Ziarul de Duminică

Retorica moare, dar nu se predă

Retorica moare, dar nu se predă
16.06.2010, 15:47 58

Acuma ce să mai zic? După ce am citit Mortul îndrăgostit(Vinea, 2008) al lui Mihail Gălăţanu m-a apucat dorul de versurilelui iconoclaste, în care spurca spectacular clişeele retoriciipatriotarde. Lumea literară încă strănută la amintirea acelorpoeme. Cum şi eu râd încă. Şi dacă râd, înseamnă că a fost ceva decapul lor.

Tot parodii cu subînţeles grav sunt de găsit şi în noul volum.Îmbibat de retorică nouăzecistă: frazare imensă, freamăt dionisiac,precum la confratele de generaţie, Nicolae Tzone. Inflaţia astalexicală poate genera două reacţii: sau iritare la logoree, sau otransă a semnificantului, în care semnificatul nu mai contează.Până la urmă, chiar dacă nouăzeciştii se pretind în mare parte a fioptzecişti, strategia lor îi dă de gol. Respectiv, aceeaşiintertextualitate livrată într-un ambalaj mai înfoiat, maipermeabil la sentimente. De unde şi relativa camuflare alivrescului, care nu mai este excesiv.

Bun, şi atunci îl parodiază Mihail Gălăţanu pe ThéophileGautier? Da, o face în titlu şi în tematică. După care trece urgentla o sumedenie de alţi autori. Intenţia este de a demonta refreneleromantismului decadent. Numai că ea mai este uitată din când încând şi atunci poetul devine patetic, tragic, patibular şisfâşietor.

Decolarea se face citaţional: "Moare tânăr cel iubit dezei,/zice filozoful,/Puer eternus" (Moare tânăr cel iubit dezei). Iar de la antici, altitudinea creşte până înpostmodernosferă. Convenţia artistică este fisurată fărămenajamente: "De curând, eu mă ocup cu înviatul din morţi. Mai nou,asta mi-e meseria: un fel de gropar, dar pe dos. Eu sunt,/de fapt,dezgropătorul. Dezgropătorul. Resuscitator/introvertit, timid,candid, solicit discreţie. Rog seriozitate" (Eu mă ocup cuînviatul din morţi). În fond, autorul parodic dezgroapămaniere, le reîmbălsămează şi le propune ca produse originale.Limfa ironiei este caragialescă: registre lexicale hibridzate,clişee ale stilului administrativ, cu atât mai hazlii cu cât suntdistribuite în context poetic. Mihail Gălăţanu este un scriitorhiperinteligent, care a înţeles că funcţia poetică a unui text nurezidă în poeticitatea explicită.

Între Caragiale şi Psalmi se derulează intertextualităţiletrăsnite. Ca să nu cazi în vulgaritate, trebuie să fii unblasfemiator de elită când face permutări şi combinaţii cu unasemenea material: "Nimeni nu-mi poate lua credinţa în Tine,/esingurul lucru la care trudesc de amar de vreme./Lucrez ladragostea mea pentru Domnul". Şi doar puţin mai încolo, sentinţebalistice, năucitoare prin simplitate şi adevăr: "Moartea, primata/amintire despre tine însuţi". Orişicât, primează insolitul,vecinătăţile inadecvate: "Moartea e un eseu, o lovitură de piciorcăzută/In terenul adversarului, mica glorie de a mai fi marcat/încătrei puncte" (Lucrez la dragostea mea pentru Domnul). Şiatunci ne dăm seama de ce Andrei Păunescu insolitează catastrofal:pentru că nu e destul de inteligent ca să NU se ia în serios.

Să nu ne închipuim că poetul este un populist locvace. Nicimăcar democrat nu prea ştiu dacă e. Mai curând îl văd ca pe unelitist cu faţă umană, ceea ce e de bun-simţ până la urmă. Cândscrie despre scoborârea cu hârzobul a artei printre oameni, o facecu comparaţii şi localizări sardonice: "Arta a coborât pe plajă.Toată lumea a văzut-o./Se uită toţi la ea ca la un vagon defoliculină în mişcare". Imediat urmează intertextualităţi parodice,risipind orice îndoieli privitoare la posibile înduioşări faţă degusturile sentimentaloide: "Plângi, copilă? A fost crudăînvinuirea, fără razim,/fără fond. Tu eşti sfântă prin iubire.Chiar de faci/trotuarul. Trotuarul literaturii" (In care artacoboară pe plajă).

Foarte raţional - enervant de raţional uneori - poetuldemitizează şi, în acelaşi timp, scoate din derizoriu scenariiburgheze ori mahalageşti. Cum? Simplu: schimbă actorii şidistribuie în rolul principal moartea: "Numai eu, dintre toţimutritorii, am avut parte/de moarte cu dar" sau "Moarte, tu, iubitamea, te rog nu muri înaintea mea" (Moartea cu dar). Şi, dupăce termină de scărmănat scrierile eminesciene, scoate din fântânaerosului o găleată pe care o aruncă asupra poemelor. Ingredientelede bază ale romanticii, moartea şi iubirea pătimaşă, sunt luate înrăspăr. În poemul Sunt thanatic de erotic ce sunt, totul seîmbibă de senzualitate, deci se carnalizează. Sufletul are nuri şifata fără trup, floarea albastră, se multiplică în femei nurlii:"Toate femeile pe care le-am iubit au avut trup sau nu preal-au/avut pe la ele. Au avut trup numai aşa, din complezenţă. Laele, sufletul a avut nuri. Sufletul lor a avut ţâţe mişto./Si unfund atât de bombat/ca bombastica. Ca retorica./Ce mai, ele au fostnumai stil".

Mai că îmi vine să-l declar pe Mihail Gălăţanu un misoginafemeiat. Şi cât de bine ar prinde o recitare a lui în faţastudentelor mele mimozice, care practică o separaţie netă:literatura este Coşbuc, viaţa este bârfă. Dualism neînduplecat!

O să spună mulţi că poetul jonglează cu efecte uşurele. Aşa arfi dacă toate poantele lui lexicale n-ar trimite săgeţi cătreponcifele literare şi către retorica siropoasă. Volumul se citeştebine şi lejer. E stimulant pentru minte. Tot ce-i rămâne mareluiantiretorizant este să scape de retorica proprie generaţii decreaţie. Amin!

Felix Nicolau este conferenţiar universitar laFacultatea de Litere şi Limbi Străine a Universităţii "Hyperion" şila Universitatea Tehnicǎ de Construcţii din Bucureşti. A publicatcǎrţi de criticǎ şi teorie literarǎ (Anticanonice, Homoimprudens,Eroismul eminescian), un roman (Tandru şirece,) şi versuri (Bach, manele & Kostel, Salonul deinvenţii). Colaboreazǎla revistele Arca, Cuvântul,Luceafǎrul de dimineaţǎ, Steaua, Tomis, Ziarul de Duminicǎ.Membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO