Latinescul promptus (participiul lui promere) aveadouă sensuri principale: 1. "vizibil, perceptibil" şi 2."disponibil, care stă la dispoziţie pentru a fi folosit". Limbileromanice au preluat, continuat şi dezvoltat numai sensul al doilea(fr., rom. prompt, it., sp. pronto), condamnândprimul sens la moarte prin nefolosire. Iată însă că, printr-oneaşteptată volută, sensul reapare în zilele noastre la urmaşiicontemporani ai lui promptus: prompterul (sau, în forma maiapropiată de originalul englez american teleprompter) nueste, la urma urmei, decât un dispozitiv care afişează, adică facevizibil, un text pe care cineva trebuie să creeze impresia că îlrosteşte pe de rost sau că îl improvizează cu talent de neîntrecutorator (vezi cazul Obama).
În vremurile de început ale televiziunii, în anii de după celde-al doilea război mondial, un actor de pe Broadway, Fred Barton,terorizat de replicile pe care trebuia să le înveţe zilnic pentruserialul tv în care juca, l-a întrebat pe Robert Kahn,vicepreşedintele new-yorkez cu probleme de radio şi televiziune alstudiourilor 20 Century Fox, dacă nu s-ar fi putut crea undispozitiv care să afişeze replicile. Robert Kahn i-a pasatîntrebarea lui Hubert J. Schlafly Jr. (foto 1), conducătoruldepartamentului de cercetare a aplicaţiilor pentru televiziune dela studiourile Fox. Schlafly, un geniu al tehnicii (pe lângăinventarea teleprompterului (foto 2), numele i-a rămas legat deprima transmisie prin satelit, din 1973, a unui program deteleviziune) a răspuns că era "floare la ureche" şi a venit cu unsistem mecanic (acţionat manual de un operator) de derulare a unuisul de hârtie pe care era scris textul. Consiliul de conducere alstudiourilor Fox nu a aprobat ideea. Nu era prima dată când nuîntrevedea potenţialul unei noi tehnologii. Cu câtva timp în urmă,Schlafly înaintase consiliului director un memoriu în care propuneaca studiourile să creeze câteva posturi de televiziune (era operioadă în care Comisia Federală pentru Comunicaţii mai că nu seruga de americani să ia o licenţă pentru televiziune), dar i seexplicase, pe tonul condescendent folosit de orice boss dintr-omare corporaţie, că americanii preferau să vadă filmele într-o salăde cinematograf şi că niciodată nu se vor zgâi la o cutiuţă careafişează imaginile la dimensiuni meschine... Când pisicile grasedin consiliul director au priceput că se înşelaseră şi căteleviziunea nu era un moft preţul unei licenţe se ridicase lamilioane de dolari.
Schlafly şi Kahn au plecat de la Fox şi au creat, împreunăcu Burton, compania TelePrompTer. Primul dispozitiv l-au vândutcanalului CBS în 1950, dar nu a avut mare succes. Dispozitivul adevenit celebru doi ani mai târziu, în 1952, când fostul preşedinteal Statelor Unite, Herbert Hoover, a avut o intervenţie laConvenţia Naţională Republicană transmisă în direct la televizor.Hoover citea textul de pe teleprompter, dar la un moment a făcut odivagaţie. Operatorul a încetat să mai deruleze banda de hârtie,iar la sfârşitul digresiunii Hoover a cerut să fie repornitădrăcovenia. Ştirea a ţinut prima pagină a ziarelor şi a făcut, întoată lumea, cunoscută invenţia. Prompterele nu mai trebuia decâtsă ţină pasul cu progresul tehnic. Nu ne propunem aici să facem oprezentare a evoluţiei lor. Să menţionăm numai că există douătipuri/ variante de promptere, unul destinat studiourilor deteleviziune şi unul destinat podiumului de la care vorbescpoliticienii sau liderii de opinie.
(Hubert J. Schlafly s-a stins din viaţă, la vârsta de 91 de ani,la sfârşitul lunii aprilie 2011. Informaţiile de mai sus au fost,în mare parte, culese din necrologurile pe care i le-a dedicatpresa americană. Dumnezeu să-l odihnească!)
Prima atestare a dispozitivului în presa românească este (înbaza de date a DCR) târzie, la un deceniu după cădereacomunismului, şi nu se referă la o realitate autohtonă, ci la unanord-americană, prezentată ca o ciudăţenie cu ocazia unei vizite apreşedintelui de atunci în Statele Unite: "Emil Constantinescu şi-acitit discursul la Congres de pe două ecrane de plexiglas.Dispozitivul se numeşte scriptor şi e invizibil din sală" (Cotid.21 VII 98 p. 1). Scriptorul nu a făcut carieră în română(după cum nu a făcut în nici o limbă, nici măcar în englezaamericană), fiind probabil numele comercial sub care este produsdispozitivul şi pe care jurnaliştii noştri îl descopereau amuzaţi.În relatarea aceleiaşi vizite, "Academia Caţavencu" foloseşte,alături de efemerul scriptor (există în română un mai vechitelescriptor, atestat de DCR în 1973, dar el desemneazăaltceva, un dispozitiv dispărut între timp: teleimprimatorul) şisinonimul împământenit între timp, prompter: "şDţl.Constantinescu şi-a citit discursul cuvânt cu cuvânt (l-am urmăritdin sală având textul englezesc în mână) după un scriptor instalatîn faţa pupitrului, la înălţimea ochilor ş...ţ acum, că m-amîntors, staţi că vi-l dau eu în gât pe preşedinte: uite, na, acitit de pe prompter..." (Caţ. 21-27 VII 98 p. 5).
În anul 2005, când s-a născut prompterul acţionat vocal (princhiar viteza cititorului-vorbitor), în nomenclatorul meseriilor dinRomânia apărea sintagma "operator prompter", pe care noul model deprompter o elimina de fapt (a se vedea Adev. 1 II 05 p. 3). Maiexotici decât noi nu pot fi decât francezii, care printr-unarrêt din 1983 au decretat adaptarea americanismuluiteleprompter sub forma télésouffleur, nefolosită înHexagon decât de cei care se tem că vor fi amendaţi pentru căfolosesc barbarisme…
Exemplificări şi datări pentru sensurile şi cuvintele noi dinacest articol veţi găsi în ediţia a treia a DCR (Dicţionarul deCuvinte Recente), aflat în pregătire la Editura Logos.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
