Gardă de onoare, imn regal, asistenţa inpicioare, ca semn de deferenţă in faţa Alteţei Sale PrincipesaMargareta, costumaţie de perioadă interbelică sau eleganţăprinciară (Neagu Djuvara), public parcă (auto)selectat cu grijă,somptuoasa clădire a Muzeului Enescu, adică totul in ton cuevenimentul: lansarea volumului impresionant (prin dimensiuni, princalitatea hârtiei şi a reproducerilor, prin cantitatea deinformaţii şi de documente cuprinse) "Regina Maria in America" deAdrian-Slivan Ionescu.
Ceva mai mult de o jumătate desecol de regalitate şi o tăcere de altă jumătate sunt cauzelepentru care românii ştiu destul de puţine despre monarhie şifamiliile monarhice din România. Dincolo de atracţia şi fascinaţiaexercitate de viaţa din palatele regale, ar trebui să primezecunoaşterea istoriei adevărate. De la A.D. Xenopol incoace nu ammai avut o istorie cât de cât reală. E un truism să afirmi căfiecare putere - la noi şi fiecare regim politic - rescrie istoria,selectând, aducând in prim-plan fapte convenabile şi justificabileAlteori insă se perpetuează nişte locuri comune fără ca nimeni săle mai verifice. Am crescut cu o istorie in care strămoşii noştrierau nişte viteji nemaipomeniţi: fuseserăm cei mai viteji dintretraci, luptele cu romanii erau pilde de eroism, dar mai alesavuseserăm nenumărate victorii impotriva otomanilor. Ni se umpleapieptul de mândrie când ai noştri apărându-şi "sărăcia şi nevoileşi neamul" infrângeau puhoaiele Imperiului după o tactică militarăcare ni se părea genială: pârjolul şi retragerea inpăduri.
Toată această mândrie a inceputsă pălească atunci când am citit că luptele din Evul Mediu şi pânăhăt spre vremurile moderne se dădeau de la răsăritul la apusulsoarelui, iar invingător era cel care rămânea pe câmpul de luptă şia doua zi dimineaţa. Aha, mi-am zis, păi dacă noi o şparleam intimpul nopţii, intr-o retragere strategică, asta vrea să insemnecă, de fapt, nu prea invingeam noi. O a doua revelaţie am avut-ocând mi-a căzut in mână o istorie a Imperiului Otoman scrisă de unturc (sau, dacă mi-aduc bine aminte, de o turcoaică). Ei bine, inistoria lor noi nu prea existam: in afara consemnării expediţieiimpotriva Moldovei, care s-a lăsat cu bătălia de la Podu Inalt, numai era nimic. Iar asta era inscrisă pentru că fusese, intr-adevăr,prima mare mişcare de oştiri otomane după ce cuceriserăConstantinopole. In fapt, autorul voia a ne spune că după 1453Imperiul işi aflse stabilitatea, era solid şi in apogeu, dovadă căaproape două decenii nu mai arătase interes pentru ceea ce era inafara graniţelor sale! De-a-ndoaselea, in istoriile noastre marileevenimente istorice din trecutul Romaniei erau expediate in câtevarânduri cam sibilinice, in timp ce nu ştiu ce răzmeriţă de prin nuştiu ce cătun se lăbărţa pe pagini intregi, ca trezire aconştiinţei revoluţionare a maselor in căutarea partidului care săle conducă la victoria finală!
De regalitate se leagă practicfăurirea României moderne; ceea ce reformele lui Cuza defrişaseră aaşezat cu temeinicie şi cu plus de modernitate domnia lui Carol I.Unirea de la 1 decembrie 1918 nu a fost un marş triumfal şi nici nuera posibilă doar cu delegaţiile care işi prezentaseră la AlbaIulia credenţionalele, ca să dau numai un exemplu. A fost nevoie deo politică in interes naţional in timpul şi după terminareaPrimului Război Mondial, a fost necesară o intensă activitatediplomatică in pregătirea şi in timpul Conferinţei de Pace de laParis. O perioadă bogată, contradictorie şi involburată - cum e ceainterbelică - este vag descifrată de români, astfel incât unii facdin Garda de Fier şi din membrii mişcării legionare eroi aineamului, alţii ii află la originea dezastrului in care s-a aflatţara in preajma celui de-al Doilea Război Mondial. Antipatiile şisimpatiile nu se leagă desigur de cunoaştere, dar ele se pot naştedin cunoaştere sau din necunoaştere. Nu suntem nişte raţionaliatunci când vine vorba de politică şi istorie: românii sunt extremde pătimaşi, de polarizaţi şi de intransigenţi in acest caz. Eitrebuie să fie de o parte sau de alta a baricadei şi intr-o veşnicăincercare de a-şi lichida opoziţia. Facem degrabă mai intâipiedestale şi apoi ne căutăm personajele pe care să le aşezămacolo. Cine indrăzneşte să vadă şi petele de pe statuie e un duşmanşi e degrabă "gratulat" cu toate păcatele şi defectele umane,sociale, politice, culturale.
Nu altfel se comportăintelnghenţia românească. Crezul intr-o doctrină politică, intr-oformă de organizare a statului are la bază deseori un afect, estegenerat de un impact emoţional, pentru ca mai apoi să fieconsolidat de contabilizarea avantajelor personale ce-au derivatdin aderarea la o ideologie sau alta. Iubitorii de monarhie suntlegaţi mai degrabă sentimental de perioada si de oamenii dinanturajul casei regale. Pactizarea cu ideea monarhică nu serealizează in valoarea sa politică şi socială, ci din credinţaintimă, tăinuită adesea, că prin această susţinere el insuşi caindivid ar aparţine unei caste cu sânge nobil. De aici, imlocuireaargumentului raţional cu cel emoţional, a dialogului cu monologul,atoleranţei cu exclusivismul.
Românul are marea ştiinţă - şiconsumă bogate resurse de timp, spirituale şi chiar materiale -spre a da unui interes personal o aură de principiu moral, istoric,politic, cultural. Păcatele lui sunt păcatele altora, calităţilelui sunt calităţile neamului, pentru că tot românul este exponent,iar viaţa şi aspiraţiile lui sunt exponenţiale.
CONSTANTINSTAN(n. 28 iulie1951) este licentiat al Facultatii de Filologie (1974) aUniversitatii Bucuresti. Laureat al Academiei Române (2004) pentruromanul "Gerda". Cartile de proza i-au fost premiate de ASPRO,Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Festivalul "Poesis" SatuMare, revista "Luceafarul". Premiul APLER pentru jurnalismcultural.
Este prezent de la primul numar,saptamânal, cu rubrica "Reportaj", in "Ziarul deDuminica".
Este presedintele sectiei Proza aAsociatiei Scriitorilor din Bucuresti.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
