Ziarul de Duminică

Radu Iftimovici: Amintirile unui pseudodramaturg (I)

Radu Iftimovici: Amintirile unui pseudodramaturg (I)

Dan Grigorescu si Radu Iftimovici - Premiul I in clasa I (1939, in uniforme de strajeri)

06.06.2008, 19:39 723

Conu Iancu Caragiale si, pastrand proportiile, Musatescu, Mazilu, Baiesu si inca vreo doi - trei, au cules cu folos, din limbajul unor contemporani, "perle" cu care si-au ornat comediile. Am incercat si eu acest exercitiu. June medic, am asistat prin anii '50 la o sedinta academica la care C.I. Parhon, al carui creier, odinioara stralucit, incepuse sa fie ros de moliile unei degenerari senile, s-a trezit (la propriu) sa spuna: "...colegii nostri sovietici au adoptat un nou limbaj. Au renuntat la termenii cosmopoliti de otita, laringo-faringita, gastrita etc., inlocuindu-i cu minunatele cuvinte populare de tip urechita, gatita, stomacita. Propun sa facem si noi o comisie academica care sa urmeze exemplul savantilor sovietici". La care inframicrobiologul Stefan S. Nicolau, abandonand morga ce-l caracteriza, a strigat: "De acord! Dar cum vom zice la vaginita?".

Acad. Stefan S. Nicolau era pe atunci VIP: stiintific, dar mai ales politic. Viceprezident al Academiei Romane si al Marii Adunari Nationale, presedintele grupului parlamentar Romania-Franta, batea in lung si in lat mapamondul purtand cu el o carte de vizita uriasa, cu vreo 15 comitete si comitii. Scaparator ca inteligenta, de un cumul cultural rar intalnit, ne-a spus nu o data: "Dati cu coatele, dati branci fara sfiala. Intr-o tara ca Romania, plina ochi cu escroci, nu te poti afirma altfel! El insusi aplica tactica loviturii de berbec in porti ferecate pentru altii. L-am auzit vorbind la telefon cu secretarul lui Gh. Gheorghiu-Dej de maniera: Rugati-l pe tovarasul Dej sa ma primeasca la 11, fiindca intre 9 si 10 sunt ocupat cu cercetarea stiintifica, iar la 12 am curs la facultate.
Invitat sa tina prelegeri la Academia R.P. Chineze, St.S. Nicolau si sotia sa au calatorit in acelasi avion cu Fanica Luca si Lady Luca care, neincrezatoare in calitatea cafelei TAROM, a sorbit din ceasca decretand: e buna, bea si mata! Si i-a pus-o sub nasul superfrantuzitului profesor. La intoarcere, Lady Luca era foarte nemultumita, declarand in mediul artistic pe care-l frecventa ca nu e just ca tantiema sotului ei sa fie mai mica, fiindca: "El, Fanica, al meu Fanica! El vestit, al meu vestit. Si in timp ce doctorul a vorbit la vreo 40 de chinezi, al meu a cantat la vreo 3.000 de chinezi. Si pe el nu l-a bisat nimeni! Pe Fanica al meu l-a bisat, ba chiar l-au si trisat!".
Dar sa revenim la oile noastre...
Primul meu concurent literar a fost Dan Grigorescu care, inca din frageda junete (sa fi fost in clasa a doua) isi publica, prin grija familiei, un volumas dactilografiat de povestiri naive; 20-25 de pagini dactilografiate legate cu snur tricolor care purtau titlul "Mugurei de primavara".
Obsedantul Titus Popovici
De ce obsedant? Fiindca de indata ce am devenit colegi de banca in clasa a 5-a (actuala a IX-a) a liceului oradean "Emanoil Gojdu", el a exercitat asupra mea o presiune dificil de suportat. Eram inca imberb la cei 16 ani abia impliniti si, evident, veleitar literar cu niste proze naive. Am realizat dintr-odata ca individul gracil, elegant si care mirosea deja a after-shave ma are la degetul mic, atat in ce priveste lecturile cat mai ales talentul nativ si maturitatea scriitoriceasca. Era constient de superioritatea sa, iar una dintre primele lui fraze a fost: "Toti cei de aici sunt niste imbecili sau semidobitoci. Eu sunt un geniu!". In ce-l priveste, avea intru catva dreptate. Manuia abil ironia, transformand-o adesea in cel mai ucigas sarcasm.
In acel 1947, tinerelul nostru profesor de romana Eugen Groza se caznea sa ne bage in minte genurile literare: ce e poezia, cate subspecii are, ce e drama, comedia etc. Titus nu-l asculta. Scria la romanul pe care-l incepuse pe la 15 ani. Asa se face ca intr-o zi, dupa ce sfarsise de explicat alfabetul poetic, profesorul a terminat ora anuntandu-ne: "Baieti, nu uitati ca dupa-amiaza la 5 colegul vostru Titus Popovici tine la teatru conferinta "Influenta simbolismului francez asupra primilor simbolisti romani".
Uneori ni se mai dadeau si compuneri libere. Cu exceptia celor semnate de Dorin Iancu (devenit ulterior jurnalist la Roumanie d'aujourd-hui si revelat ca rafinat poet intr-un volum aparut in toamna lui 2000, exact in ziua in care un infarct ticalos i-a curmat existenta), toate celelalte compozitii erau banale. Ciudat este ca in clasa noastra se afla si Aurel Covaci, cel care in anii '70 avea sa erupa in literatura cu traducerea in versuri a unor vaste epopei europene si asiatice (cu o diabolica tenacitate, Aurica invatase vreo 12 limbi, unele in celula de puscarias politic). A. Covaci n-a manifestat insa nici un semn de precocitate literara. Compunerile lui Titus erau veritabile nuvele de 15-20 de pagini, scrisul colegului meu de banca fiind de o uimitoare maturitate. De altfel, prestigiul pe care acest adolescent infumurat si-l castigase in cadrul cenaclului liceului (condus de prof. Zaharia Macovei - alias E.Ar. Zaharia in Istoria Literaturii Romane a lui G. Calinescu), ii intimidase si pe alti severi dascali ai nostri, care ii dadeau adesea note pe care nu le merita. Se descurca totusi onorabil la matematici, chimie si fizica, atunci cand "se deranja" sa raspunda, caci adesea apelat la tabla, ramanea asezat si raspundea: "Data viitoare. Acum n-am veme. Scriu". Si era lasat in pace. Nici unul dintre corifeii cenaclului, precum Mircea Zaciu, Dorin Iancu, Vasile Bozga (ce anunta o cariera de critic literar), Ioan Pop de Popa, viitorul chirurg cardiolog, iar mai tarziu D. R. Popescu, regizorul Dan Alecsandrescu etc., n-a fost scutit de frisonul apelului la tabla plina de formule chimice sau fizico-matematice.
Am inceput sa insailez replici de teatru in mansarda lui Titus din strada Jiga, la Oradea, in vacanta scolara din vara anului '48. Pe peretii camarutei de 3/ 3 el scrisese cu vopsele de diferite culori panseuri existentiale din Pascal, Blaga, Gandhi, Gide, Pirandello si altii de care putuse afla. Opera si-o concepea direct la masina de scris (Steinbeck si Hemingway fac la fel, imi explica emfatic).
M-am obisnuit cu tacaneala lui (la masina, evident) si asteptam seara, ca sa-mi citeasca "productia". Era prodigios. Scria circa 30-35 de pagini de proza in 6-7 ore. In 1948 cumulase vreo 2.000 de file dintr-un "roman-fluviu", fresca europeana a anilor '30-'47, in filele careia se miscau dezinvolt nu numai diversi urmasi ai daco-romanilor, dar si Hitler, Mussolini, Churchill, maresalul finlandez Manerheim, Horthy, Molotov s.a. Un mic fragment, rescris si bineinteles politizat, a constituit ulterior carnea romanului Strainul. Ma intreb azi: ce s-o fi ales de uriasul vraf de foi dactilografiate?
Eram in mansarda lui literara in vara lui '49, cu Dorin Iancu si Romulus Buga (varul sau), cand ne-a citit piesa Inimi pe culmi pe care o "stuchise" la masina, fara stersaturi, in numai 8 zile.
Intr-o epoca in care proletcultismul te propulsa imediat, dar te si compromitea, Titus a gasit un subiect ce ocolea abil formula "cu seceri si ciocane, popor de milioane". Inimile revolutionare erau ale partizanilor greci, care in frunte cu generalul comunist Marcos luptau pe culmile muntilor Rodopi impotriva mercenarilor imperialismului american.
Pornit spre Bucuresti ca sa se inscrie la filologie, Titus a dus piesa la Teatrul National. In august '49 era un necunoscut. O luna mai tarziu, o celebritate. Era epoca in care partidul cauta cu disperare dramaturgi "angajati", dar nu afla decat veleitari fara har, cu exceptia, poate, a unor texte, schematice si ele, semnate de Francisc Munteanu (Sabotaj), Lucia Demetrius (Cumpana), Mihail Davidoglu (Minerii). Altii, mai batrani, precum Mihail Sorbul, Mircea Stefanescu, Camil Petrescu, Tudor Musatescu, ramaneau in expectatie, sperand inca la sosirea americanilor.
Jos de pe culmi
Uimit de maturitatea scriiturii dramatice a debutantului Titus Popovici, Sica Alexandrescu a distribuit in piesa floarea actorilor vremii. Nu lipseau, cred, Calboreanu, Fintesteanu, Sonia Cluceru, Elvira Godeanu, Alexandru Brancomir, iar repetitiile de la National-Sf.Sava avansau cu repeziciune. In acest timp, maestrul Titus Popovici fusese numit de Francisc Munteanu (pe atunci directorul general al teatrelor, fost muncitor la Arad si in ?43 elev torpilor pe un submarin german in Atlantic) inspector peste toate teatrele din Transilvania.
Ghinion oribil: in ajunul premierei, comunistii greci ai lui Marcos au mancat o papara zdravana de la mercenarii imperialisti si, al dracului de dezorientati, in loc sa se refugieze in "lagarul" nostru bulgaro-roman, au cerut azil politic la Iuda-Tito. In cateva ore, la ordinul minisitrului culturii Eduard Mezincescu, piesa lui Titus a decedat inainte de a se bucura de luminile visatei premiere. Titus insa a ramas neclintit pe postul sau de inspector, preferand sa treaca, in acelasi prim an de filologie, de la statutul de student cu frecventa la cel fara frecventa.
Amicitia cu Francisc Munteanu s-a tot fortificat, fiind onorata de cam prea dese sedinte bahice (acolo, in apartamentul de langa Palatul Postelor, am baut si eu primul pahar din otrava capitalista numita whisky). Cei doi au hotarat sa publice impreuna un volum de proze scurte Mecanicul si ai lui, cateva asemenea schite fiindu-ne citite si noua, prietenii lor, "la un paharut". Din nefericire, Francisc si Titus nu s-au limitat la o colaborare literara pasnica, ci, cu sangele etilizat si clocotind de ambitii, au hotarat sa-l detroneze urgent pe insusi ministrul culturii,Eduard Mezincescu, urmand ca ei sa salte in ierarhie cat mai sus cu putinta.
Lipsa de abilitate cu care Francisc Munteanu si Titus Popovici au pregatit complotul impotriva lui Eduard Mezincescu i-a dus la un esec lamentabil. Ministrul, cu state de ilegalist si legaturi solide la Securitate, i-a azvarlit afara, lasandu-i nu numai muritori de foame. Urcam, impreuna cu Dorin Iancu si alti prieteni in apartamentul altadata plin de veselie, aducand cu noi parizer si paine pentru proscrisii carora, extrem de grav, li se interzisese si dreptul la semnatura. Volumul Mecanicul si ai lui fusese si el aruncat la cosul de deseuri al editurii ESPLA.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO