Gusturile nu se discuta
Iacob Lazar: Traian Bradean desena ca un inger.
Rodica Lazar: Si Balasa...
- Da, dar nu se puteau compara unul cu celalalt. Bradean reprezinta o exceptie - e mult mai cald, mai sensibil -, in vreme ce Balasa...
- Mai bine sa vorbim despre maestrul nostru, Alexandru Ciucurencu. Nu am fost eleva lui directa, nici tu nu ai fost elevul lui, dar ne-am apropiat enorm de el. Atat de mult, incat, dupa ce ne-am casatorit, venea deseori aici, in casa, si ne facea un fel de corectura la ceea ce lucram.
- Lui Ciucurencu nu-i puteai reprosa nimic. Era un mare muncitor si, in afara de faptul ca avea geniu, era si de o inteligenta speciala. Gandea ca nimeni altul. Imi amintesc ca l-am internat in spital atunci cand l-a operat medicul Cezar Vlad, un stralucit urolog. Dupa operatie, Ciucurencu nu mai avea rabdare sa stea in spital si imi tot spunea: "Mai, du-ma acasa, ca am de lucru." "Maestre - ii raspundeam eu -, dar dumneavoastra ati ars totul in jurul dvs. Ce sa mai lucrati?" "Nu, mai, nu am facut mai nimic, acum vreau sa fac." Intr-o zi, un cunoscut al lui m-a anuntat ca lui Ciucurencu ii era rau. M-am dus sa-l vad. Nu am stat prea mult, caci ma grabeam; acasa nu-mi vedeam capul de obligatii si de treburi; venisera deja copiii pe lume, eram foarte presat. Cand sa plec, maestrul m-a apucat de mana si mi-a spus: "Nu ma lasa, ca mor." A trebuit totusi sa plec, dar in atelier, acolo unde lucra el, am zarit in trecere doua panze albe - una jos, alta pe sevalet. Seara, ii spun sotiei: "L-am lasat pe Ciucurencu singur si ii era foarte rau." Sotia imi spune: "Ia-l pe doctorul Chivu si du-te pana la el." Am mers a doua zi la Ciucurencu; cand l-a vazut, doctorul Chivu a zis: "Cheama-l repede pe Cezar Vlad!" Noroc ca aveam masina. L-am adus pe Vlad si, astfel, Ciucurencu a putut fi salvat, atunci. De-acum se simtea mai bine, dar trebuia sa se interneze si sa se opereze. Cezar Vlad si doctorul Chivu au dus munca de lamurire cu el in acest sens, dar el nu voia deloc sa se lase convins. Cand mi-am aruncat ochii prin atelier, cele doua panze fusesera desenate! Nu stiu cand, in starea aceea, le-a putut desena, dar era un desen "electric", expresiv...
- Una dintre cele mai mari bucurii ale mele este ca am fost profesoara la Institutul de Arte Plastice din Bucuresti. Am avut cu studentii mei rezultate foarte bune si, cu toata timiditatea care m-a caracterizat intotdeauna, am reusit sa ma impun, de multe ori fiind mai severa decat ar fi trebuit.
- Avea traditia de acasa a parintilor, dascali si ei: era foarte severa si constiincioasa. De aceea, se bucura de prestigiu in scoala, printre studenti. Odata, un tanar care acum este stabilit la Paris si e un pictor in voga, un baiat foarte frumusel, vine la ea si ii zice: "Doamna, am reusit; de maine vin in clasa dumneavoastra." Se transferase de la o clasa la alta pentru a o avea pe Rodica profesoara. Sotia ii spune: "Maine dimineata, sa fii aici la ora opt!" "Vai, zice el, nu pot sa fiu la ora asta; la zece..." "Atunci sa nu mai vii deloc, ca eu nu te scolarizez". Si, intr-adevar, nu l-a primit. Am ramas foarte uimit, caci nu o stiusem atat de severa.
Casatoria si sevaletul
- Eram prieteni deja cand m-am dus la Husi sa-i fac o vizita viitoarei mele sotii. Socru-meu mi-a zis: "Mai, voi trebuie sa va casatoriti!" Trebuie sa stiti ca socrul meu era un om foarte moral si ca nu privea cu ochi buni lungirea acestei povesti. Si asa, dintr-o vizita, am plecat insurat. Am venit la Bucuresti si ne-am inceput viata in doi, o viata frumoasa, in care ne-am respectat unul pe altul si unul altuia meseria.
- Dupa ce ne-am casatorit, am locuit un timp in camera lui de student, la fostul lui patron, unde statea cu chirie, intr-un imobil din zona Izvor, care acum s-a demolat. Era o singura camera; acolo lucram, acolo dormeam. E drept ca el avea un atelier castigat prin concurs si ca acasa era doar un refugiu, dar eu nu aveam atelier. Acolo trebuia sa lucrez.
- Camera era cam cat asta in care stam noi astazi de vorba, dar pentru un student, in vremea aceea, era lucru mare. Sa locuiesti intr-o camaruta atat de mica era o fericire. Eram modesti amandoi, aveam 25 de ani si habar n-aveam ce e cu noi, pentru ca eram guvernati de meserie.
- Ceea ce mi-a umplut inima de bucurie, la un moment dat, a fost faptul ca intr-una dintre zile i-am spus: "Iacobe, eu nu mai gatesc astazi, pentru ca as vrea sa lucrez." Am fost uimita cand mi-a raspuns: "Sigur ca da, mancam ce este, stai si lucreaza!"
- Intr-adevar, ne-am inteles unul altuia munca. De la bun inceput, intamplarea a facut sa iubim aceleasi lucruri si aceiasi oameni. Eram atrasi de Luchian, de Andreescu, de Pallady, de Ciucurencu, iar ceva mai tarziu de Corneliu Baba... Acum, deschizand o paranteza, intre Ciucurencu si Baba simteam o mare diferenta: daca ultimul este Alecsandri, primul este Eminescu. Pe urma Grigorescu: este un mare pictor, fara discutie, dar noi atunci treceam in mare viteza pe langa el si ne opream la Andreescu, care ni se parea a fi altceva. Chiar i-am spus maestrului Ciucurencu odata ca mie Grigorescu mi se pare superficial, dar maestrul mi-a raspuns: "Ia uita-te la 'Evreul cu gasca', ia incearca sa-l faci si mata, sa vezi cum este penajul acela!"
- Interesant este si felul cum lucram noi chiar si astazi. Eu am sus doua camarute: intr-una lucrez, in cealalta ma mai odihnesc. Iacob lucreaza chiar in aceasta camera in care ne aflam noi acum. Conditii prea grozave nu avem, dar noua ne place linistea de aici si faptul ca lucram fiecare intr-o oarecare izolare. Lucrarile ni le aratam fie cand ne intalnim dimineata, fie seara, fie la cateva zile. Eu ii spun ce cred despre lucrarea lui, el imi spune ce crede despre a mea. Din acest motiv, probabil ca noi si semanam in pictura.
- Da, ni le aratam, in sensul ca eu imi aduc lucrarea, o pun pe sevalet, i-o arat, ea imi spune "Ai facut o prostie", iar eu ii raspund: "Nu te pricepi". Dupa ce trece un timp, ma uit din nou la tablou si trebuie sa recunosc ca a avut dreptate, asa ca dau jos ce nu i-a placut. Nu ne-am propus niciodata individualizare cu orice pret. Am observat in decursul timpului ca alti colegi au aceasta obsesie: sa nu semene sotia sau sotul cu ei. Intotdeauna, noi doi am considerat o mare prostie sa-ti propui sa te diferentiezi cu orice pret. Daca iubesti aceleasi lucruri, daca gandesti pictura intr-un anumit fel, intamplator, comun amandurora, lucrul acesta nu trebuie sa te descurajeze. Continua sa pictezi! E adevarat ca am fost influentati de Ciucurencu si, mai mult, au fost ani de zile cand nu am iesit din aceasta influenta, intr-atat eram de dominati de pictura lui. Pur si simplu, ni se parea ca nicaieri nu poate exista ceva de expresia si de forta artei lui. Te domina fara sa-ti dai seama. Dar nu asta era important si nu este nici astazi. Important este sa ajungi sa te gasesti pe tine insuti...
- Si sa scoti o lucrare buna. De fapt, dincolo de arta si de meserie, ne-a caracterizat, de-a lungul casniciei noastre o iubire totala pentru copiii nostri. Pe ei i-am luat foarte in serios si, stand si gandindu-ne astazi, meseria a fost abia pe al doilea loc.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
