ROMAN SERIAL / MDMA16. nebunul (III)

2 sep 2009 Autor: Andrei Ruse

printre primele lucruri cu-adevărat importante pe care le-am făcut, a fost să dau de nebun. nebunul despre care se spunea că are toate nebuniile.

n-am inventat eu termenul ăsta, să ştii. nu i-am cunoscut niciodată numele său real, chiar dacă a fost una dintre cele mai importante figuri din viaţa mea. de ce puii mei mint, nu ştiu, mi-e frică poate in mare măsură că-i prea devreme să-ţi spun că nebunul chiar este cel mai important om pe care l-am intâlnit şi, cu siguranţă, unul dintre puţinii pe care-i pot numi prieteni, acum că am tras linie şi am dat nişte verdicte clare.

bineinţeles, e greu să spui asta despre un tip care a indreptat un pistol spre capul tău şi a tras. dar felul in care lumea ne aşează pe toţi şi ne imparte, ca pe nişte vite, punându-ne in situaţii in care naiba ştie cum putem reacţiona, e şi mai bolnav.

nenorocitul m-a schimbat din temelii, cu toate că n-am stat impreună mai mult de şaişpe ore. evident că timpul e o chestie total irelevantă, ştii şi tu cum e să trăieşti intr-o zi cât intr-o săptămână sau o lună intreagă. 16 sau 20 sau 30 nu-nseamnă mare brânză. dacă te-ntreb ce-ai făcut tu in ultima zi, sunt sigur că n-ai putea să-mi spui ceva concret, care să aibă cine ştie ce insemnătate.

dar dacă te-ntreb despre un moment critic din viaţa ta (exceptând varianta tâmpită ca el să se fi intâmplat tocmai ieri - şi tind să cred că ieri ai avut o zi obişnuită, la frecvenţa slabă cu care observăm minunile din jur), nu ţi-ar ajunge o noapte ca să mi-l povesteşti. o zi in care te-ai indrăgostit, de exemplu, când hormonii şi estrogenul bubuiau in organismul tău, momentul când ai văzut-o şi ai ştiut de la bun inceput cum vor sta lucrurile, că-i vei indrăgi până şi unghia de la degetul mic al piciorului drept, poate nici nu te-ai gândit la asta, dar simţeai, pur şi simplu, fără nici o explicaţie. pariez că-ţi aminteşti şi cam cât era ora, cam cum era vremea pe-afară, cu cine te-ai mai intâlnit in ziua aia, cum era imbrăcată, ce parfum avea şi-aşa mai departe.

o fi durat o oră sau o fi durat numai zece minute, dar ştii că de fapt ai trăit in cu totul şi cu totul alte dimensiuni, cu alte reguli, dacă le putem numi aşa, unde secundele n-au nici o relevanţă. timpul ne măsoară doar trupurile, nu şi nebunia care se intâmplă in creierele noastre şi poate, sau mai ales, in suflet. lucrurile-astea sunt dincolo de orice sistem de măsurare, pentru că se intâmplă inăuntru, intr-un univers fascinant. nu ştiu cât de des ai călcat pe-acolo, iar dacă ai făcut-o, dacă ai şi inţeles ceva - deviem iar, şi avem tot timpul să pălăvrăgim despre subiectele-astea mai incolo.

tot ce vroiam să-ţi spun e că timpul nu se incadrează prea bine in povestea mea. gândeşte-te la primul tău contact adevărat cu moartea, c-a fost un animal pe care l-ai văzut zăcând pe autostradă sau că a fost o inmormântare unde ai plâns de te-ai căcat pe tine sau unde te-ai ingreţoşat de ipocrizia oamenilor, nu contează. cât a durat de fapt?

sau clipa când ai simţit până-n oase umilinţă, dispreţ şi incapacitatea de a putea schimba ceva. când ai fost nevoit să inghiţi şi să te intorci sau să fugi ca un laş, deşi nu asta ar fi fost corect şi nici nu eşti un laş impuţit. imi poţi spune in minute despre astea, prietene?

la fel e şi cu mine. incepând cu ora opt, de fapt aproape opt şi jumătate in ziua aceea fatală de mai, am avut parte de o avalanşă de astfel de momente şi de revelaţii care m-au răsturnat, care m-au resetat şi m-au făcut să văd lucrurile in cu totul alt fel. poate unul mai sănătos, poate unul mai bolnav, cine e in măsură să stabilească? nici unul dintre noi, cu siguranţă.

(...)

- să ai grijă cu nebunul, te rog, mi-a spus Florin incet, de parcă toate obiectele din jur ar fi avut microfoane.

nu trecuse nici o oră măcar de când vorbisem cu el la telefon pentru prima oară. ne vedeam pe 20, miercuri, chiar in mijlocul săptămânii ce tocmai incepuse. urma să mă mai sune o dată, să vedem dacă rămâne sau nu la Romană, cum stabilisem.

- o să-ncerc…

- băi, nu c-o să-ncerci, dacă află ăsta că eşti gabor te rade. nu-i sănătos la cap, ţi-am spus. şi e prăjit. prăjit de-a binelea, nu-i doar o paranoia a unui labagiu care se joacă cu nişte haş prin centru, pricepi?

Florin era prieten cu nebunul din copilărie. probabil iţi par ciudate drumurile pe care a apucat fiecare, eu aflasem insă toată povestea lor şi avea un cu totul alt sens dacă ştiai cum stau lucrurile.

fuseseră ca fraţii o perioadă, dilări amândoi, prin anii 90, pe la inceputuri, când erau nişte puştani. sau băieţaşi de cartier, cum era pe-atunci, p-ăştia nu i-am suferit niciodată. slavă cerului că a dispărut trendul.

dădeau doar cât să le-ajungă şi lor, nimic mai mult. nu se complicau.

Florin a luat-o insă pe arătură rău cu heroina prin ’97, ceea ce i-a separat, pentru că nebunul nu suporta căcatul ăsta. din câte am inţeles, el era şi incă s-a păstrat, dincolo de iarbă, pe psihedelice şi de alte combinaţii de genul ăsta, destul de interesante oricum pentru planul meu.

i se spunea aşa, nebunul, dintr-o grămadă de motive, iar două, pare-se cele mai importante, mi le descrisese Florin. in primul rând era un jucător de şah inrăit, incă de mic. iar nebunul era piesa lui preferată. dacă ai fi ajuns să vorbeşti cu el despre jocul ăsta, avea o intreagă teorie.

tabla de şah e lumea, dacă ştii cum să o priveşti. pionii, carnea de tun. la fel ca oamenii de rând, sunt fragili şi inaintează incet. când nimeresc un obstacol se blochează, iar când sunt folosiţi de un strateg bun, işi schimbă traiectoria... e interpretabil.

turele nu turnurile de luptă, care erau foarte utile in asedierea cetăţilor, ci turnurile de control, de securitate. chiar secţia de poliţie din care făceam parte sau intregul sistem. mişcările spun totul, asta ţi-ar zice debilul, mi-a tăiat-o Florin, când a citit pe moaca mea câteva nelămuriri.

caii sunt cei care se cred pe drumul cel bun doar pentru că sunt diferiţi de pioni. ăştia care-au deschis la viaţa lor câte-o carte ştiu să vorbească frumos, dar n-au inţeles mare brânză. au insă câte-o idee, in general proastă, dar măcar e-a lor.

regina e femeia, regele e bărbatul, şi urmează o grămadă de comparaţii aici. regele n-are nici un folos in bătălie, dar in el constă tot jocul. cei căzuţi la datorie rămân prizonieri, asta dacă nu vine un pion să-i scoată, dar regele nu se ia niciodată. regina, pe de altă parte, beneficiază de mişcări complexe, iar dacă ştii să o manevrezi, poţi face lucrurile mai simple.

cât despre nebun... el este artistul, rebelul in tot jocul ăsta. priveşte lumea din unghiuri diferite şi atacă din unghiuri diferite. in engleză i se spune bishop, adică episcop, şi dilărul nostru crede că are acces la puteri speciale, chiar mistice. şi incă un lucru important: un nebun stă lângă regină, celălalt lângă rege. unul e pe alb, celălalt pe negru, e doar o problemă de alegere.

cât despre regină, ea are atât mişcările sistemului cât şi cele ale antisistemului, lucru care ar trebui să-ţi dea de gândit dacă ţi se par, cum şi mie mi-au lăsat impresia, cel puţin interesante aceste bazaconii.

al doilea motiv pentru care nebunul se numeşte aşa sunt trăirile pe care le-a avut pe timbre, in special. de-asta Florin mă atenţionase că e prăjit, fusese intoxicat de mai multe ori cu acid şi toate experienţele l-au transformat complet. pe lângă faptul că avea momente dese de anxietate şi de paranoia.

- iţi fac lipeala cu el, nu-i nici o problemă, imi spusese Florin in dimineaţa aceea. dar e futut la cap omu’, de vreo câţiva ani. a luat nişte căcaturi care l-au intors pe dos şi nu şi-a revenit ca lumea nici până-n ziua de azi. el trăieşte odată cu universul, sunt momente in care abia te mai poţi inţelege cu el. d-aia nici n-o mai ard cu el aşa mult. de fapt, in ultimul an, nu ştiu dacă ne-am văzut de vreo două-trei ori şi asta intâmplător. dar suntem la fel, ca fraţii. cum a stat şi el lângă mine pân-am scăpat de heroină şi m-am angajat aici, nu pot să plec de lângă el. oricât de razna ar lua-o. bine, acum e mai ok ce-i drept, am văzut la el nişte schimbări... care m-au mai liniştit. dar incă are nişte teorii demente in cap. m-am obişnuit in timp. ideea e că nu trebuie să te sperii, e chill, dar e cam trăsnit. noi ii spunem nebunu’, o să-ţi povestesc de ce altă dată (iar explicaţiile, pe care ţi le-am spus mai devreme, le-am primit chiar următoare zi). dar in primul rând ca să-i protejăm numele, că s-a băgat in nişte căcaturi mai mari decât el. ş-aşa mi-e frică să nu-l ardă vreun căcănar, odată cu schimbările-astea-n forţă. dacă-ţi trebuie nişte marfă, el o are pe cea mai bună, poţi să mă crezi.

- vreau nişte iarbă in primul rând, dacă zici că are marfă bună. dup-aia mai vedem…

- are sativa, tu probabil cauţi indica. dar crede-mă, e foarte pozitivă, şi incredibil de tare. sută la sută naturală.

- crescută la noi?

- iţi dai seama, frate. iar grădinaru’ ăsta, cum imi place mie să-i zic, e un inger, crede-mă. o să-ţi dea prima dată oricum moca, orice vrei, o să vezi. aşa e nebunu’. iar dacă o să vrei numai şi numai verde şi mult, iţi face direct lipeala cu tipul. o iei mai ieftină, iţi dai seama.

- şi lui ce-i iese?

- nu se complică, atâta tot. are destui bani şi iarba oricum e de dat, nu de făcut afaceri cu ea, asta-i vorba lui. nu e un bişniţar. banii adevăraţi vin din droguri adevărate şi lui astea ii plac. fără heroină in schimb, că te bate de-ţi sună apa-n cap. heroina e pentru luzări, asta-i şi părerea mea, acum că a trecut ceva timp de când am reuşit să scap. nu face altceva decât să te transforme treptat intr-o legumă muribundă.

- şi zici că e prăjit bine...

- băi, fii atent. dacă-l intrebi, e ferm convins că oamenii se trag din maimuţe. dar nu că au evoluat din ele, ci că s-au drogat. teoria lui Maerth, nu ştiu dacă ai auzit-o.

- maimuţele s-au drogat?!

- da, da, că drogurile de fapt ce fac? băi, ce pula mea miroase aşa?! s-a intrerupt brusc.

- ah, pantofii mei... i-am luat la reduceri şi uite cu ce m-am procopsit.

- aruncă-i, mă, dă-i in mă-sa! put ca un hoit, m-am şi speriat dracului. oricum mirosu’ ăsta de chinezărie n-o să mai iasă-n veci.

- i-arunc. asta şi vroiam să fac, d’acum nu pot să mă duc desculţ acasă. e prima şi ultima lor zi de viaţă.

s-a aşezat la birou şi a dat drumul la calculator. i se stricase un ventilator de vreo câteva zile şi vâjâia ca toţi dracii. a dat un pumn in unitate şi şi-a mai revenit.

- astea trebuiesc curăţate de praf, mă Radule... cine naibii s-o mai facă şi p-asta? şuşotea plin de draci. aşa, deci... ce-ţi fac drogurile, că vorbeam de Maerth... iţi dau drumul la nişte substanţe in creier, in mare, pe care tu le ai deja. corect?

- ok.

- e, şi revoluţia... sau evoluţia, mai degrabă, s-a produs atunci când o maimuţă a mâncat creierul alteia. crud. glanda hipofiză. asta e pe scurt. iţi dai seama? viziunea... imaginează-ţi câteva tripuri tari pe care le-ai avut pe iarbă să zicem, d-apăi să bagi in gură, accidental poate, serotonină pură, direct din creier. auzi, ai luat vreodată ciuperci?...

- nu, ţi-am mai zis că-s doar cu iarba, nu vreau să mă fut de tot.

- in fine… a concluzionat nemulţumit. m-ai fi putut inţelege mai bine, oricum iţi cam dai seama despre ce vorbesc. te face să vezi altfel şi canibalismul, nu?

- n-aş spune că-i o tâmpenie totală şi chiar mă pusese pe gânduri.

- nici eu, dar trebuie să fii puţin prăjit să crezi aşa ceva in totalitate. cel puţin asta e părerea mea. şi nu numai despre nebun, ci despre fanatici in general. n-am incredere-n oamenii care au convingeri bătute in cuie.

www.andreiruse.ro I www.mdma16.ro,

iar daca doriti si video, mergeti la:

http://www.youtube.com/watch?vaQjwpR58WFpg&featureachannel_page

Va urma