Ziarul de Duminică

Rau de Bucuresti

19.03.2003, 00:00 63

Cineva care-mi cunoaste demult patima pentru istoria si literatura vechiului Bucuresti imi spunea cu naduf zilele trecute ca "orasul asta e mort. E mort ca Marea Neagra, care nu mai produce nici o specie noua". Poate ca ar trebui, zic eu, sa-l inchidem pentru inventar vreo zece ani, timp in care populatia sa-i fie deportata spre Brasov, in satele parasite de nemti, iar orasul sa fie decopertat, inlocuite retelele de canalizare etc., reasfaltat totul, ma rog, daca operatia cu pricina n-o binevoi s-o faca mult "asteptatul" cutremur de gradul opt.
Pe acest fond sado-jubilativ am deschis noua editie (a treia) din Bucurestii lui Henri Stahl*, o carte din care am citat cu pofta anii trecuti la rubrica de mentalitati bucurestene din pagin opt a Ziarului de duminica. Din pacate pentru cititorul mai putin familiarizat cu domeniul, editia este prost ingrijita. Si lucrul e de mirare, de vreme ce coordonatorul colectiei nu-i altul decat Andrei Pippidi! In afara de cateva randuri despre autor (1878-1942, elev si colaborator al lui N. Iorga, inventatorul sistemului romanesc de stenografie oficializat la noi in 1941) si de multumirile adresate lui Paul Stahl pentru cele 22 de fotografii realizate la inceputul secolului lui Henri Stahl, nu se spune ca prima editie a iesit in 1910, insumand texte publicate de Stahl in "Neamul romanesc" incepand din 1906, nu se spune ca editia a doua a aparut in 1935 la imprimeriile E. Marvan, avand nu mai putin de 175 ilustratii originale ale Bucurestilor de altadata, dar mai ales nu se spune ca editia e serios trunchiata, lipsind dfin ea vreo zece capitole: Botezarea si rasbotezarea strazilor bucurestene, Schitul Maicilor, Sala Dacia, Rampa de gunoaie, Anticarii, Casa veche boiereasca, Ceasornicele bucurestene, Dambovita, Bucurestii in prima zi de mobilizare...
De ce lipsesc? Din simple considerente de economie a spatiului tipografic? Pentru vreo presupusa defazare a discursului? Oare pentru ca majoritatea reperelor cuprinse in respectivele sectiuni (Institutul medico-legal Mina Minovici de pe cheiul Dambovitei, Sala Dacia, Dealul lui Spirea Doctorul, rampa de gunoaie de pe strada Rovine colt cu Cauzasi, maidanul Duca, hanul Serban Voda, Casa veche de negustori de pe Labirint nr. 15, Casa Anticarilor s.a.) nu mai exista astazi? Pai, daca-i asa, apoi abia ar fi fost mai necesara prezenta acestor pagini. Oricum, motivul prescurtarii editiei trebuia spus limpede.
Ma rog, nu de imputari ne arde. Bine c-a mai aparut o bucoavna dedicata acestui fericit nefericit de Bucuresti, dupa ce s-au reeditat in ultimii ani Ulysse de Marsillac, Constantin Bacalbasa, Paul Morand. Bun conservator si protectionist in stil iorghist, pretuitor de lume veche si boierie autohtona, Henri Stahl are un spirit necrutator, un acut simt de observatie si o retorica acida pana la disolutia sulfuroasa. Nu doar ca taxeaza crunt daramarea vechilor case boieresti atat de specifice locului si inlocuirea lor cu "monstruoasele case de raport", ori frecventa schimbare a numelor de strazi, cel mai adesea din meschine interese politico-administrativo-electorale. Dar, pentru el, mai toate elementele ce constituie in ochii altora farmecul Bucurestilor isi dezvaluie mizeria, miasmele maruntaielor, grotescul de mahala, falsitatea, spoiala de civilizatie, deriziunea. Pamfletul ineaca in amar nostalgiile. Ochiul e rau, limba-i satirica, notatia galgaie de mizantropie, de un soi de dispret disperat in fata mitocaniei orasului, a tiganiei, a mahalagismului, a servitorimii tampe, a subculturii si marlaniei. Clasicele teme bucurestene precum "orasul gradina", "orasul turlelor de biserici", "micul Paris", "paradisul boemei artistice", "orasul petrecerilor, al crasmelor pitoresti", "orasul placerilor balcanice" s.a.m.d. - sunt inlocuite aici de tigancile obraznice, cersetorii din gara, recrutii avizi de "ineptii murdare", vistavoii ciolanosi, slujnicutele unguroaice. Cismigiul e taxat de "paradisul slujnicelor" ("slugarimea cu simbrie", care "habar nu are de frumusetile batranescului parc", unde domnesc lautarii de la Buturuga "in scorbura careia se debiteaza bere, tuica si limonada gazoasa" pentru soldatescul ultrahormonal fascinat de "ibovnicele cu bluze de matase sterpelite de la Cucoana..."). Mitica noastra Cale a Victoriei figureaza la Stahl ca fiind asaltata de "sutele de fasonei si mitocani ce se plimba robiti de mode ridicole, blazati, apatici, fara ideal, fara rost, stupizi, intre Capsa si Teatru", fara sa-si dea vreodata "seama de nulitatea lor". Paseistul cu staif, omul melancoliilor boieresti se arata isterizat de dezinteresul provincialilor vizitatori fata de biserica Radu Voda si de foamea cu care se duc peste drum, "la Morga, sa vada ranjind in frigorifere cadavrele verzi ale sinucisilor din statia B.M., mergand apoi la Caru' cu Bere si band pana la indobitocire halba dupa halba!"
Iorghist-iorghist nenea Stahl, insa cutreierul sau cu fervori bruneafoxiste este literalmente imbibat de caragialianul vaz enorm/simt monstruos. Paginile dedicate biciclistilor de la Sosea (49 s.a.) sunt, in acest sens, de antologie. Vezi bine ca, precum la Caragiale si Cioran, ricanarea devine din iubire si exasperare, iar biciul nu-i decat o figura crispata a desertaciunii.
*) Henri Stahl, Bucurestii ce se duc, Editura Domino, 181 pag.

Acest material apare in Ziarul de Duminica, suplimentul cultural al Ziarului Financiar



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO