Ziarul de Duminică

Promisiuni din Est, la Lisabona/ de Ziarul de duminică

Promisiuni din Est, la Lisabona/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

17.12.2015, 23:57 29

Joi 10 decembrie la ora 18, Institutul Cultural Român din Lisabona a inaugurat expoziţia „Promisiuni Estice” organizată în parteneriat cu Zorzini Gallery din Bucureşti.

Expoziţia reuneşte lucrările a cinci artişti care provin din Şcoala de la Cluj (Vlad Berte, Ioan Popdan, Dan Beudean, Szilard Gaspar, Dan Maciucă) şi care reprezintă un nou val în exprimarea artistică, atât în România, cât şi în contextul est-european.

Toţi cei cinci stăpânesc cu excelenţă, în egală măsură, tehnicile de reprezentare ale mediilor tradiţionale de exprimare, de la pictură la desen sau sculptură, însă propun în acelaşi timp experimente comune, situate la intersecţia manierelor clasice cu forme alternative de manifestare, sculptura – performance sau desen – instalaţie.

„Şcoala de la Cluj” este o sintagmă asociată în presa românească şi străină cu un dublu fenomen: afirmarea internaţională a unor tineri artişti care au studiat artele plastice la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca în ultimul deceniu şi contribuţiei artistico-pedagogice tot mai însemnate a aceleiaşi universităţi în spaţiul educativ din România şi din lume. Prezenţa artiştilor clujeni în unele dintre cele mai importante expoziţii, muzee şi galerii ale lumii ca Centrul Pompidou din Paris, Tate Modern din Londra, MOMA San Francisco, Bienala de la Veneţia, Haunch of Venison, Wilkinson etc. a suscitat interesul mediilor artistice, colecţionarilor şi presei de specialitate care consideră acum Clujul ca un spaţiu cultural cu un aport semnificativ la configurarea artei contemporane internaţionale.

Aceste rezultate nu pot fi însă desprinse de direcţiile conceptualo-stilistice imprimate de mediul formator al acestei generaţii de artişti, Universitatea de Artă şi Design Cluj, precum şi de contextul special al Clujului, oraş cu istoria culturală cea mai semnificativă din Transilvania şi cu dinamica cea mai ridicată din România ultimilor ani, din punct de vedere cultural.

 

Expoziţia va fi deschisă până pe data de 22 ianuarie 2016

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO