Henric al VIII-lea a intrat în istorie prin cel puţin patru isprăvi: colecţia celor şase neveste, trei dintre ele – coincidenţă ! – se numesc Catherine sau Katherine, desprinderea de Roma şi de autoritatea papei pentru a întemeia biserica propriei ţări căreia-i devine şef, faptul că în cursul domniei s-au înălţat în rang şi apoi au ajuns pe eşafod personalităţi ca Thomas Morus ori Thomas Cromwell şi – fatalitate! – legătura complicată cu fiica lui, care va deveni regina Elisabeta I şi va face din Anglia un imperiu.
Dar toate isprăvile regale au un nucleu magnetic care le leagă: ambiţia lui Henric Tudor de a face doar ce doreşte în viaţa proprie şi în propria ţară. Iar lorzii din jur îi fac pe plac. Un singur lucru nu reuşeşte să facă, în pofida încercărilor şi a ambiţiilor sale: să aibă urmaşi. Într-o epocă în care abia se instalase pe tron dinastia Tudor, după Războiul celor două roze, naşterea unui fiu era esenţială: asigura succesiunea şi arăta lumii binecuvântarea Domnului şi bărbaţia.
Domnia lui Henric al VIII-lea a acaparat romanul englez, cu focalizare pe soaţele care nu reuşesc să nască fii sau pe oamenii de stat care au făcut din Anglia un stat cu transformări puternice, sfidând parcă epoca şi marile puteri europene. Între toate personalităţile de gen masculin sau feminin din viaţa regelui, două reţin atenţia: Anne Boleyn şi Thomas Cromwell. În mod sigur, pentru că amândoi reuşesc să se ridice sus de tot prin inteligenţa lor, ei hrănesc ambiţiile şi vanitatea regelui.
Majoritatea romancierelor au fost atrase de figura feminină faimoasă, în frunte cu Philippa Gregory, însă Hilary Mantel este atrasă de Thomas Cromwell, iar cele două romane – Wolf Hall şi O regină pe eşafod îi aduc de două ori Man Booker Prize, în 2009 şi 2012. O regină pe eşafod are şanse mari să fie bestseller şi la noi, să suscite atenţie şi din perspectiva manipulării politice şi din perspectivă feministă, nemaivorbind de abordarea istorică. Roman solid, cu multe piste de lectură, O regină pe eşafod o plasează pe autoarea ei între scriitorii care au făcut din ficţiune meditaţie asupra puterii şi destinelor umane.
Anne Boleyn se deosebeşte radical de toate celelalte soaţe ale regelui. Nu se supune poftelor şi capriciilor regale, cum face sora ei Mary, care i-a fost amantă, ci le provoacă şi le manevrează. Educaţia ei franceză, gustul şi eleganţa, dar mai ales îndrăzneala îl cuceresc pe rege. Anne Boleyn însă nu-i cedează regelui, nu acceptă să-i fie amantă, ea vrea să fie regină, cu promisiunea că-i va naşte moştenitorul mult dorit. Regele încalcă pentru ea cutumele, vrea să divorţeze de Caterina de Aragon, dar nu obţine acordul papei, aşa că face alt pas decisiv, într-un fel determinat de Reformă: renunţă la catolicism şi întemeiază biserica anglicană.
Dar mişcările lui Henric al VIII-lea se bazează pe sfaturile şi ideile lui Thomas Cromwell, el este marele păpuşar, care face totul pentru ţară şi rege. El este aliatul cel mai puternic al frumoasei Anne Boleyn, dar nu de dragul ei, ci pentru a împlini voinţa şi dorinţa regelui, el găseşte partea bună a fiecărei nenorociri, şi când n-o găseşte o născoceşte. Cei trei formează un triunghi al puterii, într-un echilibru fragil, ce depinde, practic, de şansa naşterii unui moştenitor. Însă Anne Boleyn naşte o fată, cum făcuse şi Caterina de Aragon. Iar regele îşi îndreaptă privirea spre Jane Seymour, cea blândă şi prostuţă, care i-ar putea oferi fiul dorit.
Cititorii vor descoperi cât de stranii sunt asemănările dintre cei doi, Anne Boleyn şi Thomas Cromwell. Ei şi-au depăşit condiţia – din fiică de nobili, ea a ajuns regină, din fiul unui fierar, el a ajuns mâna dreaptă a regelui şi, după acesta, omul cel mai puternic din ţară. Roata norocului i-a urcat sus de tot, dar ei înşişi au pus-o în mişcare, capabili să creeze situaţii prielnice şi oportunităţi decisive. Şi tot roata norocului îi duce la pierzanie, căci sfârşesc pe eşafod, cu acuzaţii dintre cele mai grave.
Şi se naşte dilema despre destinele celor doi. Sunt ei păpuşarii care-l manevrează, fiecare pe alte sfori, pe Henric al VIII-lea? Sunt ei înşişi păpuşile folosite de rege? Ori poate chiar regele este manevrat de un păpuşar nevăzut... Fiul atât de mult dorit i-l dăruieşte Jane Seymour, cea care o scoate din graţiile regelui pe Anne Boleyn, el asigură succesiunea dinastiei. Însă Anne Boleyn îşi ia revanşa după decenii: Elisabeta, fiica ei, face din Anglia imperiu, într-o domnie neegalată până azi. Care-l transformă pe Henric al VIII-lea în tatăl măreţei regine!
Hilary Mantel, O regină pe eşafod, traducere din engleză şi note de Carmen Toader, Editura Humanitas fiction, 2015, 440 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
