Fac din start o precizare impusă de articolul precedent: trebuie adăugat neapărat că, de un an de zile, există totuşi în cadrul Universităţii Bucureşti un masterat interdisciplinar intitulat "Studii Religioase - Texte şi Tradiţii", întru totul onorabil, despre care voi mai scrie, poate, cu alt prilej. Cei interesaţi pot găsi amănunte aici: http://www.unibuc.ro/ro/master_sstt_ro .
Ceea ce vreau să spun cu alte cuvinte este că ar fi de-a dreptul ridicol, măcar din punct de vedere cultural, să renunţăm la studiul profesionist al religiei creştine în şcoli. Atâta vreme cât acesta se desfăşoară cu acceptul părinţilor, iar fiecare confesiune şi religie în parte îşi poate promova valorile, argumentele celor care ar dori eliminarea religiei din şcoli sunt foarte fragile. Cei 45 de ani de ateism adus şi impus cu anasâna de bolşevici sunt suficienţi, sper, pentru a nu mai dori reiterarea acelor ani nici măcar în versiunea soft impusă de moda laicităţii de inspiraţie franceză. Mai mult, abia în anii de liceu copilul devenit, treptat, adolescent, se "coace" pentru a înţelege cât de cât şi viaţa spirituală, astfel încât cel puţin în clasele a IX-a şi a X-a, consider, personal, foarte necesar studiul propriei religii.
Faptul că un procent dintre cei care predau astăzi religie ortodoxă sunt oameni fără vocaţie, că manualele şi metodele pedagogice sunt cu mult în urma vremurilor în care trăim, sunt realităţi nu mai puţin adevărate. După căderea comunismului predarea religiei în şcoli a trebui reinventată, iar cei care au făcut-o cândva (înainte de comunişti), erau demult depăşiţi de lumea în care trăim. Hiatusul impus de regimul comunist s-a simţit acut şi se simte încă şi astăzi.
…Pe de altă parte, lumea contemporană, aflată din ce în ce mai aproape de "satul global", impune o cât mai clară cunoaştere a celuilalt. De unde şi necesitatea, din punctul meu de vedere, a studiului istoriei religiilor în mediul preuniversitar şi anume în clasele a XI-a şi a XII-a de liceu. Cel puţin deocamdată sunt slabe şanse ca aceste cursuri să se regăsească în curricula universitare. Indiferent de drumul pe care tânărul adolescent îl va lua în viaţă, câteva cunoştinţe, un BASIC legat de religiile lumii mi se pare sine qua non. Se poate demonstra uşor că nu există meserie în care să nu fim îmbogăţiţi de cunoaşterea credinţei sau a religiei celuilalt, indiferent de credinţa proprie, indiferent de meridian, în afara oricărei discriminări: de la armată şi servicii secrete până la comerţ şi politică, de la PR şi publicitate, până la media, cultură, sănătate şi sport. Un om care, indiferent de meseria pe care o va avea va călători fie real, fie măcar în spaţiul virtual, va privi zilnic la ştiri, va ieşi pur şi simplu pe stradă - se va intersecta cu credinţa sau religia altuia şi va fi avantajat dacă va cunoaşte câţiva vectori esenţiali ai acesteia. Aşadar răspunsul nostru la întrebarea din titlu este şi religie, şi istoria religiilor.
De unde şi constatarea imediată: cei care predau (rarisim) cursuri de introducere în istoria religiilor în mediul preuniversitar sunt în cel mai bun caz profesori de filosofie şi, de cele mai multe ori, teologi - ceea ce atrage o serie de consecinţe arătate, parţial, aici săptămâna trecută: pregătire pe sponci, neprofesionalism, o sumedenie de parti pris-uri generate de propria religie etc. Iar în cadrul ştiinţei "ştiinţei religiilor", avem o ţară care a fost binecuvântată cu oameni precum Mircea Eliade (foto 1), Ioan Petru Culianu (foto 2), Moshe Idel (foto 3), Sergiu Al.-George - cum procedăm?...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
