Ziarul de Duminică

Povestea bucătarului român care şi-a clasat restaurantul de lângă Londra în topul celor mai bune 10% din Marea Britanie

Bucătarul englezilor/ de Paul Angelescu, Amalia Enache

Autor: Ziarul de Duminica

02.02.2013, 11:33 1920

Mergem acum in Anglia, sa facem cunostinta cu Loredan Gargalîc. Romanul nostru se lauda ca este singurul executive chef din Regatul Unit. Are peste 29 de ani experienta in bucatarie, iar acum este sef peste propriul sau restaurant, clasat printre cele mai bune 10% din Marea Britanie. De-a lungul timpului, Loredan a gatit alaturi de bucatari faimosi, cu stele Michelin, si spera ca in scurt timp va primi si el propria stea .

Il gasim in Moreton in Marsh, la 100 de kilometri de Londra, sef peste propria bucatarie. Distinctia Double A one Rosette, primita anul acesta, confirma ca restauratnul sau este in top printre cele mai apreciate 10% din Regatul Unit.

A ajuns aici dupa 25 de ani de meserie grea si multe cutite si-au lasat amprenta pe mainile lui fermecate.

A inceput la Hotel Bucuresti in 1986, a fost apoi chef la ambasada comunitatii europene. Nu s-a multumit cu atat. A vrut sa invete si mai mult. Asa ca a plecat in Germania, iar apoi in Anglia. Peste tot a gatit cu tricolorul pe guler, iar din cand in cand le-a preparat englezilor propria varianta moderna de varza calita sau de mici. In 2005 restaurantul la care gatea a fost desemnat cel mai bun din Marea Britanie in preparate cu fructe de mare.

"Am avut momente, perioade de cate trei luni am lucrat cate 15- 16 ore pe zi fara pauza pentru ca nu-mi permiteam sa-mi iau liber."

In 2006 omul nostru este chemat la targuri de profil sa isi arate maiestria alaturi de bucatari faimosi ca Antony Warrol Thomson sau Raymond Blanc. Ultimul i-a si oferit un post in localul sau cu doua stele Michelin. Loredan l-a refuzat politicos. Se saturase sa fie subaltern.

A ales Moreton in Marsh pentru ca de jur imprejur sunt ferme si mai toate produsele locale.

Toti il stiu pe romanul care a venit sa revolutioneze gastronomia in micul lor oras.

Macelarul din zona a dat lovitura cu o reteta de carnati inventata de Loredan. Din carne de vanat, ciuperci de padure si afine. Spune cu admiratie ca Loredan este singurul bucatar pe care il cunoaste care isi transeaza singur carnea.

Cand s-a stabilit aici Loredan a mers din poarta-n poarta la toti agricultorii ca sa-si gaseasca cele mai bune ingrediente.

De altfel, romanul povesteste mandru ca in perioada in care lucra la Londra l-a cucerit pe Gordon Ramsey cu o omleta gatita perfect.

Dupa ce a preluat sortul de executive chef, Loredan l-a convins pe patronul hotelului sa bage mana adanc in buzunar sa renoveze localul si sa cumpere o noua camera frigorifica. Loredan conduce o echipa inedita. Are 10 angajati. Printre ei, Doru, un bucatar pe care l-a recrutat de la alt restaurant de lux pentru ca are reteta secreta pentru painea perfecta.

Alaturi de Doru ii gasim pe rockerul Jack, mezinul trupei si pe Dylian un fost campion national la box in Bulgaria.

Toti acesti oameni harnici ii aduc proprietarului 40 de mii de lire pe saptamana. Iar Loredan, pentru ca negociaza personal cu toti furnizorii stie sa tina costurile sub control.

In garaj are fazani luati cu o zi inainte direct de la vanatori la un pret incredibil.

Un executive chef ca Loredan castiga in Anglia intre 40 si 80 de mii de lire pe an. Acesta este si motivul pentru care a acceptat sa stea departe de casa , de sotie si mai ales de baiatul sau.

Din cauza programului incarcat, in tara ajunge doar de doua trei ori pe an.

Vrea ca fiul Robert sa isi termine studiile in Romania pentru ca are incredere in sistemul nostru de educatie. Pe Luminita a cucerit-o cu o cina, iar in noua lor casa , ea i-a oferit cel mai frumos cadou de pana acum.

In portbagaj, invelite cu mare grija, isi tine toate cutilele. Fara ele nu s-ar mai putea numi bucatar.

 

Reportaj difuzat de Protv în emisiunea "România, te iubesc!" din 16 decembrie 2012

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO