Ziarul de Duminică

POLEMICI CORDIALE / Pe marginea Festivalului National de Teatru: o tentativa de polemica

Print Mail

07.01.2009, 14:31 50

Acest articol nu se doreste un drept la replica, ci o incercare de ridicare a unei manusi aruncate de autoarea rubricii de teatru a Ziarului de duminica, reputat critic de teatru si mai nou presedinta AICT-Romania. Doamna Alice Georgescu a dedicat un mini-serial editiei cu numarul 18 a Festivalului National de Teatru, remarcand o serie de aspecte ale acestuia de natura sa-i trezeasca nemultumirea. Citind cu regularitate rubrica semnata de domnia-sa am remarcat ca de cele mai multe ori nemultumirea – fata de spectacole, carti, persoane si fenomene teatrale – este dominanta acestora, asa incat nu era decat firesc sa se regaseasca aceeasi stare si in ceea ce priveste FNT 2008, care nu este decat o suma a realitatilor teatrale romanesti (si, de curand, internationale, ceea ce starneste nemultumiri de alta natura).

Totusi, as vrea sa raspund catorva intrebari pe care le ridica articolul, fiindca mi se par simptomatice si ating superficial zone care ar trebui analizate in mod profund, pentru binele teatrului romanesc deplans aici. Cele doua chestiuni generale aduse in discutie fragmentar si care ar merita aprofundate, poate chiar intr-o polemica in adevaratul si constructivul inteles al cuvantului sunt: 1."national versus international" si 2. "nume grele versus tineri creatori aflati in cautarea unui "culoar propriu", ca sa folosesc chiar definitia folosita de Alice Georgescu.

1. National versus international

Recunosc: comentariile cu privire la "riscurile" si diversele "neajunsuri" pe care le-ar crea prezenta unor spectacole din strainatate pe scenele romanesti nu inceteaza sa ma uimeasca! Dincolo de uimire, insa, cred ca ar trebui discutat serios despre nevoia de o noua intelegere a termenului "national" intr-un context politic si geopolitic complet schimbat in Europa anului 2008. A devenit clar pentru toata lumea – cum pare sa nu fie inca pentru noi – ca, in noul context, adjectivul "national" nu se mai apropie de "local" si nici de "nationalist", ci desemneaza o contributie la cultura lumii, nu numai reprezentativa pentru cultura din care vine, ci si semnificativa la nivel international, care nu poate fi declarata ca atare decat prin comparatie, prin confruntare. Cine nu este decat national, cine nu depaseste in vreun fel granitele propriei culturi (din care e foarte bine ca-si trage radacinile) se cheama ca nu poate intra in dialog cu alte culturi, ca nu circula, pe scurt, ca nu exista.

Cum mai poate cineva sa creada in Romania lui 2008 ca teatrului romanesc i-ar folosi in vreun fel sa se conserve intr-o izolare care a functionat aproape perfect dupa 1990? (as zice ca, dupa iesirea noastra in lume in anii 90, dupa Festivalul UTE din 1995 si cele doua editii anterioare ale FNT, 2006, 2007, prima infuzie masiva de informatie teatrala vie, care sa ajunga si la spectator, s-a produs abia in aceasta toamna, prin FNT si Festivalul UTE, plus alte cateva turnee separate ale unor teatre si companii de dans din afara). Sa spui ca e prea mult echivaleaza cu o condamnare la vesnica ingropare intre niste granite care altfel – politic, economic, turistic – sunt de mult transgresate. Tocmai cultura sa intareasca granitele, cand ea e datoare sa le inlature?

Acuza legata de nepunerea in lumina a teatrului romanesc, defavorizat de calitatea mai buna a spectacolelor din strainatate (altfel spus de autoare: "centrul de greutate s-a deplasat, din punctul de vedere al nivelului calitativ, dinspre selectia autohtona – care, dat fiind, macar, numele festivalului, ar trebui sa constituie si punctul sau de maxim interes – inspre spectacolele invitate din strainatate") este contestabila din mai multe puncte de vedere. 1. Sintagma "national" nu mai poate fi folosita in sensul restrictiv care i s-a dat pana acum din inertie (am detaliat mai sus – lumea se schimba, ideile noastre nu pot ramane fixe decat cu pretul de a ne arunca in ridicol). Prin urmare, "centrul de greutate calitativ" cade... unde e greutate/ calitate. 2. Oare munca selectionerului – oricare ar fi el si pentru oricat timp ar fi "instalat", cu termenul folosit in mod prezumtios de autoare, care altfel stie foarte bine ca exista niste reguli de numire a selectionerului – este sa faca teatrul romanesc sa para mai interesant decat e in realitate, eventual invitand spectacole mai putin reusite din afara tarii sau deloc? Cum altfel ar putea sa faca selectionerul ca teatrul romanesc "sa apara intr-o lumina buna" – admitand ca asta i-ar folosi la ceva, in conditiile in care lumina ar fi nu una naturala, ci una "de neon"? 3.Teatrul romanesc merita macar atata respect incat sa nu fie tratat ca un handicapat, care nu trebuie lasat sa se joace cu copiii frumosi si mai vioi din vecini, ca sa nu se deprime. In primul rand pentru ca nu este in situatia unui handicapat, chiar daca nici atat de frumos si de vioi cat am vrea noi sa fie nu este. Lasand metaforele deoparte, cred ca e momentul potrivit – dupa aceasta baie de teatru international facuta prin intermediul FNT si al Festivalului UTE in aceasta toamna (o baie necesara si, sa speram, cu efecte revigorante) – sa recunoastem ca suntem intr-un moment de cautari si de redefiniri absolut necesare si firesti. Din care putem iesi cu noi spectacole care sa repuna in lumina regizori deja cunoscuti, cu noi nume interesante, cu formule teatrale originale, in general cu o noua si mai puternica respiratie. Si atunci poate ca "centrul de greutate calitativ" in acest festival si in altele va fi din nou teatrul romanesc.

2."Nume grele versus tineri creatori aflati in cautarea unui culoar propriu"

Marile nume pe care le pomeneste autoarea cu nostalgie, ca autori ale marilor spectacole pe care FNT le-a invitat in primii sai ani de existenta, adica decada 1990-2000 sunt, in acest moment, intr-o cautare de innoire (unii) sau intr-o fundatura, lipsiti de directie (altii). Mai exista categoria care stagneaza. Cei care vin din urma isi cauta si ei, firesc, propria voce, precum si forma cea mai potrivita de exprimare (pentru ca realitatile teatrale sunt in schimbare la nivel mai amplu si mai general decat se vede din ceea ce se intampla la noi). Acest peisaj in schimbare, pe care il poate sesiza oricine vede suficiente spectacole peste tot in tara – sau macar in acele puncte, nu foarte multe, in care teatrele sunt cu adevarat vii si exista o dinamica reala – este, dupa mine, mai degraba un semn de sanatate decat unul de debilitate.

Si unde altundeva se poate vedea mai bine acest peisaj in schimbare decat intr-un festival dedicat teatrului romanesc? Menirea acestuia, cred eu, nu este sa incerce o cosmetizare a realitatii si nici sa se aplece asupra unor fenomene izolate, ci sa sondeze zonele cu un real potential de creativitate, indiferent de varsta sau gradul de recunoastere obtinut anterior de semnatarii spectacolelor. Observatia conform careia asta ar fi mai potrivit intr-un festival gen Atelier mi se pare expresia unui punct de vedere limitat: teatrul este viu numai atunci cand se afla intr-o stare de atelier, adica de cautare, de redefinire, nu atunci cand a inghetat intr-o forma fixa cu variatiuni, numai buna de integrat intr-un muzeu. Ma intreb cum ar putea arata un festival de teatru plin de „certitudini" (care vor fi ele) si "nume grele" si cui ar folosi un asemenea festival? Ma intreb, dar sunt sigura ca nu eu voi fi aceea care sa-l puna "in pagina" vreodata.

Absente in FNT

Cea mai radicala acuza adusa selectionerului (care sunt) a fost absenta catorva spectacole pe care autoarea le considera de nelipsit. E vorba de patru titluri, dar de doua realitati diferite. Spectacolul "Unchiul Vanea", desemnat aproape in unanimitate de critica teatrala cel mai bun din 2007 si distins cu Premiul pentru cel mai bun spectacol la Gala Uniter a absentat din FNT din vina regizorului sau, Andrei Serban, ceea ce nu l-a impiedicat pe acesta din urma sa se victimizeze in discursuri publice declarand ca a fost "cenzurat" de FNT. Adevarul este ca dl. Serban a conditionat prezenta spectacolului "Unchiul Vanea" in FNT de prezenta altor spectacole ale sale montate in Romania, cerand sa aiba o "stagiune Andrei Serban", conditie pe care am considerat-o inacceptabila, tocmai pentru ca era vorba despre un Festival National, nu unul de autor si pentru ca, din pacate, nu toate spectacolele dlui. Serban montate in Romania sunt de nivelul atins de "Unchiul Vanea". Dat fiind ca am facut parte din juriul UNITER care a desemnat acest spectacol drept "cel mai bun" din anul trecut si l-am declarat cel mai bun si in topul facut de Ziarul de Duminica, cred ca nu pot fi banuita de alte ratiuni pentru absenta – cu adevarat regretabila, sunt de acord – a acestui spectacol din selectia operata de mine. M-am luptat ca acest spectacol sa fie prezent in FNT, dar cred ca totul are o limita si singurul lucru pe care recunosc ca nu l-am facut asa cum trebuie – din greseli se invata – a fost ca nu am explicat suficient in public carui fapt se datora aceasta absenta (n-am facut-o din respect pentru regizor si teatrul care a produs spectacolul, dar se vede ca respectul se poate intoarce impotriva ta).

In ceea ce priveste celelalte trei spectacole mentionate de semnatara articolului – unul semnat de Silviu Purcarete, celelalte doua de Bocsardi Laszlo, aici intervine ceva oricand contestabil, si anume gustul propriu: desi ii urmaresc cu mare interes pe cei doi autori de spectacole si cred ca sunt realmente nume "grele", cum spune doamna Georgescu, spectacolele cu pricina nu mi s-au parut reprezentative pentru creatia lor. De altfel, fiecare dintre criticii de teatru care au scris despre FNT 2008 remarcand absente au pomenit un alt titlu, ceea ce demonstreaza, daca mai era nevoie, ca nimeni n-are vreo sansa sa multumeasca pe toata lume, orice ar selecta.

Mai trebuie sa comentez o observatie foarte periculoasa cu care se incheie seria articolelor semnate de Alice Georgescu: dupa ce admite ca stia si domnia-sa, asa cum stie multa lume, ca "teatrul romanesc este in suferinta", autoarea se intreaba daca "era nevoie de o reuniune festiva (si de sume uriase de bani publici) pentru ca sa afle acest lucru toata lumea". Ei bine, cred ca singurul raspuns pentru o asemenea intrebare este DA! E mai multa nevoie sa fie cheltuiti banii publici pentru a pune aceasta oglinda anuala in fata teatrului romanesc, pentru o justa evaluare a lui, decat sa fie cheltuiti din inertie si cu rezultate dezastruoase, mult mai multi, in fiecare zi, in mai multe teatre si institutii de cultura decat ne amintim noi ca exista in aceasta tara, ca sa ne iluzionam in continuare ca avem un "mare teatru". Cu alte cuvinte e mai bine "sa afle toata lumea" daca teatrul romanesc e in suferinta si cum anume (aici cred ca e nevoie, iarasi, de o discutie mai aplicata, fiindca e discutabil daca si cat e de "in suferinta" – poate ca incepe doar sa fie altfel decat ne-am obisnuit noi sa-l vedem si atunci suferinta e mai mult in ochiul privitorului). Orice e mai bine decat sa ascunzi gunoiul sub covor si sa te faci ca nu exista.

Si mai e ceva: teatrul romanesc nu se face in festivaluri (nici macar in Festivalul National de Teatru), ci in teatrele hranite zi de zi din aceiasi bani publici, iar daca rezultatele sunt altfel decat le dorim noi, asta e si vina celor care isi duc activitatea in respectivele teatre fara sa se intrebe vreodata daca cheltuie cu sens sau nu banii de la buget si ce anume ar putea face ca sa fie cheltuiti mai bine. In ce ma priveste, nu vad o mai buna cheltuire a banului public – care se duce la noi pe te miri ce - decat reuniunile culturale, mai mult sau mai putin festive, cu singura conditie ca ele sa nu fie formale, sau construite astfel incat totul sa arate mai bine decat in realitate, ci autentice si vii, cu toate nemultumirile ce ar putea decurge din asta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels