Zidurile sale au văzut multe. Au fost martorele strălucirii şidecăderii familiei Manuk. Între ele s-a pus la cale şi s-a semnat,la 16 mai 1812, prin ignorarea absolută a Capitulaţiilor, cedareateritoriului dintre Prut şi Nistru, numit de ruşi Basarabia, decătre un fals stăpân - Imperiul Otoman - unui fals apărător aldrepturilor ortodocşilor români - Rusia. S-au înveselit lacomediile nemţeşti ale trupei lui I.D. Ionescu. Ori au asistat ladiscursurile politice ale lui Alexandru Averescu, Octavian Goga,Barbu Delavrancea, Grigore Trancu-Iaşi, Iuliu Maniu . IstoriaHanului Manuk este bogată, întortocheată, fascinantă, mai ales laînceputurile ei, când seamănă cu o ţesătură savantă de politicăsecretă, trădare, jaf şi crimă!
Celor interesaţi de amănunte picante le recomand lucrarea "Manukbey Mizraian", operă a lui Gheorghe Bezviconi, un istoric harnic şisagace, pe nedrept uitat de istoriografiasincer-postcomunistă.
Aici vom spune doar că Manuk, armean din Rusciuk, pe numele s[uEmanoil (Manuk) Mirzaian, a venit în Bucureşti odată cu izbucnireaRăzboiului ruso-turo în 1806, anul ctitoririi hanului ce-i va purtanumele. Înzestrat cu inteligenţă superioară, cultură aleasă, simţpractic şi abilitate în afaceri, a reuşit să îşi creeze din mers unnume princiar şi o avere considerabilă.
Agent dublu turco-rus, a servit precumpănitor interesele Rusiei,deşi turcul îl ridicase la demnitatea de dragoman şi-i conferise înanul 1808, înşelat de aparenţe, rangul de bey deMoldova: "Ca răsplată pentru devotamentul său îi hărăzesc titlul deprinţ al Moldovei şi doresc ca pe viitor să adâncească strădanialui în slujba mea". Dacă n-ar fi fost însăşi opinia celor înşelaţi,sultanul Mahmud II şi marele vizir Mustafa Bairaktar, aş ficonsiderat textul citat ca pe un exemplu unic de cinism! Nu maispun că în perioada septembrie-decembrie 1808 dumnealui Manuk afost chiar domnitor nominal, adică domnitor neuns de mitropolit,deci superior unui caimacam. Îl reprezenta pe Sultan, dar îl serveape Ţar. Nu cunosc altă culme a ipocriziei!
Fugit în mare taină din Constantinopol, în urma căderii îndizgraţie a protectorului său Mustafa paşa, agentul dublu a revenitîn Bucureşti în 1809, spre ghinionul românilor moldoveni. Dupăîncheierea păcii, la 16 mai 1812 - când Principatele Române au fostlipsite de domnitori -, ţarul Alexandru I l-a înnobilat cu titlulde cavaler al Ordinului Sf. Vladimir şi l-a numit consilier destat.
După un periplu prin Ardeal, Manuk s-a retras obosit de atâteatrădări în noua gubernie Basarabia, ocupând conacul familiei Arboredin noua capitală Chişinău. Îşi făcuse datoria faţă de stăpân,numai că, în 1812, abuzase ilegal de titlul de prinţ al Moldovei:nu mai era "domn" de trei ani şi jumătate!
S-a stabilit la Hânceşti. Cumpărase vechea moşie boierească nude la boierul moldav Cogâlniceanu, rămas la Iaşi, ci de la amantaŢarului, prinţesa Dolgorughi, stăpână peste noapte a unui întregţinut rechiziţionat. Manuk a trebuit să scoată din pungă 300.000 degalbeni, sumă care a intrat în posesia drăgălaşei prinţese. Acolo,la Hânceşti, a construit un castel cu arhitectură bizară, uneleodăi fiind pictate de Aivazoski cu teme marine.
S-a bucurat mai puţin de un an de frumuseţea castelului, unspion otoman reuşind să-l otrăvească. În ziua aceea, de 20 iunie1817, se împlineau exact cinci ani de când Mahmud al II-lea îlcondamnase la moarte pentru înaltă trădare. Trădătorul murise închinuri, dar Moldova a rămas tot înjumătăţită!
Câtă vreme a trăit Manuk, hanul a prosperat în mod aproapemiraculos. Posedând o curte suficient de spaţioasă pentru a puteaadăposti convoaiele comerciale în trecere prin Capitală, el aservit ca loc de refugiu pentru "taxiduri". Dupămoartea lui Manuk, situaţia s-e schimbat încetul cu încetul.Epitropii au arendat numeroasele moşii ale familiei, ca să scoatăşi ei un ban, iar hanul avea "mai mulţi stăpâni, semn răuprevestitor de pagubă grea". Călătorii de vază, precum conteleruso-italian Anatol Demidov, deşi nu-l ocolesc, au puţine cuvintede laudă pentru confortul şi aspectul său.
În fine, cutremurul din 1838 îl loveşte cumplit. ArhitectonulFeiser, constatând stricăciunile, cere Sfatului Orăşenesc "ca săîndatoreze chiriaşii acelei părţi dinspre Vadul Sacagiilor a ieşidin locuinţele lor, spre depărtarea primejdiei ce-i ameninţă stareaproastă a pomenitelor ziduri". Din documentele publicate de GeorgePotra se poate deduce o anumită insistenţă din parteaautorităţilor, fapt ce l-a determinat pe Murat Manuk, nepotul şimoştenitorul direct al fondatorului, să vândă în 1842 hanulpitarului Dimitrie Economu şi asociaţilor săi Lambru Vasilescu şiGheorghe Iconomidis.
Dar afacerile, în loc să se îndrepte, au înregistrat un regresresimţit, în primul rând, de către han. Pictorul Auguste Lancelots-a simţit adânc ofensat în calitatea sa de oaspete: "Oamenii cunervii delicaţi şi cu pielea subţire vor face bine să nu intre înacest han. Aşa cum este el acuma, e locul de întâlnire achirigiilor transilvăneni, tolbaşilor germani, speculanţilormărunţi turci, bulgari şi greci, a tuturor călătorilor cu banipuţini, precum şi a meseriilor fără nume, cărora nu le place luminazilei". În ultima frază se referea la tâlhari...
Viziunea lui Lancelot era tributară, neîndoielnic,romantismului târziu. Întâlnim în reclame oameni opuşi maniereicârcotaşe a francezului, indivizi practici, preocupaţi de o imaginecât mai favorabilă în rândul clienţilor. Doctorul Iosef Auerbach serecomanda astfel: "După ce mulţi ani am practicat în Belgradultransilvan ca doftor în mediţin şi care acuşa aflându-mă aicea, încapitala Bucureşţiului, dau nădejde de un desăvârşitpractis de mediţin şi mă recomandez tutulor pătimaşilor oameni întoată ramura ştiinţei de mediţin ca să le dau deplinul ajutordoftoricesc." Alt client al hanului, "un păsarar din Hamburgia",îşi anunţa onor clienţi că vinde "papagali care imitează şi repetăaceleiaşi vorbe ce pronunţă omul în mai multe limbi".
Din nefericire, vremurile noi aduc şi schimbări de concepţie.Hanurile de modă veche, pentru a rezista concurenţei, dar şiepidemiei de demolare care a bântuit în a doua jumătate a secoluluitrecut, trebuiau primenite şi rebotezate. În 186l Hanul Manuk estescos la mezat de autorităţi si cumpărat de Lambru Vasilescu, unpatriot care se grăbeşte să-1 boteze Hotei Dacia, considerând cădenumirea de han devenise caducă.
După un deceniu, folosit pentru diverse transformări şimodernizări, jurnalele bucureştene anunţă inaugurarea MareluiHotel Dacia. Dispunea de 20 de odăi la parter şi 107 odăi la etaj,23 prăvălii şi 15 pivniţe. În curtea pavată "prea frumos" cu...piatră de râu, funcţiona o cafenea pentru "trecătorii muşterii".Marele hotel dispunea şi de două "saloane" spaţioase, într-unulproducându-se trupa lui I.D. Ionescu. "După fiecare danţ, se jucacâte o chansonetă, iar la miezul nopţii avea loc marele cancan.Hărmălaia - spune Papazoglu - se auzea până în Dobroteasa, stricândsomnul cocoşilor, care cântau la ore nepotrivite". Câţiva ani,acolo s-au ţinut baluri mascate frenetice, gustate de public şipentru că orchestra de acompaniament era condusă de popularulviolonist Ludovic Wist, profesor de muzică la "Conservatorul depeste drum de Sfântul Dumitru".
La început de secol 20 şi în următoarele trei decenii,"salonul", devenit "Sala Dacia", a însemnat un punct de atracţieexclusiv pentru amatorii de politică. Discursurile unor mari oamenipolitici şi mari oratori, precum Tache Ionescu, Barbu Delavranceaşi Octavian Goga, au rămas exemplare prin frumuseţea şi logica lorimpecabilă, prin patriotismul lor constructiv, verificat şiverificabil în actele guvernării. Nu doar o dată, soluţiile deîntărire a României Mari au fost găsite la aceste întruniri, ţinuteîn locul unde Ţarul obţinuse în mod samavolnic jumătate dinMoldova. Era o frumoasă recompensă a destinului. Dar şi ruşii şi-auluat revanşa. Din cele două edificii, România Mare şi Hanul Manuk,numai hanul a rămas în picioare şi cu perspective de viitor.
EMANUEL BADESCU (n. 25 august 1952) este bibliotecar încadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Romåne.Licen]iat în istorie la Universitatea Bucure[ti, a colaborat cupeste 1.000 articole la revistele "Formula AS", "Lumea Magazin","Magazin Istoric" [i la "Ziarul de Duminic`". A publicat 1Decembrie 1918 Alba Iulia - Bucureşti [iImnurile na]ionale la romåni. Este şi coautor al volumelorScurtăistorie a regalităţii înRomânia, Nicolae Ionescu. Bucureştii dealtădată, De la Vatican laIerusalim, Conspiraţiasecurităţii,Bucure[tii \n imagini \n vremealui Carol I (volum premiat de Uniunea Scriitorilor).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
