Prima atestare documentara a cetatii Oradea dateaza din anul 1247, cand marchizul Rugerre di Puglio a descris, in poemul Carmen Mizerabile, incendierea si cucerirea acesteia de catre mongoli. Daca pana in sec al XIII-lea cetatea a fost fortificata cu val de pamant si palisada, ziduri din piatra pe anumite portiuni si turnuri din lemn la poarta si la colturile incintei, incepand cu sec al XIV-lea fortareata a devenit heptagonala. Arhitectii italieni au realizat ulterior noua cetate pentagonala (1618-1648), cu bastioane la colturi si sant de aparare umplut cu apa. Transformarea cetatii in sediu al garnizoanei, cazarma si inchisoare, i-a determinat pe austrieci sa initieze o ampla campanie de reparatii si reamenajare a acesteia (1775-1776), definitivandu-se constructiile care sunt vizibile si in prezent. Imparatul Iosif al II-lea a anulat prin decret caracterul militar al cetatii, atribuindu-i un rol militar auxiliar (16 mai 1857). Unirea din 1918 a dus la transformarea cetatii in scoala de jandarmi. Dupa 1945, fortareata a devenit sediu al Ministerului de Interne si Ministerului Apararii Nationale, fiind utilizata si ca sediu de tranzit al Securitatii.
Rezistenta fortaretei a fost certificata si de asediile prin care a trecut de-a lungul vremii. Unul dintre acestea a inceput la 25 septembrie 1598, cand 20.000 de turci condusi de Satag Mehmed au inconjurat cetatea. Generalul austriac Melchior von Rodern avea in interior doar 2.000 de pedestrasi si 500 de calareti sprijiniti de 1.500 de ostasi ai lui Mihai Viteazul. Aspectul este reliefat de scrisoarea trimisa de domnitorul muntean imparatului Rudolf al II-lea: "Pe cand Oradea era impresurata de Satag Mehmed, indemnand din nou pe transilvaneni de a da ajutor, am trimis eu insami acolo o buna parte din oastea mea, cat mi-a fost cu putinta". Cu toate astea, doar 100 de locuitori au venit in ajutorul asediatilor. Turcii au sapat santuri in exteriorul cetatii pentru a mina bastioanele fortaretei. La 17 octombrie, genistii au aruncat in aer doua bastioane. Privirile celor asediati s-au indreptat spre cer. Numeric erau depasiti, iar asediul nu putea dura la infinit. Si, unicul aliat natural care putea sa dea peste cap insistenta turcilor si-a facut datoria. Timp de cateva zile a plouat torential. Raurile Cris si Peta au iesit din matca. Santurile sapate de turci pentru minarea bastioanelor s-au umplut cu apa, iar tabara acestora a fost inundata. In aceste conditii, Satag Mehmed a sistat operatiunile.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
