Ziarul de Duminică

Poetul, cerşetor la porţi de rouă/ de Marius Vasileanu

Poetul, cerşetor la porţi de rouă/ de Marius Vasileanu

Autor: Marius Vasileanu

11.12.2014, 23:54 201

Aflat astăzi pe continentul american (Canada), Dumitru Ichim continuă să se inspire în creaţia sa din culturi exotice, cum este cea a amerindienilor, dar nu în volumul de faţă. Dimpotrivă, dorul de ţară pare să fie astâmpărat prin recurgerea la temele specifice spaţiului mioritic, astfel încât poetul publică în volumul „Apa morţilor” o amplă replică lirică intitulată „Meşterul Manole” sau reia poeme inspirate din literatura creştină.

Din aceeaşi specie precum preotul-poet Ioan Pintea, Dumitru Ichim rămâne captiv spaţiului sacru, fie că face referire la tradiţiile româneşti, fie ale altor culturi. Verva şi fibra natală rămân viguroase, fără a aluneca în capcana păşunismelor.

Volumul „Apa morţilor” are o tulburătoare dedicaţie, dezvăluind o autobiografie plină de încercări: „Sfintei Fecioare Maria care m-a păzit, când aveam doar câteva zile, să nu fiu lovit de gloanţele soldatului rus care trăgea nebuneşte într-o mamă cu pruncul în braţe, fugind prin lanul de porumb.”...

El însuşi frământat de tema „Meşterului Manole”, Valeriu Anania observă că în poemul omonim al lui Dumitru Ichim se identifică o dimensiune cristică, a cărei rădăcină este, poate „în una din glosele filologice ale Părintelui Stăniloae; Manole e derivat din Emanuel, unul dintre numele biblice ale lui Hristos” (p. 8). Întrucât tema sacrificiului destinat împlinirii unei construcţii este în realitate pre-creştină şi universală – observaţia filologică a lui Dumitru Stăniloae este cel puţin discutabilă, în opinia subsemnatului. Dar aceasta nu împuţinează nicidecum valoarea poetică a versurilor scrise de Dumitru Ichim. Inserţiile creştine, precum înlocuirea Anei cu Maica Domnului (o translaţie inspirată din „Mioriţa”, susţine Valeriu Anania), dau substanţă şi culoarea de basm noii creaţii. Căci în paginile prezentului volum: „este evidentă paralela simbolică a Apostolului Pavel: Mirele-Mireasa = Hristos-Biserică). Legenda înfăţişează un Manole-Meşterul care-şi zideşte (îşi îngroapă soţia în zidire), ca jertfă răscumpărătoare; poemul de faţă ne prezintă un Manole-Hristos care-şi zideşte Mireasa în sensul creator al Cuvântului” (p. 9), constată V. Anania.

În ceea ce ne priveşte am fost atraşi de alte câteva poeme a căror apropiere de glosa eminesciană produc tonice bucurii lirice. Spre deosebire de poemul dramatic în cinci tablouri dedicat Meşterului Manole, celelalte poeme ale prezentului volum au varii subiecte, fără a ieşi însă din universul creştin, ci îmbogăţindu-l. Iată câteva titluri, edificatoare: „Primul vis de Crăciun”, „Raza magilor”, „Naşterea punctului”, „Catavasie” ş.a.m.d. Un ultim ciclu de poeme se intitulează „Grăirea pietrelor primare” şi pare cea mai izbutită parte a cărţii.

Propun un poem format din înseşi titlurile acestor poezii din ciclul „Grăirea pietrelor primare”: ”Piatra ochiului triunghi/ Piatra ceasului al IX-lea/ Piatra olarului/ Piatra teiului/ Apofatica piatră de alb/ Piatra de posibilă eclipsă/ Piatra copacului de soare/ Piatra cinei de taină/ Piatra somnului de statuie/ Piatra pierdută a soarelui/ Piatra din piatră/ Piatra văii altui cer/ Piatra cu înger/ Piatra din Casa Pâinii/ Piatra de catavasie pentru copii/ Piatra eclipsei de ureche/ Piatra de ascultat corabia/ Piatra de dinte şi gheară/ Piatra de drum haric/ Piatra văduvă de soare”...

Aspectul ludic al majorităţii poemelor de faţă este abil conturat de ritmul şi de limba nostalgică după vechile cazanii: „De-aş avea urechile pe umăr,/ aş putea să scap de număr./ Crescutul lor pe lipsa de aripă/ m-ar auzi a zbor de dincolo de clipă –/ adânc eon cu crinii mă/ ascund urechii-inimă”. În poemul „Piatra eclipsei de ureche” autorul operează tainice inserţii dinspre uriaşe subiecte biblice, precum „tăierea împrejur a urechii” ajungând să facă aluzie la „tăierea împrejur a inimii”, subiect de-a dreptul iniţiatic: „Urechile/ vechile/ perechile/ cum mi le-aş vinde printr-un soare crud;/ eu m-am născut cu ochiul să aud” (p. 135-136).

Poemul „Cerşetor la porţi de rouă” este reprezentativ pentru Dumitru Ichim şi pentru volumul „Apa morţilor”. După ce glosează asupra existenţei şi manifestărilor paradoxale ale timpului, autorul ajunge la concluzia suspendării Timpului prin actul Întrupării şi al şansei primirii lui Hristos sub forma împărtăşaniei: „Inimă cu patru delte/ Parcă-i chipul crucii celte/ Prin hugeag spre ametistă:/ Timpul e sau nu există??/ Pururi mie revărsare,/ Nu-s nici fluviu, nu-s nici mare,/ Totodată-s amândouă,/ Cerşetor la porţi de rouă.// Feciorelnicul genunii/ îl privesc din pragul lunii/ Învârtindu-se ca fusul./ Unde-i josul, unde-i susul?//Nu-i colibă pământeană/ Nord sau Sud să prindă-n geană./Timpul – noaptea din Grădină –/ Nu-i din ceas, ci din lumină.// Din ne-este ne-nfiripă/ Setea pentru prima clipă/ Ce-având totul nu-i dorinţă/ Către sorbul de fiinţă.// În mişcare nemişcată/ Spre triunghiul ce-i şi roată,/ Nod la firu-i de lumină/ Timpul ni l-a frânt la Cină.” Sunt evidente temele eminesciene în cele de mai sus – dacă ar fi să ne oprim numai la „Scrisoare I” şi la vedantinul Imn al Creaţiei.

Poemul omonim cu titlul volumului se constituie într-o amplă meditaţie asupra existenţei. Atmosfera gravă a poetului nu este depăşită decât de sinceritatea sa. Credinţa biruie întrebările inspirate pare-se dintr-un „furt de eu din alte vremuri” (p. 65). Moartea ca temă maximă de meditaţie şi neastâmpărată revenire la cele esenţiale – de unde şi îndemnul Sf. Părinţi, încă din primele veacuri creştine, acela de a reveni zilnic la acest gând. Dar bucuria şi nădejdea creştină se anunţă indiferent de încercările omului-trecător fie şi prin poem: „M-ai părăsit?// Eu vin către Tine/ urcând către floarea de tei/ scufundându-mă în trei.// Apa Morţilor/ e atât de aproape,/ e atât de departe/ că parcă uitând am trecut/ dincolo/ pragul de moarte/ când Dumnezeu m-a-mbrăţişat/ pentru prima dată/ strângându-mă în pleaoape.” (p. 68).

Nu-i bucurie mai mare să descoperi că dincolo de limba de lemn a discursului popesc, din ce în ce mai greu accesibil massei, există şi preoţi – precum Dumitru Ichim – care străbat Calea Poeziei şi care, în plus, mai păstrează taina deschiderii cu câte-un vers a porţilor Rugăciunii...!

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO