Ziarul de Duminică

Rapsodia epistolară Golopenţia/ de Ziarul de duminică

Rapsodia epistolară Golopenţia/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

13.02.2015, 00:10 178

Volumul de faţă*) încheie partea românească a scrisorilor primite şi trimise de Anton Golopenţia între anii 1917 şi 1950. Toate cele patru volume au fost numite de îngrijitoarea ediţiei „Rapsodia epistolară”. Mai urmează un volum cuprinzând corespondenţa în limbi străine. Scrisorile se află cu precădere în arhiva familiei Golopenţia. Nu putem începe această prezentare fără un omagiu adus doamnei Sanda Golopenţia care, de peste un deceniu, se îngrijeşte cu o abnegaţie exemplară de opera şi posteritatea tatălui său. Primul volum din această „Rapsodie epistolară”, la fel de masiv, adică sute de pagini, cu anexe şi repere bibliografice, a apărut în urmă cu un deceniu, în 2004, următoarele – la aceeaşi Editură Enciclopedică păstorită de tenacele istoric Marcel Popa. Dar şi mai înainte apăruseră texte ale lui Golopenţia, tot în îngrijirea fiicei sale.

Pentru cei care nu ştiu, Anton Golopenţia a fost un sociolog bănăţean, născut în 1909, bursier Rockefeller şi Humboldt 1933-1936, şeful de cabinet al ministrului D. Gusti, directorul Institutului Social Român, 1937-1940, apoi la Institutul Central de Statistică (1942-1947). Între altele, a participat, cu roluri conducătoare, în 1941, la pregătirea şi efectuarea marelui recensământ al României, iar între 1941 şi 1943 a condus o echipă de specialişti de la Statistică, pentru recenzarea românilor stabiliţi dincolo de Bug, acţiune care, după război, a rămas baltă şi considerată o permanentă culpă în ochii autorităţilor comuniste. A fost arestat în lotul Pătrăşcanu şi a murit în închisoare, în 1951, după 18 luni de detenţie.

„Dincolo de lumina pe care o aruncă asupra figurii lui A.G., focar al ansamblului de scrisori, şi asupra corespondenţilor antrenaţi în schimburi epistolare masive ori medii, cu toţii relevanţi în cultura românească (şi uneori internaţională) a epocii, mulţi dintre ei rămaşi necunoscuţi publicului cultivat, Rapsodia epistolară, care se încheie cu prezentul volum, ne oferă în mod esenţial imaginea, în direct, a interbelicului românesc în ansamblu, cu căutările lui, cu grupurile care au aspirat ori s-au mobilizat în vederea înţelegerii şi mlădierii circumstanţelor epocii, cu polifonia soluţiilor şi a aspiraţiilor.

Schimburile epistolare masive sau medii ne permit să surprindem etape diferite ale evoluţiei celor care scriu. Devine astfel posibil să nu mai identificăm un individ cu imaginea maximă finală pe care o propun biobibliografiile, ci să-l surprindem în mişcare, cu ezitările, perioadele mai puţin consistente şi perioadele de acţiune desfăşurată în care i s-a consumat existenţa. Departe de a fragmenta evoluţia corespondenţilor «de cursă lungă», viziunea aceasta «în mers» ne-o apropie, arătându-ne cum s-au construit, în mai bine sau mai puţin bine, cum au revenit şi ce au obţinut în perioada în care-i însoţim dinăuntru citindu-le scrisorile.

Corespondenţii diferă de interlocutorii pe care-i întâlnim în volumele de istorie orală şi o comparaţie sistematică între atitudinile lor caracteristice se impune, pentru a combina fertil cele două surse de informaţie. La nivel factual, scrisorile, scrise de obicei la cald, în miezul întâmplărilor, tind să fie mai precise decât istoria orală, în care neajunsurile memoriei sau, dimpotrivă, travaliul ei de justificare, raţionalizare, exaltare a importanţei celui care rememorează ne îndepărtează, deseori considerabil, de faptul brut. Pe de altă parte, scrise sub imperiul urgenţei, scrisorile riscă să nu fie întotdeauna elaborate la nivelul interpretării. Dimpotrivă, în istoria orală, interpretarea, deseori în exces, se cere cântărită şi interogată atent pentru a regăsi dozarea optimă. Între cele două ipostaze se interpun, scrise doar atunci când se desprind firesc de purtătorul lor, mesajele organice pentru care A.G. tinde să rezerve, de fapt, cuvântul scrisoare.” – Sanda Golopenţia

 

*) Anton Golopenţia – Rapsodia epistolară. Scrisori primite şi trimise de Anton Golopenţia (1923-1950). Volumul IV. Editura Enciclopedică. Text stabilit de Sanda Golopenţia şi Ruxandra Guţu Pelazza. Introducere şi note de Sanda Golopenţia

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO