Ziarul de Duminică

Despre o tinereţe obişnuită/ de Stelian Ţurlea

Despre o tinereţe obişnuită/ de Stelian Ţurlea

Autor: Stelian Turlea

03.03.2016, 23:59 168

Călin Hentea

Memorii în papuci

despre o tinereţe obişnuită

Editura Eikon

Prefaţa fermecătoare intitulată „Înfiorătoarea candoare a memorialistului” este  semnată de Daniel Nicolescu.

Acum mai bine de 150 de ani, un scriitor francez pe nume Léon Gozlan, care n-a rămas celebru decât pentru opusul de mai jos, a scos pe piaţă un volumaş citit încă şi astăzi, „Balzac în papuci”. Fusese secretarul marelui scriitor, n-avea  originalitatea titanului, dar cele scrise se remarcau prin vivacitate şi spirit. Din titlu cititorul îşi cam dă seamă ce va descoperi. Cartea a făcut vâlvă decenii la rând.

Nicio legătură cu Călin Hentea, celebru pentru cărţile sale numeroase despre propaganda de orice fel, la noi şi aiurea, extrem de documentate, care poate vor fi strânse cândva de o editură cu bani într-o uriaşă enciclopedie (cum au fost şi gândite) după care să ajungă în orice bibliotecă, pentru că e nevoie. De propagandă n-au scăpat de secole înaintaşii noştri, nu scăpăm nici noi şi nu vor scăpa nici urmaşii noştri, aşa că e bine să fim informaţi cu ce ni se pregăteşte. Călin Hentea recurge acum şi el, după toate cărţile sale sobre şi încruntate, la un titlu asemănător lui Gozlan, cu gândul, pervers, altfel nu pot spune, să ne facă să ne imaginăm întâmplări de alcov, dulcegării şi melodrame şi ducându-se conştient pe piste greşite. Dar ştie foarte bine că ne păcăleşte, doar e maestru al propagande, iar cei care se vor fi gândit, ca autorul acestor rânduri, la cine ştie ce dezvăluiri, rămân nesatisfăcuţi.

Călin Hentea, braşovean prin naştere, dar bucureştean sadea prin tot ce a trăit şi realizat, a devenit, după studii politehnice, ofiţer activ în Ministerul Apărării Naţionale, este doctor în ştiinţe militare, realizator de emisiuni tv militare (propagandă!), ofiţer specialist în operaţii psihologice din Statul Major General, participant la misiuni internaţionale pe mai multe teatre de operaţiuni (Albania, Kosovo, Afganistan), după care, la fel de neaşteptat pe cât a fost momentul intrării în armată, a cerut, deşi ajunsese colonel(!), să fie trecut în rezervă. Încă o reacţie teribilistă, cum însuşi recunoaşte. Dar era clar că spiritul său nu avea vreo legătură cu spiritul cazon. Citiţi „Memorii în bocanci”, apărut în urmă cu câţiva ani la  Editura Cartea românească şi vă veţi convinge. 

Acum, Călin Hentea scoate pe piaţă un volum care se vrea pandant la precedentele „memorii” şi despre care afirmă nonşalant că „este nu numai cea mai bună carte  scrisă de mine până acum, dar şi cea mai sinceră, până la limita suportabilităţii”. Fireşte, de la un maestru al ştiinţei propagandei nu te poţi aştepta decât la asemenea afirmaţii. Care reuşesc însă să ademenească, după care lucrurile curg de la sine: începi să citeşti volumul şi nu-l mai laşi din mână.

E o carte dezarmantă în mare măsură, pentru că spune tot ce-şi aminteşte autorul din copilăria, adolescenţa şi tinereţea sa, dinainte de a intra în armată. Adică tot ce foarte puţini ar spune, socotind că fie nu e relevant, fie e prea intim. E viaţa cotidiană a unui om obişnuit din anii 60-80 ai secolului trecut, fapte, atmosferă, nume, cărţi, muzică şi tot restul. „Vreau să aflu ce s-a întâmplat cu viaţa mea”. Nu  cred că a aflat, dar sigur află, cu mintea lui de acum ce era în mintea lui de atunci – cum bine subliniază prefaţatorul. Reiese că autorul îşi iubeşte cât se poate trecutul, aşa cum a fost el, până şi vremurile acelea, cu sentimentalism şi candoare. De fapt, ca majoritatea celor dintre noi, că o recunosc sau nu. Tot ce-şi aminteşte înseamnă viaţa lui şi nu şi-o poate nega. Memoriile sunt mai mult decât „memorii în papuci”, sunt o coborâre în sine.

Mai spune Călin Hentea: „Nu văd nicio diferenţă de fond între Henţişoru’ din urmă  cu patruzeci de ani şi personajul în papuci de astăzi, un rotofei grizonat, cu bărbuţă, predoninant naiv, când molipsitor de râzăcios, când paralizant de înverşunat.” Cine-l crede? Să nu fi trecut timpul peste Călin Hentea? Imposibil. Răsfăţ sau, din nou, manipulare?

Întrebarea pe care mi-o pun, după acest volum, este însă una foarte importantă: va trece Călin Hentea şi la ficţiune, pentru care se pare că are nerv?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO