Simon Berthon
Război între aliaţi
Povestea rivalităţii dintre Churchill, Roosevelt şi de Gaulle
Editura Humanitas
Traducere din engleză şi note de Levana Zigmund.
În iunie 1940, politicienii şi generalii francezi, capitulând în faţa Germaniei, s-au dovedit incompetenţi şi laşi. Mai puţin un general, aproape necunoscut, Charles de Gaulle, care a înţeles că integritatea şi onoarea Franţei trebuie recâştigate luptând atât cu ocupanţii, cât şi cu... aliaţii anglo-americani. Cu primii, pentru a-i alunga pe cotropitori şi pentru a înlătura regimul colaboraţionist de la Vichy, cu ceilalţi, pentru a le obţine sprijinul şi respectul cuvenit Franţei. De aceea, de Gaulle, care nu a acceptat niciodată statutul unui simplu refugiat, ci doar pe acela de conducător al adevăratei Franţe, s-a arătat exasperant de intratabil de-a lungul războiului, reuşind adesea să-l scoată din minţi până şi pe binevoitorul Churchill şi să-l irite pe mefientul Roosevelt.
Adevărata natură a relaţiilor dintre cei trei ar fi rămas cunoscută doar specialiştilor, dar Simon Berthon, autor de documentare de televiziune, a scos la iveală documente şi scrisori care arată că istoria celui de al Doilea Război Mondial a fost modelată de antipatiile, neîncrederea, cârcotelile şi ambiţiile uneori prea omeneşti ale celor trei mari aliaţi occidentali. Faptele, personajele şi documentele din această carte sunt cele ale unui tom de istorie, dar construcţia, intriga şi ritmul naraţiunii sunt categoric cele ale unui uluitor roman de război.
„Printre nenumăratele documente cu care îl bombarda pe Churchill, există unul în care se regăsesc toate reproşurile pe care Roosevelt i le aducea lui de Gaulle. Atitudinea lui de Gaulle, scria Roosevelt, era «aproape intolerabilă»; acesta suferea de «un complex mesianic»; subalternii lui făceau «propagandă perversă». Roosevelt dovedea cu rapoarte ale serviciilor de informaţii că de Gaulle avea legături cu «comuniştii». În alte analize, americanii îl acuzau pe de Gaulle este «fascist».
De Gaulle fusese încă de la început protejatul lui Churchill, dar relaţia lor începuse să aibă suişuri şi coborâşuri periculoase (...) Cu toate acestea, la momentul respectiv, de Gaulle nu numai că era singura figură care putea cataliza forţele capabile să lupte pentru eliberarea Franţei, ci îşi şi consolida tot mai mult controlul asupra rezistenţei franceze din interior, căreia atât americanii, cât şi britanicii îi atribuiau un rol esenţial în viitoarea invazie a Aliaţilor în Europa.
Nici măcar această perspectivă nu reuşea să îl potolească pe Roosevelt. Scena era pregătită pentru un duel pe viaţă şi pe moarte între preşedintele american şi generalul francez, iar premierul britanic era prins la mijloc.
Cincisprezece ani mai târziu, de Gaulle devenea preşedintele Franţei. În cei unsprezece ani cât a stat la putere, nu a pierdut niciun prilej să facă reproşuri Statelor Unite şi a blocat tentativele timpurii ale Marii Britanii de a se alătura Pieţei Comune Europene. Această moştenire, care a afectat atât Marea Britanie, cât şi Statele Unite în momentele de turnură ale dezvoltării lor de după război, îşi are originile în relaţia ieşită din comun care s-a creat între aceşti trei titani, o relaţie care s-ar putea numi «război între aliaţi»”
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
