală a acestei perioade,ce era convinsă de superioritatea ei: nu există tragedie, nu existădecât rele construcţii sociale (constructivismul ideologic esteînsăşi evanghelia gândirii occidentale, perceptibil astăzi înteoria genurilor). Anii '60-'70 înseamnă cultul angelismului luiEros, magnific, în mod obligatoriu magnific de îndată ce nu maieste sufocat de cenzură, de preoţi, de comisarii politici şi deburghezie, şi mai înseamnă elogiul "economiei libidinale"(Jean-François Lyotard), al "maşinilor dezirante" (Deleuze,Guattari), în care fiecare îşi caută adevărul. Răsturnarefundamentală: din suspectă, juisanţa devine obligatorie, oricine ise sustrage este bănuit că-i grav bolnav. Un nou terorism alorgasmului înlocuieşte vechile interdicţii. Pentru antici, Eros eraun zeu: pentru moderni este cel care face zei din noi.
Cu un bemol totuşi: o lectură netendenţioasăa marchizului de Sade, în sfârşit publicat in extenso înanii aceştia, ar fi putut tempera lectura fanaticilor noştri: acestaristocrat decăzut, desfrânat recidivist care, de la Vechiul Regimla Imperiu, va fi petrecut douăzeci şi şapte de ani din viaţa sa înînchisoare, a arătat fără încetare, de-a lungul romanelor sale,dorinţa emancipată înclinând irezistibil către arbitrar,brutalitate, crima de masă. Adevăratul scandal pe care-l reprezintăSade, acest mare fanion negru pus peste drapelul secoluluiLuminilor, nu-i lubricitatea sa furioasă, ci pesimismul său, felulsău pieziş de a confirma ceea ce religia a spus mereu, şi anume căsexul, departe de a fi neutru, duce de-a dreptul la cruzime. "Nuexistă bărbat care să nu vrea să fie despot când are sexul înerecţie", spune un personaj din Filosofia în budoar. Numaiel va fi înţeles aşa cum trebuie acel "Să te dedai fără niciolimită voluptăţii": să te dedai voluptăţii până la nimicireaceluilalt. Împreună cu Sade, în Europa, sexul a devenitlegislator, asociind licenţa erotică şi anarhia politică, dar încazul său e vorba de o legislaţie pusă în serviciul celor puternicipentru a-i zdrobi pe cei slabi şi a dispune de ei până laexterminare. În întregime pradă euforiei sale, întreaga epocă, cuexcepţia unui Bataille şi a unui Blanchot, nu va fi produs decâtlecturi saint-sulpiciennes ale divinului marchiz, promovatla rangul de delicat manipulator de sintagme baroce sau precursorpreţios al frumoşilor cu păr lung care se împerecheau în fumulţigărilor cu marihuana şi în vibraţiile muziciiameţitoare.
Din volumul cu acelasi titlu,in pregatire la Editura Trei, colecţia "Acum pentru viitor".Traducere de: Irina Mavrodin
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
