Prejmer, anul 1777. Pe strada Pompierilor, în apropiere debiserica fortificată, se construia casa cu nr. 13. O locuinţă culatura mica spre stradă, compusă dintr-un beci semiîngropat, parterşi pod. O casă ce nu ieşea cu nimic din tipicul arhitecturiivernaculare din satele săseşti. Casa se înscria în tradiţiagospodăriilor de tip francon, specifice pentru preocuparea de bazăa locuitorilor şi anume agricultura şi creşterea animalelor.
Faptul că pe una dintre grinzi a fost înscris anul constructiei,1777, a făcut ca această locuinţă sa fie inclusa în Listamonumentelor istorice din 1955. O regăsim şi în lista actuală amonumentelor istorice, publicată de Ministerul Culturii şiPatrimoniului, alături de Cetatea fortificată (protejată UNESCO),Şcoala confesională evanghelică şi alte patru case de locuit aflateîn situl rural Prejmer.
Construită din materiale durabile, piatră aşezată în straturisuccesive cu carămidă şi acoperită cu o şarpantă din lemn cuinvelitoare din ţiglă, clădirea a fost locuită aproape continuu deproprietarii de drept.
În cei mai bine de 200 de ani de existenţă, casa s-a dezvoltatca un organism viu, răspunzând necesităţilor proprietarilor. S-amărit, fiindu-i alipite alte corpuri de casă, trei în lungullotului şi unul izolat, la stradă, toate având rol de anexegospodăreşti. Cele în lungul curţii, construite la începutulsecolului XX, erau grajduri şi şuri, iar corpul de la stradă,destinat iniţial doar cuptorului de pâine a devenit, prinextindere, o bucătarie de vară. Şi aceste construcţii au fostrealizate din materiale durabile, ziduri din cărămidă şi şarpantadin lemn, acoperită cu ţiglă, cel alipit locuinţei având demisol,parter înalt cu două încăperi şi pod. În 1990 au fost făcute câtevalucrări de reparaţii, unele modificări ale clădirii principale şiremedieri la elementele din lemn care cu greu mai răspundeaucerinţelor constructive.
Locuinţa a fost transmisă din generaţie în generaţie până în1991, când proprietarul de la acea data a plecat din ţară şi alăsat-o în administrarea unui localnic. În 1995, la cerereaproprietarilor, a fost refăcut integral finisajul interior.Degradările au continuat însă într-un ritm accentuat, datorat atâterorilor privind soluţiile tehnice adoptate în etapele dereparaţie-renovari, cât şi condiţiilor geo-climatice.
Si istoria acestei case s-ar fi putut incheia, definitiv, aici.Nu este o exagerare, deoarece casa nu mai era locuită, iaradministratorul nu doar că nu avea grijă dar, dorind săachiziţioneze terenul, degrada sistematic casa descompunândelemente din structura de rezistenţă a şarpantei sau lăsând inundatsubsolul.
O întâmplare fericită a făcut ca o familie din Braşov, Stela şiGheorghe Onuţ, să o remarce. Să vadă dincolo de zidurile coşcoviteşi de starea de degradare şi ruină, să nu gândească la piedici şisă creadă într-un proiect. Gheorghe Onuţ este profesor desociologie şi autor de cărţi, iar soţia sa Stela este artistplastic.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
