Ziarul de Duminică

Re(con)stituiri necesare

02.12.2005, 14:36 45

Am luat cartea cu gestul obisnuit al unui om caruia i se ofera ceva: politicos,

rasfoind-o spre a ma arata interesat si magulit de atentie. Am pastrat-o in maini, asa cum se cade si, la o cafea, in zumzetul companionilor, avizi de noutati, cancanuri si ultimele bancuri, am inceput sa o rasfoiesc. Citind la intamplare, m-am trezit ca simt imperios nevoia de a o lua temeinic de la capat. Istoria manuscrisului, ca si istoria aparitiei cartii stau sub zodia intamplarii. Tragice, insa.

O carte este un spectacol. Mai multe carti la un loc sunt un spectacol coplesitor. Al intelighentiei! Vlad Ciobanu imi pusese in mana o comedie a fariseismului. Se numea Reconstituiri necesare. Sedinta din 27 iunie 1952 a Uniunilor de Creatie din Romania, editie ingrijita de regretata Mihaela Cristea, plecata din lumea asta nu de mult timp (intr-o serie de plecari care par a nu se mai sfarsi: Ioan Flora, Nino Stratan, Vasile Blendea, Cornel Brahas). Prin stradania si a altor autori - Marin Radu Mocanu, Radu Bilbiie, Marius Oprea, Mihai Pelin - au aparut in anii postdecembristi multe documente ce scot la lumina fata hada a sedintelor, a indicatiilor, a directivelor, a delatiunilor din perioada comunista. Cu atat mai grotesca este aceasta lume cu cat ea are ca personaje scriitori, artisti plastici, compozitori.

Dactilograma sedintei din 27 iunie 1952 a fost gasita intr-unul dintre WC-urile fostului sediu de pe Soseaua Kiseleff al Uniunii Scriitorilor, de catre sculptorul Dorin Lupea, in 1981. Fusese depusa acolo pur si simplu pe post de hartie igienica! Istoria nu mai era buna de nimic altceva! Fapte ce condamnasera oameni, mutilasera constiinte si terorizasera o natie erau aruncate in derizoriul cel mai cumplit. Recuperata, tainuita, pastrata cu grija, dactilograma a ajuns in cele din urma la Mihaela Cristea. Chiar daca nu era editor, ea a ingrijit manuscrisul dupa toate normele: a lucrat note de subsol, cautand in ziarele vremii, in dictionare, in istorii, pentru a aduce la suprafata personajele comediei tragice a acelor ani, a acelui moment.

Lectura este bulversanta. Ne aflam in fata unui monument de lasitate, de oportunism si fariseism. Dar, mai ales, in fata unei capodopere a prostiei omenesti.

Sau a jucarii prostiei omenesti. Niste oameni care nu erau luati de la sapa si de la coasa, care citisera, se instruisera, meditasera, creasera, emit niste enormitati ce te lasa cu gura cascata. Ne aflam in 1952, la doar cativa ani de la terminarea razboiului, iar artistii nostri nu dau declaratii in fata organelor de securitate, nu se afla in inchisori, ci intr-o sedinta care dezbate convulsiile politice (debarasarea de deviationistii Vasile Luca, Ana Pauker). Nu-i obligase totusi nimeni sa se inregimenteze cu atata obedienta la noua conceptie despre arta si literatura, nu le pusese nimeni pistolul la tampla si nimeni nu le urlase: fa arta, ba! Daca despre activistii de partid care repetau papagaliceste cursurile scurte de marxism-leninism-stalinism parca as mai gasi o justificare, pentru oameni ca Maria Banus, Mauriciu Vescan, Marcel Breslasu sau Boris Caragea nu se pot gasi temeiuri. Ceea ce rostesc ei este ori o mostra a unui lichelism fara margini, a unei slugarnicii cum rar s-a mai practicat in istorie, ori o mostra de comedie a prostiei omenesti. Iata cum vorbeste Breslasu: "Eu vreau sa spun ca pentru fiecare dintre noi, daca am cauta sa traducem cu cinste, cu buna credinta si cu simt de raspundere fiecare rand din acest document, am gasi aplicarea asupra comportarii noastre personale: ruperea legaturilor cu masele care a dus la gresala lui Luca si a tov. Ana Pauker si Teohari Georgescu, ruperea de mase care este una din cele mai buclucase racile ale meseriei artistului in tara noastra, daca n-ar fi decat problema asa-ziselor Çmerite din trecutÈ, si inca fiecare se regaseste in aplicarea documentului. Eu sunt un scriitor mai batran, din generatia medie, dar in orice caz am inceput sa scriu din vreme. Cu rusine in obraz eu privesc aceasta problema a Çmeritelor din trecutÈ in alta lumina acum, pentru ca si eu spuneam totdeauna: Çam inapoia mea atata vreme, sunt in cartile de scoala, sunt chiar intr''o oarecare masura un clasic!È. Ei bine, aceasta nu este deajuns: daca in fiecare zi nu mentinem aceasta pozitie si nu cucerim altele noi, asa cum ne invata documentul, nu face nici doua parale un Breslasu care se prezinta ca profesor la Scoala ÇMihai EminescuÈ! Acesta este unul dintre cele mai zguduitoare invataminte pe care le trag eu".

De o comedie apocaliptica este si discursul lui Dorio Lazar: "Dupa cum stiti, artistii plastici sunt foarte legati - si, in general, creatorii, dar artistii plastici mai mult - de evenimentele actuale. De pilda, acum este campania recoltarilor: pana acum nu s-a facut nimic concret - in afara de discutii -, campania trece si artstii plastici nu pot merge pe teren sa vada, sa se inspire, ca la anul sa vina cu lucrari bune".

Iata-o si pe Nina Cassian, revolutionara: "Documentul care demasca si zdrobeste devierea de dreapta si impaciuitorismul ne-a dat fara indoiala o mare incredere in partid, in neinvinsa lui putere, ne-a starnit ura puternica impotriva celor care au socotit ca muncitorii au iesit prea devreme din robie, ca zorii libertatii bat prea puternic pentru ei si ca mai este cazul sa robeasca pe la chiaburi, sa introduca vechea robie".

Era comedie sau pragmatism de cea mai joasa speta? Tampiti nu erau. Sinceri - nu cred. Ramane doar ultima varianta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO